Cele mai căutate destinații au fost Valea Prahovei, zona Bran-Moeciu, Bucovina și Maramureș. La polul opus, litoralul a strâns doar 900 de turiști care au acoperit mai puțin de o treime din locurile puse de hotelieri la dispoziția lor, deschiderea sezonului estival de Paște pe litoral, anunțată de o asociație locală, fiind un eșec, apreciază FPTR.
Și în acest an ofertele au fost diverse și s-au adresat tuturor categoriilor de turiști, de la studenți și tineri îndrăgostiți până la pensionari care au profitat de cele două-trei zile de odihnă ca să-și trateze și problemele de sănătate în stațiunile balneare. Românii au mers și la pensiunile din zona rurală, în stațiuni, în city break-uri în țară și în străinătate și au ajuns chiar și pe litoral, se arată în raport.
Hotelurile și pensiunile din zonele turistice românești au pus la dispoziție 136.000 de locuri de Paște, dintre care s-au vândut mai mult de 108.000, ceea ce reprezintă un grad de ocupare de 79%. Totodată, se constata o ușoară creștere a tarifelor, cuprinsă între 2-5% față de acum doi ani. Doar pentru vacanțele petrecute în țară, turiștii au cheltuit mai mult de 33 de milioane de lei (peste șapte milioane de euro), potrivit calculelor FPTR.
Românii nu mai vor agenții de turism
Tendința ultimilor ani se păstrează și în ceea ce privește modalitatea de rezervare și din ce în ce mai puțini turiști români au ales să călătorească în țară prin agențiile de turism. Cei mai mulți au rezervat direct la structura de cazare sau au folosit sisteme de rezervări on-line, apreciază FPTR.
Ca și în anii trecuți, pe primul loc în topul preferințelor românilor s-au clasat pensiunile rurale. Din cele 75.000 de locuri disponibile în pensiuni s-au vândut 65.000. Pe locul doi, după zona rurală, se afla stațiunile montane, cu cele de pe Valea Prahovei pe primele poziții ca atractivitate. Au fost puse la dispoziție 30.000 de locuri în cadrul structurilor din zonele rurale, dintre care 22.000 au fost locuri vândute. În stațiunile montane, tariful mediu pentru vacanta de Paște de anul acesta a fost de 340 de lei de persoana pentru o vacanță de trei nopți.
Datorită tarifelor mai mici, romanii si-au petrecut Paștele și în diferite stațiuni balneoclimatice. Astfel au fost puse la dispoziție 28.000 de locuri în structurile balneare, dintre care au fost vândute 20.000. Cei care au ales hotelurile de lux din stațiunile autohtone s-au bucurat de acces la SPA și de alte servicii, precum masaj, saună și acces la piscină.
Prea puține oferte pentru litoral
Puțini hotelieri de pe litoral au avut oferte pentru turiștii care au dorit să petreacă Paștele la malul mării, litoralul nefiind o destinație tradițională pentru aceasta sărbătoare. Anul trecut, pe litoral au ajuns mult mai mulți turiști, deoarece Paștele a coincis cu minivacanța de 1 Mai. Majoritatea unităților de la mare care au pregătit, totuși, pachete turistice sunt în Mamaia. Au fost puse la dispoziție 3.000 de locuri la mare, dintre care au fost vândute doar 900. Pentru cei care au dorit să petreacă Sărbătorile Pascale la malul mării, tariful mediu pentru un pachet de trei nopți de cazare în cameră dublă standard, cu mic dejun inclus, a fost de la 500 lei de persoană.
Pasionații de pescuit au ales să petreacă Sărbătorile Pascale într-o manieră inedită, în Delta Dunării. Au fost puse la dispoziție 600 de locuri în cadrul structurilor de cazare dintre care s-au vândut aproximativ 400 de locuri.
În ceea ce privește turismul extern, numărul redus de zile libere, dar și contextul politic actual, au făcut ca interesul pentru petrecerea Paștelui în străinătate să fie scăzut, comparativ cu anii precedenți. Numărul aproximativ de locuri puse la dispoziție în cadrul diverselor oferte a fost de 7.500, dintre care 4.800 reprezintă numărul aproximativ de locuri vândute pentru Sărbătorile Pascale din acest an. Cele mai căutate destinații externe de către familii au fost cele de pe litoralul bulgaresc al Mării Negre, urmate de cele din Grecia sau Tenerife. La fel de căutate au fost Costa del Sol, Țara Bascilor, Napoli-Sorrento, Sicilia, Toscana sau Portugalia pentru programele senior voyage, dar și croazierele pe Marea Mediterană și pelerinajele în Israel, se arată în comunicatul FPTR.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro