DIICOT a clasat dosarul Rompetrol II și a ridicat o parte a sechestrului. Reacția procurorului general al României, Bogdan Licu

Comentează

Procurorii DIICOT au decis clasarea dosarului Rompetrol II și ridicarea unei părți a sechestrului asigurator impus în 2016, anunță compania într-un comunicat de presă.

UPDATE 18:15: Procurorul general Bogdan Licu a mers, marți, la DIICOT pentru a vedea despre ce este vorba în clasarea dosarului Rompetrol II. El a declarat la plecare că a cerut explicații și i s-a spus că este un dosar foarte vechi, din 2006, că ”au fost epuizate toate probele care puteau fi efectuate” și s-a dispus menținerea unui sechestru de 100 de milioane de dolari din cei 600 de milioane care erau anterior.

"Cum ați aflat dumneavoastră am aflat și eu, astfel că acum mă duc la sediul DIICOT-ului ca să mă informez. Am convocat conducerea DIICOT-ului pentru discuție pe această temă. Dosarul este foarte voluminos. Ordonanța de clasare are câteva sute de pagini. Nu este căderea mea să analizeze soluția dispusă. Am solicitat să fie comunicată astfel încât opinia publică să afle de ce s-a dispus această clasare”, a declarat procurorul general.

Licu a mai spus că statul prin Autoritatea pentru administrarea activelor publice în calitate de parte vătămată are o perioadă de 30 de zile pentru a contesta această decizie.

DIICOT a decis printr-o ordonanță emisă la data de 5 decembrie, clasarea acuzațiilor penale în dosarul Rompetrol II și ”au fost ridicate majoritatea măsurilor asiguratorii impuse anterior de DIICOT prin Ordonanțele din 6 Mai 2016”, transmite Rompetrol.

Totuși, prin Ordonanța din 5 decembrie 2019 s-a stabilit menținerea pentru o perioadă limitata de timp de 30 zile a unei măsuri asiguratorie provizorie asupra a patru instalații ale Rompetrol Rafinare până la concurența sumei de aproximativ 106 milioane de dolari americani.

În dosarul Rompetrol II, procurorii DIICOT susțineau că, în anul 1998, Dinu Patriciu și Sorin Marin, împreună cu cetățenii americani Stephenson George Philip și Hart Colin Richard, au constituit un grup infracțional organizat transfrontalier, care a avut drept scop desfășurarea unor ample activități în vederea inducerii în eroare a autorităților române cu ocazia încheierii și derulării unor contracte de privatizare.

La acest grup au aderat ulterior Florin Eric Chiș (cu dublă cetățenie română și israeliană), Alexandru Nicolcioiu, Adrian Volintiru, precum și persoane de decizie din cadrul Fondului Proprietății de Stat sau din cadrul Guvernului, care, prin exercitarea cu rea-credință sau defectuoasă a atribuțiilor de serviciu, au favorizat atingerea scopurilor acestui grup.

