Declarați incompatibili, doi primari din Timiș și-au pus feciorii să candideze în locul lor: „Eu voi fi primar și când nu voi mai fi”

 6 comentarii

Candidaturile primarilor din Șandra și Recaș, județul Timiș, au fost invalidate din cauza unor decizii mai vechi de incompatibilitate. Familiile celor doi edili nu rămân nereprezentate în alegeri, în locul celor doi primari candidând fiii acestora. 

Printr-o sentință definitivă a Tribunalului Timiș din 27 aprilie 2024, candidatura din partea PSD-PNL pentru un nou mandat a primarului din orașul Recaș, Pavel Teodor, a fost respinsă din cauza unei decizii ANI. Teodor Pavel a fost declarat în conflict de interese pentru că în anul 2018 a semnat un contract prin care primăria a închiriat, fără licitație publică, un teren de 150 mp firmei al cărei acționar era soția sa.

Arhiva foto

Chiar dacă primarului, ales în 2012, i-a fost interzisă candidatura pentru un nou mandat, pe buletinul de vot de la alegerile pentru funcția de primar al orașului Recaș se va găsi tot un membru al familiei Pavel. E vorba de fiul primarului, Adrian Aurel Pavel.

Arhiva foto

„Eu nu comentez o sentință, dar mi se pare că prea ușor mi-a fost luat dreptul de a fi ales. Normal că a fost o decizie de familie (n.r. - candidatura fiului). Ne-am consultat, nu a fost luată o decizie de pe o zi pe alta. Mă gândesc că oamenii sunt mulțumiți de mine și cred că e și dorința lor ca eu să fi continuat munca”, a declarat primarul Teodor Pavel pentru Libertatea.

„Pentru mine nu mai este un secret să conduci o administrație”

Edilul din Recaș este convins că odată cu scoaterea sa din joc, adversarii lui jubilează, dar speră că oponenții „își freacă mâinile de bucurie degeaba”. „Dacă iese, cum să nu-l învăț? Am pretenția că după trei mandate cunosc toate dedesubturile din administrație și chiar cunosc meseria. Pentru mine nu mai este un secret că conduci o administrație publică locală cum nu a fost niciun secret să conduc o fermă, baza de recepție, sau SRL-ul meu cu 30 de angajați. Deci chiar mă simt pregătit și sigur că o să-l ajut, că doar îl ajut pe băiatul meu, nu-l ajut pe unul străin. Și chiar dacă ar fi străin, aș putea să-l ajut, fără probleme, în folosul comunității”, susține Teodor Pavel.

Primarul din Recaș mai spune că nu s-a gândit la funcția din care o să îl ajute pe fiul său, dar și dacă o face „din postura de voluntar”, nu vede nicio problemă în asta. Întrebat în ce măsură va continua să fie, de facto, primar, prin intermediul fiului, Teodor Pavel a explicat: „Am mai făcut afirmația asta, că eu voi fi primar la Recaș și când nu voi mai fi. Când am folosit cuvintele astea, mă gândeam că o să povestească lumea că «asta și astea sunt făcute de Pavel». Până când am venit eu la primărie, la Recaș se vorbea de primarul Deliu. Eu mă gândeam că lumea va vorbi că am lăsat ceva în urma mea și cred că în mandatele mele, Recașul a cunoscut cele mai mari investiții din istoria existenței sale”, spune primarul din Recaș.

„Poate nu ați auzit bine: 90 la sută”

Judecat pentru abuz în serviciu într-un dosar în care foștii șefi ai Poliției Timiș au fost acuzați că au mutat abuziv un polițist de la Rutieră care „încurca apele” în Recaș și amenda pe cine „nu trebuia”, primarul din Recaș a fost condamnat de Curtea de Apel Timișoara la închisoare cu executare, dar în final a fost achitat la Înalta Curte de Casație și Justiție. Curtea Supremă i-a achitat pe toți inculpații din dosar după ce a înlăturat din probatoriul anchetatorilor toate interceptările pentru că au fost realizate de SRI și acest lucru a fost considerat ilegal conform deciziei CCR, fiind, de asemenea, înlăturate toate declarațiile inculpaților care făceau referire la acele convorbiri.

Teodor Pavel a declarat pentru Libertatea că dacă nu i s-ar fi interzis să candideze, ar fi câștigat alegerile cu 90 la sută din voturi. În privința șanselor pe care le are fiul său, Teodor Pavel nu are emoții, dar crede că realegerea va depinde doar de realizări. „Dacă câștigă și se inițiază, o să vadă peste patru ani dacă merită să mai fie ales sau s-a terminat cu numele de Pavel la Primăria Recaș”, a încheiat primarul din Recaș.

