USR depune, marți, în Parlament un proiect de lege privind desființarea Secției speciale pentru anchetarea magistraților, a anunțat, la RFI, deputatul Stelian Ion.
Parlamentarul USR spune că a mai existat un proiect privind desființarea Secției speciale de anchetare a magistraților, care a picat însă în Parlament.
”În această sesiune depunem o altă formă a legii și este obligatoriu ca în cel mai scurt timp posibil, această secție specială de investigare a infracțiunilor din justiție să fie desființată pur și simplu”, a afirmat el.
Stelian Ion subliniază că ”și în rândul miniștrilor PSD sunt opinii diferite referitoare la această secție, în sensul în care într-una dintre ședințele de Guvern anterioare au fost niște dispute pe această temă”.
În opinia sa, ”cu siguranță, în 2020, această secție nu va mai exista. PSD-ul în 2020 cel târziu va pierde guvernarea și majoritatea parlamentară și secția aceasta va fi desființată. E o chestiune doar de timp”.
Secția specială de anchetare a magistraților a fost introdusă prin legile justiţiei şi a fost declarată constituţională, în urma sesizării Opoziţiei şi a preşedintelui Klaus Iohannis.
Guvernul a adoptat, în luna octombrie anul trecut, o Ordonanță de Urgență prin care a fost operaționalizată secția specială în cadrul Parchetului General care va ancheta cauzele cu magistrați (detalii aici).
Ordonanța de urgență a fost apoi adoptată și de Parlament, iar PNL și USR au atacat legea la Curtea Constituțională în decembrie 2018.