Deputatul Eduard Popica, ginerele denunțătorului șefului CJ Vaslui: „Dumitru Buzatu pentru mine este ca un tată. Este un moment sfâșietor”

 12 comentarii

Deputatul PSD Eduard Popica, ginerele omului de afaceri Emil Savin, cel care l-a denunțat pe Dumitru Buzatu, spune că arestarea președintelui Consilului Județean Vaslui este „un moment sfâșietor” pentru el, care îl consideră pe Buzatu „ca un al doilea tată”.

Popica a declarat joi, 28 septembrie, că nu știa despre flagrantul delict organizat în cazul lui Buzatu, în care a fost implicat socrul său, Emil Savin, cunoscut ca Farmazon, cu care spune că nu mai vorbește acum.

„Nu am vrut să comentez și nu am vrut să fiu implicat în această nenorocire care s-a abătut asupra noastră, asupra mea, personal, asupra familiei mele și aici mă refer la soția, la copilul meu, dar și asupra organizației județene PSD Vaslui”, a spus Eduard Popica.

„Aș vrea să vă relatez, de la bun început, că Dumitru Buzatu pentru mine este ca un al doilea tată. Sub ochii lui, de 20 de ani, am crescut, m-am dezvoltat și aș putea spune că am ajuns cine sunt. Este un moment nu regretabil, sfâșietor pentru mine, ca persoană, și de aceea, am acceptat să dau o astfel de declarație, pentru că ultimele știri care au apărut cu privire la persoana mea, efectiv, m-au distrus”, a continuat ginerele denunțătorului lui Buzatu.

„Oricine ar fi avut habar despre o astfel de nenorocire poate că i-ar fi dat de înțeles să se ferească”

Întrebat dacă a știut despre ce urmează să i se întâmple președintelui Consiliului Județean Vaslui, Popica a răspuns: „Nu am știut nicio secundă despre absolut nimic și, în primul rând, din punct de vedere moral, consider că oricine ar fi avut habar despre o astfel de nenorocire, poate că nu i-ar fi spus domnului președinte, dar poate că i-ar fi dat de înțeles să se ferească. Mai mult decât atât, din punct de vedere juridic, astfel de acte se fac între denunțător și organul de anchetă penală fără a avea și alte persoane implicate sau care să știe despre aceste aspecte”.

De asemenea, întrebat ce a vorbit cu socrul lui despre cele întâmplate, deputatul a precizat că nu vorbește cu Farmazon.

„Nu mi-a spus nimic, nu vorbesc cu el. Mi-a spus doar că îi pare rău pentru ceea ce ne-a făcut”, a afirmat Eduard Popică, adăugând că lui Dumitru Buzatu îi transmite „să fie tare acolo unde este și să-i dea Dumnezeu multă sănătate”.

„E greu. Mai mult decât cariera politică, eu am pierdut un prieten și acest lucru contează pentru mine cel mai mult”, a mai spus Popica.

Declarațiile sale vin în contextul în care joi are loc o ședință în care Paul Stănescu, secretar general al PSD, se întâlnește cu primarii și parlamentariii social-democrați din Vaslui ca să discute despre arestarea lui Dumitru Buzatu. La ședință participă și Dragoș Benea, președintele PSD Bacău, care va fi numit interimar la conducerea PSD Vaslui în locul lui Dumitru Buzatu.

Dumitru Buzatu a fost prins în flagrant delict de procurorii DNA, în seara zilei de 22 septembrie, în timp ce primea o mită de 1,25 de milioane de lei, echivalentul a 250.000 de euro, de la Emil Savin, denunțător în acest caz.

Buzatu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, exclus din PSD și suspendat din funcția de președinte al Consiliului Județean Vaslui.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (12)
  • Avatar comentarii

    Mirciulica 28.09.2023, 16:46

    Atât timp cât el, buzatu ( ca urmare a complicitatii pe care o avea cu tata socru ) te-a lansat în politica mare, bineînțeles ca ești afectat. Ca s-ar putea sa pierzi teren odată ce nu mai ai propteaua. Și nici veleități de politician. Dar te-ai întrebat vreodată de unde avea atâta avere din venituri de bugetar ? Sau ai și aflat și de aceea ai preferat sa te bagi și tu la ciolaniada? Ca ce este clasa politica decât un maratonist în cursele de spagareala, de parandarat, de imoralitate crasa.

  • Avatar comentarii

    sorinzainescu68 28.09.2023, 16:48

    Corupție la un înalt nivel. După gratii.

  • Avatar comentarii

    durban22 28.09.2023, 16:52

    Bineinteles ca este ca un tata la cati bani i-a dat ,nici taica-su adevarat nu l-ar fi pricopsit cu atata banet pe acest parazit!.SPER CA AUTORITATILE SA-SI FACA DATORIA SI SA-I IA TOTI BANII CARE CU SIGURANTA ACEST NENOROCIT ,CARE IN VIATA LUI NU STIE CE ESTE MUNCA , NU-I POATE JUSTIFICA !.

  • Avatar comentarii

    Lime 28.09.2023, 17:44

    Tatucul hotilor. Voi va dati seama ca suntem condusi de tâmpiții ăștia ?? Masteranzii pe securitate naționala !!! Asa cum vorbesc asa gandesc. Oameni de căcat tara de căcat.

  • Avatar comentarii

    cornelp 28.09.2023, 18:01

    Ăștia trebuie băgați cu tot clanul la bulău să se oblojească acolo.

ALTE ȘTIRI
5 Știri by Libertatea - comunicare nonverbală, 2 octombrie
10:00
5 știri by Libertatea – Comunicarea nonverbală: Cum a fost surprins preşedintele Nicuşor Dan, după ce şi-a aranjat şosetele lângă Zelenski
O mână care arată spre tamburul unui seismograf analogic pe care sunt înregistrate undele seismice
08:35
Două cutremure în România, sâmbătă dimineață, la distanță de două ore. Ce magnitudine au avut
MONDEN
Marius Damian
09:12
Marius Damian, povestitorul de la Asia Express, transformare spectaculoasă. Ce spune actorul despre injecțiile pentru slăbit
Andreea Popescu și-a cumpărat Penthouse
09:07
Imagini din penthouse-ul achiziționat de Andreea Popescu, după divorțul de Rareș Cojoc. Cum arată noua locuință
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU. Care este motivul
Ultimele știri
10:43
Cinci drone au survolat Republica Moldova. Fragmente prăbușite, incendiu de vegetație și explozii raportate în mai multe raioane
10:31
Cum avansează lucrările la Centura Azuga - Bușteni: 19 structuri pe 9,4 kilometri
10:14
Cum pregătește Irina Loghin mustul în fiecare toamnă. Metoda pe care o folosește pentru a-l păstra
10:05
Atac masiv al Rusiei asupra infrastructurii din Kiev: Podul de Nord a fost lovit de drone a treia zi consecutiv, la câteva zile după atacul de pe Podul de Sud. Traficul a fost blocat
TRENDING
Analiză
07:00
Procesul italienilor acuzați de Parchetul European că au trucat în România licitații de 100 de milioane de euro. Discuții confidențiale dintre o avocată și clienții ei, excluse din dosar
08:02
Circulația pe A1 Sibiu - Boița se închide până în decembrie pentru lucrări la Autostrada Sibiu - Pitești: Cum va fi traficul deviat
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Un bărbat stă singur pe o canapea și ține într-o mână verigheta
09:39
Un bărbat a întrebat pe internet cum să se răzbune pe fosta lui soție, dar nu s-a așteptat la răspunsurile pe care le-a primit
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
2 oct.
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Alexandru Nazare este ministru de Finanțe în Guvernul Bolojan din iunie 2025. El a mai fost ministru de Finanțe și în perioada 2020-2021. Foto: Profimedia
2 oct.
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Standard & Poor's menține ratingul suveran la „BBB-", dar cu perspectivă negativă. Reacția ministrului Nazare
Mașină de poliție parcată lângă un bloc
2 oct.
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
Un avion Animawings pe pista unui aeroport
2 oct.
Consiliul Concurenței, precizări despre AnimaWings: „Intrarea noilor acţionari în AnimaWings nu intră sub incidenţa Legii Concurenţei”
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
2 oct.
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!