Liberalii au decis, luni, în prima şedinţă din acest an, acceptarea în partid a demisionarilor din Pro România.
Este vorba despre cei doi lideri fondatori ai partidului lui Ponta, Daniel Constantin şi Sorin Cîmpeanu, care au decis să părăsească partidul, la sfârşitul lui 2019, după ce au votat învestirea Guvernului Orban, în Parlament.
Atunci, preşedintele Pro România, Victor Ponta anunţa că cei care au votat Cabinetul Ludovic Orban sunt excluşi din partid.
Liderul PNL Ludovic Orban a anunţat că protocolul privind intrarea în partid a parlamentarilor din Pro România a fost acceptat de conducerea partidului, iar Daniel Constantin şi Sorin Cîmpeanu vor face parte din Biroul Executiv al PNL.
Pe agenda şedinţei PNL se află protocolul de îngrobare a grupului social-liberal.
Ar putea, astfel, să se înscrie în PNL, şase parlamentari şi mai mulţi lideri locali din Pro România:
Parlamentarii Daniel Constantin, Sorin Cîmpeanu, Mircea Banias, Damian Florea, Liviu Balint şi Georgian Pop au demisionat, pe 19 decembrie, din Pro România.