Gruparea urmărea să obțină dispariția creanțelor statului din evidența contabilității publice (creanța Libia și Turkmenistan), delapidarea sumelor de bani ce se cuveneau bugetului de stat ca urmare a activităților de prelucrare, respectiv vânzare a produselor finite și a produselor derivate purtătoare de acciză; neplata obligațiilor fiscale în întregime sau în parte prin nedeclararea veniturilor; ascunderea obiectului sau a sursei impozabile; stingerea datoriilor către bugetul de stat sub diferite forme; însușirea, traficarea sau folosirea în interes personal a acestor sume de bani.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
În piețe, tarabele sunt pline cu struguri
Reportaj
10:00
Cât costă mustul în piețele din București. Sucul dulce și proaspăt se vinde la pahar sau la sticlă
Clădirea Moscheii Carol I din Constanța
09:22
O moschee veche de peste 110 ani din Constanța intră în reabilitare: lucrările vor dura trei ani
MONDEN
Florin Răducioiu si Andreea
10:16
Florin Răducioiu și Andreea s-au căsătorit. Imagini de la Starea Civilă
Ian a urinat pe scenă
09:20
Ian, filmat în timp ce urina pe scenă în timpul concertului de la Arenele Romane. Imaginile cu trapperul au ajuns virale
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
3 oct.
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
10:30
Ce mărime poartă Oana Roman la haine. A slăbit colosal în ultimele luni
10:30
Zara a retras de la vânzare un costum de Halloween pentru copii care seamănă cu o uniformă de lagăr de concentrare
10:10
O nouă centrală electrică pe gaze va deveni operațională în București. Are 3 MW și își ia licența ANRE săptămâna viitoare
10:03
Incendiu puternic în Slatina. O casă de 120 de metri pătrați a fost distrusă complet de flăcări. Patru persoane, inclusiv doi copii, au ajuns la spital
TRENDING
08:21
Emil Boc spune că muncitorii non-UE devin o problemă în Cluj-Napoca: „Sunt bineveniți, dar cu un test de bază”
2 oct.
Cine transmite Marele Premiu de Formula 1 din Malaysia 2026 la TV. La ce oră încep cursa și calificările de la Sepang
07:00
Loto 6/49 din 4 octombrie 2026. Report de peste 2 milioane de euro la 6/49, categoria I
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Mai multe chelnerițe îmbrăcate în costume tradiționale bavareze purtând numeroase halbe mari pline cu bere în interiorul unui cort aglomerat de la Oktoberfest.
08:42
Cât câștigă o chelneriță la Oktoberfest în doar 16 zile de festival. Veniturile depind de încasări și bacșiș
Peisajul și clădirile de la Ästad Vingård, Suedia
3 oct.
Hotelul suedez din mijlocul naturii care are propria podgorie, un restaurant cu stea Michelin și o saună subacvatică
horoscopul zilei de astăzi 17 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
3 oct.
Horoscop 4 octombrie 2026. Peștii sunt sincer preocupați de resursele de orice fel, de buna lor administrare și de economii
Pyongyang, Coreea de Nord – octombrie 2019 O mașină veche albastră circulând pe o stradă din Pyongyang, cu steagul Coreei de Nord
3 oct.
Confesiunile unui jurnalist care a vizitat Coreea de Nord: de la karaoke cu „Barbie Girl” alături de supraveghetorii regimului, la prânzuri cu pizza
Cu venirea sezonului rece, supele, tocănițele și mâncărurile preparate în cantități mari revin în meniurile multor familii.
3 oct.
Regula de 2 ore care trebuie respectată atunci când pui mâncarea proaspăt gătită în frigider
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
23 sept.
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
ACTIVITATE GUVERNUL ROMAN;INTALNIREA DL-GELU VOICAN VOICULESCU C
Analiză
07:00
Serviciile secrete din România de după 1990. „Doi și-un sfert”, serviciul secret al MAI, folosit ca poliție politică împotriva lui Corneliu Coposu și a opozanților noului regim
Debitul Dunării la intrarea în România, în zona Baziaș, va rămâne sub media multianuală în următoarele trei luni, iar regimul hidrologic al râurilor interioare va fi sub normal
3 oct.
Dunărea și râurile României, sub mediile normale în această toamnă. Debitele ar putea coborî sub 30% în unele zone
În curtea unei hale industriale, un pompier echipant cu aparat de respirat stă în genunchi pe o platformă betonată și direcționează un jet de apă spre un incendiu violent, sutești, valcea, 3 octombrie 2026
3 oct.
Incendiu la o hală plină de vopseluri și diluanți din Sutești, județul Vâlcea. Autoritățile au trimis mesaj RO-Alert din cauza fumului dens
Protestatarul Cezar Avrămuță, cunoscut ca “Stegarul Dac”, într-un copac din curtea Arestului Central al Capitalei. Fotografie de arhivă: Hepta
3 oct.
Stegarul Dac, arestat preventiv pentru 30 de zile. Este acuzat că a lovit un jandarm care asigură paza la Arestul Central, unde este închis Călin Georgescu
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale