Șef din Compania de Drumuri, arestat preventiv. Prins de DNA în flagrant când lua mită, la o partidă de vânătoare

Comentează

Florea Dascălu, director al Direcției de Întreținere Drumuri Naționale și Autostrăzi din cadrul CNAIR, a fost reținut duminică, 23 octombrie, după ce a fost prins de procurorii DNA Timișoara cu mită de 10.000 de lei. Suma reprezenta a treia tranșă dintr-o înțelegere cu un om de afaceri, a informat publicația locală Opinia Timișoarei. Duminică seară, Dascălu a fost arestat preventiv.

UPDATE ora 20.45: După mai bine de două ore de audieri, judecătorii de la Tribunalul Timiş au decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a directorului Direcției de Întreținere Drumuri Naționale și Autostrăzi din CNAIR, a informat news.ro.

Florea Dascălu este acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă în formă continuată.

UPDATE ora 15.30: Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, a declarat că a luat act de reținerea de către DNA a directorului Florea Dascălu și că urmează să ia o decizie privind suspendarea acestuia din funcţie după verdictul instanței.

Potrivit DNA, directorul din cadrul CNAIR e acuzat că a luat mită și a făcut trafic de influență pentru a ajuta o firmă să câștige contracte de deszăpezire. Faptele au avut loc în perioada mai-octombrie 2022, iar suma primită în total ca mită este de 37.000 de lei, transmit procurorii anticorupție.

„Pentru demersurile descrise, suspectul Dascălu Florea ar fi primit, în data de 07.05.2022 suma de 10.000 lei și foloase necuvenite în cuantum de 2.060 lei, în data de 12.07.2022 suma de 10.000 lei, iar în data de 22.10.2022 suma de 10.000 lei și foloase necuvenite în cuantum de 5.000 lei, în ultima împrejurare procurorii constatând săvârșirea infracțiunii flagrante”, transmit procurorii DNA.

Publicația locală Opinia Timișoarei scrie că omul de afaceri care i-a oferit mita îi plătea și partidele de vânătoare.

Flagrantul a avut loc la o partidă de vânătoare la Chișineu Criș, în Arad, unde directorul CNAIR era însoțit de omul de afaceri care primea contractele cu dedicație și care a devenit denunțătorul său.

În urma înțelegerii cu Dascălu, omul de afaceri a primit contracte pentru tăiat iarba de pe marginea drumurilor, respectiv pentru deszăpezire în Brasov, Cluj, Timis si București.

Director de mai bine de 20 de ani, ce avere are

Florea Dascălu lucrează în structura care gestionează drumurile naționale și autostrăzile din România din 1999. A avut și are funcții de conducere la nivelul diferitelor departamente și direcții de peste 20 de ani, precizează Opinia Timișoarei.

Potrivit declarației sale de avere, citată de G4Media, Dascălu și familia sa dețin 8 terenuri intravilane, agricole sau forestiere, 4 case, 3 automobile (două Mercedes și un Nissan) precum și un tractor.

În 2021, el a încasat de la compania de stat venituri totale de 252.902 de lei, fără să fie menționat dacă e vorba de venituri brute sau nete).

Florea Dascălu va fi prezentat, duminică, 23 octombrie, Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Dumitru Stelea (1)
09:31
Un român de 57 de ani a plecat de acasă cu o bicicletă de la Decathlon și un cort. În 100 de zile a parcurs 13.080 de kilometri și a trecut prin 24 de țări
Avion F-18
08:45
Mesaje RO-Alert, emise în Tulcea după ce două ținte aeriene au fost detectate în apropierea graniței cu România. Două avioane F-18 au fost ridicate pentru monitorizare
MONDEN
Diana Matei pe scena de la Sala Palatului din București | sursa foto: PR
09:00
Cum a apărut Diana Matei pe scenă la Sala Palatului din București: „Am plâns”. Taraful Cleante, Leo de la Roșiori, Feli, Pepe și Costel Biju i-au fost alături
Andreea Mantea | sursa foto: Kanal D
08:15
Anunțul făcut de Andreea Mantea despre emisiunea „Casa Iubirii” de la Kanal D: „Publicul simte”
POLITIC
Cătălin Predoiu
9 oct.
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Președintele Nicușor Dan a anunțat pe 5 octombrie că l-a desemnat pe Luca Niculescu să formeze un Guvern. Foto: presidency.ro
9 oct.
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
Ultimele știri
Reportaj
10:00
Brașov 2026: „Trăiască în veci prietenia româno-sovietică”, sloganul scris mare pe clădirea Uzinei Tractorul, pe care nimeni nu l-a șters de peste 70 de ani
09:55
Războiul dungilor: Adidas dă în judecată un brand australian din cauza designului hainelor
09:50
Incendiu masiv în Rusia, după ce dronele ucrainene au atacat un terminal petrolier din Rostov
09:38
Imagini cu familia lui chef Alexandru Sautner. Ce surpriză i-a făcut soția de ziua lui de naștere. „La mulți ani, dragoste!”
TRENDING
08:36
Pensii indexate prudent și ordine în finanțele publice: ce a scris Luca Niculescu, la primele ore ale dimineții, pe Facebook
07:59
Benzina și motorina s-au ieftinit iar sâmbătă, 10 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
Analiză
07:00
Un judecător i-a restituit coada de topor suveranistului care a cerut poporului „să intre peste” votanții Elenei Lasconi
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
fost profesor universitar de 100 de ani, din nou student, se uită la cărțile de pe un raft
08:02
Un fost profesor universitar de 100 de ani s-a înscris din nou la facultate: „Sunt de două ori mai în vârstă decât profesorii de acolo”
O femeie care aranjează cărțile pe un raft
06:00
Cum să-ți organizezi casa cu regula de 80/20: „Mai mult spațiu, mai puțin stres”
O femeie care bagă un pulover alb în mașina de spălat
9 oct.
Când ar trebui, de fapt, să speli rufele la 90 de grade. Greșeala pe care o fac mulți oameni și care le poate deteriora hainele
Aeroportul din Madrid. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia
9 oct.
Cele mai bune cinci aeroporturi din lume, în viziunea stewardeselor și a piloților. Unul dintre terminalele din top are șemineu și balansoare
horoscopul zilei de astăzi 10 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
9 oct.
Horoscop 10 octombrie 2026. Fecioarele au șansa de a vedea luminița de la capătul tunelului și de a înțelege că există rezolvare
Ce condimente se pun la murături
9 oct.
Ce condimente se pun la murături
Cum menții masa musculară după 40 de ani
16 sept.
Cum îți menții masa musculară după 40 de ani. Ghid simplu de alimentație și antrenament
Murături asortate la borcan
9 oct.
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
Poliția a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”. Poză cu o fată minoră și datele ei de identificare
9 oct.
Fata de 12 ani urcată cu forța într-o mașină în Teleorman a fost găsită, iar alerta de răpire a fost ridicată
Vama Siret a fost evacuată și închisă vineri seara
07:25
Vama Siret a fost închisă temporar din cauza unei alerte de dronă pe partea ucraineană
logo lib
Analiză
07:00
Experimentul care promite să dezlege misterele autismului și ale epilepsiei. Șoareci cu creier uman, creați în laborator de cercetătorul român Sergiu Pașca
Bogdan Peșchir a fost trimis în judecată pentru „coruperea alegătorilor”. Foto: Inquam Photos / George Călin
9 oct.
Bogdan Peșchir, trimis în judecată pentru „coruperea alegătorilor”. Mecanismul prin care e acuzat de finanțarea pe TikTok a campaniei lui Călin Georgescu din 2024
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...