Derek Chauvin, fostul ofițer de poliție din Minneapolis condamnat pentru uciderea lui George Floyd, a fost înjunghiat de un alt deținut și rănit grav vineri într-o închisoare federală din Arizona, informează The Associated Press, care citează surse judiciare.
Atacul asupra fostului poliţist Derek Chauvin a avut loc la Federal Correctional Institution, Tucson, o închisoare de securitate medie, potrivit Associated Press.
Biroul Penitenciarelor a confirmat că o persoană încarcerată a fost agresată la închisoare din Tucson vineri, în jurul orei locale 12.30. Conform instituţiei citate, deţinutul a primit primele îngrijiri medicale de la personalul închisorii, iar apoi a fost transferat la spital.
Niciun angajat nu a fost rănit, iar FBI a fost anunțat, a precizat Biroul Penitenciarelor. Vizitele în închisoare, care are aproximativ 380 de deținuți, au fost suspendate.
Derek Chauvin, în vârstă de 47 de ani, a fost trimis la închisoarea din Tucson de la un penitenciar de maximă securitate din statul Minnesota în august 2022, pentru a executa simultan o pedeapsă federală de 21 de ani pentru încălcarea drepturilor civile ale lui George Floyd și o pedeapsă de 22 de ani şi jumătate de închisoare pentru crimă de gradul doi.
George Floyd a murit pe 25 mai 2020, în timpul unei operațiuni a poliției din Minneapolis, după ce, timp de aproape nouă minute, polițistul Derek Chauvin a stat cu genunchiul pe gâtul bărbatului. O înregistrare video a surprins strigătele lui Floyd: „Nu pot să respir”. Moartea sa a declanșat proteste de amploare față de actele de rasism și intervenția violentă a poliției peste tot în SUA, dar și în marile orașe ale lumii.
bituca 25.11.2023, 09:33
Era de asteptat ca o sa aiba viata grea in inchisoare un fost politist.
Narcisu 25.11.2023, 09:46
Peste tot in lume mai ales în SUA , poliția are mana libera sa cam facă ce vrea cu populația, acum că ia veni și lui rândul a devenit foarte vulnerabil ,mai ales că poată altfel de ,, uniformă,,..
mica 25.11.2023, 09:51
Acum a vazut si el ce inseamna sa nu ai aer.
Aura1 25.11.2023, 09:53
Mare performanță, se atacă unii pe alții...de acum încolo te aștepți la cei mai rău...
lipanileana 25.11.2023, 10:05
Era de așteptat să aibă probleme în închisoare un fost polițist care a omorât un om.