Adrian Aurel Pavel, candidatul PSD la Primăria Recaș, nu a putut fi contactat. Pe Facebook, Pavel junior are doar două postări de campanie. Într-una se prezintă cetățenilor, folosind de șase ori expresia „tatăl meu”. „Crescând în mijlocul acestei comunități, am avut privilegiul să fiu înconjurat de experiența și devotamentul celui mai de seamă om pe care îl cunosc, tatăl meu, Pavel Teodor, actualul primar al orașului nostru. Tatăl meu nu este doar o figură publică sau un lider al comunității, ci și un mentor și un model pentru mine”, spune candidatul PSD în postare.

„Ca să fie continuitate, am ales această soluție”

O altă situație din Timiș în care un primar a cărui candidatură a fost invalidată și l-a pus pe fiul său să candideze este la Șandra. După un mandat de viceprimar și trei de primar, Luchian Savu a trecut în perspectiva alegerilor locale din acest an de la PNL la PSD. Candidatura i-a fost însă invalidată tot din cauza unei decizii ANI. „Din păcate, în urmă cu 12 ani, am participat, fără să am hotărâre de Consiliu Local la două-trei ședințe la școală, neremunerat”, explică primarul din Șandra sursa problemelor sale.

Arhiva foto

Rămas în imposibilitatea de a candida, Luchian Savu a reușit să îl impună candidat în locul său, din partea PSD-PNL, pe fiul său, Natanael Savu. „Sunt foarte multe proiecte pe fonduri europene și ca să fie continuitate, am ales această soluție. Sperăm să fie câștigătoare”, a declarat Luchian Savu pentru Libertatea.

Primarul speră ca fiul său să câștige. „Voi fi în echipă. Sunt pe lista de consilieri. Deocamdată candidez cu echipa la Consiliul Local și după alegeri vom lua o decizie. Important e ca proiectele care sunt în derulare, și nu sunt doar astea, să continue”, a declarat Luchian Savu, potrivit căruia fiul său, fost angajat al Societății de Transport Public Timișoara, „nu e străin de administrație”.

„Proiectele continuă”

Natanael Savu nu a putut fi contactat de Libertatea pentru un punct de vedere, dar din imaginile postate pe rețelele de socializare se poate vedea că Savu junior și echipa de campanie se prezintă alegătorilor în tricouri inscripționate cu „Proiectele continuă”. De asemenea, imaginile arată că Natanael Savu, care candidează din partea PSD-PNL, este însoțit în campanie de tatăl său.

Arhiva foto

„Pentru mine ar fi o onoare să slujesc comunitatea noastră şi să duc la bun sfârșit toate proiectele începute, dar şi să demarez noi proiecte, care să ajute la modernizarea celor două localități, Şandra şi Uihei. Vreau să vă asigur de implicarea mea continuă în dezvoltarea pe care ne-o dorim cu toții. Sunt conștient că mă așteaptă multe provocări, dar am certitudinea că prin voință, multă muncă și multă implicare, împreună vom contribui la îndeplinirea tuturor obiectivelor pentru binele comunei noastre”, este unul dintre puținele mesaje de campanie ale lui Natanael Savu, de pe Facebook.

Arhiva foto

„Ideea de democrație se duce de râpă”

Președintele Academiei de Advocacy, Radu Nicosevici, susține că atât timp cât candidatura a fost depusă în termen și îndeplinește condițiile cerute de lege, nu este o problemă legală, dreptul de a fi ales fiind garantat de Constituție.

Nicosevici spune însă că jocul democratic este afectat de astfel de situații, mai ales în comunitățile mici. „Teoretic, din punct de vedere legal, nu e niciun fel de problemă. Din punctul de vedere al elementelor de democrație, atâtea câte sunt la Recaș sau Șandra, ideea de democrație se duce de râpă. Ce o să zică lumea? Și-o lasă (n.r. - primăria) din tată în fiu”, a declarat Radu Nicosevici.

Alfred Simonis, președinte al PSD Timiș, din partea căruia candidează cei doi fii de primari, spune că nu există niciun fel de problemă în cazurile Recaș și Șandra. „Mergem la un examen în fața electoratului și indiferent de ce legătură de rudenie este între un candidat și fostul primar, oamenii vor hotărî”, a spus Alfred Simonis, potrivit căruia există exemple din anii trecuți în care copiii unor primari au pierdut alegerile.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (6)
  • Avatar comentarii

    HOPAHPO 05.06.2024, 18:44

    Cand ai inceput sa faci o oala cu supa , tu stii cat zarzavat ai pus la fiert si de ce calitate . Dar asta cu supa nu se aplica la copiii acestoar loaze care au facut din primariile unde erau un imas de pascut bani . Si nu este o comparatie , este purul adevar .Pavel a declarat ca stie toate dedesupturile administratiei . Este normal sa le stie cand el facea aceste"dedesupturi " adica smecheriile pe intelesul tuturor . Acesti hoti au pus stapanire pe primarii facand din ele bunuri familiare pe care le transmit prin mostenire . Savu este mai smecher si a scos toata altileria la atac . Fiul este mai doritor de a conduce si are deja o lista cu ce se poate pune dedesupt si ce parte ramane la suprafata . Ar trebui sa fim informati cate pachete si cati miei au scos la bataie acesti mostenitori . Dar si cadourile si banii primiti de conducerea PSD ului Timis pentru a aproba trecerea din bun comun a primariilor Sandra si Recas in propietatea privata .

  • Avatar comentarii

    Marica13 05.06.2024, 20:20

    Nu mai votati clanurile psd si pnl care jefuiesc si distrug...singurul lor interes e sa se imbogateasca...de 34 de ani jefuiesc legal si ilegal.

  • Avatar comentarii

    thirtheen 06.06.2024, 00:41

    Imi arati tu un individ care intra in politica fara intentia de "capatuiala". Daca pentru ai merge mai bine trebuie sa si fure putin...ok Toti fac politica si candideaza pentru asta,numai asta o au in cap,deci nu conteaza PSD,PNL....ce-o fi,banii sa iasa.

  • Avatar comentarii

    gavrildragan 06.06.2024, 09:56

    Câte or mai fi ceva asemănător în țară.Alegerile în România sunt așa să se mimeze democrația,altfel se știe din start cine va câstiga.

  • Avatar comentarii

    eugbor61 06.06.2024, 10:01

    Conform planului national de reorganizare administrativa a Romaniei, tara este impartita in clanuri: 1. Clanurile de interlopi: prostitutie, droguri, trafic de persoane, etc 2. Clanurile administrative: primariile, consiliile judetene, etc. 3. Clanurile autoritatilor: SRI, DIICOT, Justitie, Politie, Jandarmerie, etc. Conform programului national de coabitare armonioasa, aceste clanuri jefuiesc tara si pe cetatenii ei in numele democratiei. PS: ma distreaza publicitatea electorala. As adauga si eu o intrebare: stiati ca PNL a guvernat cu USR?

ALTE ȘTIRI
Cătălin Cherecheș INSTANT NADLAC EXTRADARE CHERECHES 04 INQUAM Photos Cornel Putan
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
MONDEN
Simona Halep și Dorin Mateiu | sursa foto: Profimedia Images
14:57
Presa din Spania, anunț despre relația dintre Simona Halep și Dorin Mateiu: „Eliberarea unei regine a tenisului”
Mirela Vaida
14:23
Mirela Vaida, din nou amenințată cu moartea. Prezentatoarea TV a depus plângere penală: „Am copii la școală care au aflat de la alți copii”
POLITIC
Sorin Grindeanu a prezentat condițiile PSD pentru susținerea guvernului Luca Niculescu. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
13:40
PSD anunță că nu va vota Guvernul Niculescu dacă PNL și UDMR nu intră în coaliție. Sorin Grindeanu: „Să dea dovadă de maturitate politică”
Sorin Grindeanu, liderul PSD, după negocierile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, 8 octombrie 2026. Sursă foto: Libertatea/ Dumitru Angelescu
13:15
Condițiile impuse de PSD pentru a vota Guvernul Luca Niculescu. Memorandum pentru necreșterea taxelor în 2027, indexarea pensiilor și reforma administrativă - Surse PSD
Ultimele știri
15:35
5 știri - Filme și seriale: Când ajunge „Teambuilduing 2” la cinema | În ce thriller va juca Ben Affleck în rol principal
15:29
Un sibian de 91 de ani a cărat pământ și gunoi de grajd cu Trabantul ca să-și facă o grădină. Copiii care veneau noaptea la furat de căpșune i-au schimbat viața pentru totdeauna: „Asta e averea mea. O avere care nu se poate cumpăra”
15:22
Un nou atac cu cuțitul într-o școală din Polonia: o femeie a fost ucisă, iar directorul și un profesor au fost răniți de un fost elev de 15 ani
15:07
Cum sună piesa lansată de Cleopatra și Pavel Stratan, „Copacul vieții” . Imagini inedite cu cei doi artiști, tată și fiică
TRENDING
05:30
Ce conțin pungile de 5 kilograme pe care un mare retailer le vinde cu 3 euro și unde este disponibil proiectul
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește