DLAF a sesizat DNA pentru două proiecte în care a fost implicat și Dan Barna. Vicepremierul: „Nu este vorba despre persoana mea”

Comentează

Vicepremierul Dan Barna este una din cele patru persoane pe care Departamentul de Luptă Antifraudă (DLAF) le-a reclamat la DNA pentru “posibila săvârșire a unor fapte de natură penală”, a dezvăluit Newsweek România. Totodată, potrivit G4Media, DNA a transmis că a primit de la DLFA două sesizări, care vizează proiectele cu fonduri europene în cadrul cărora actualul vicepremier a fost expert antreprenorial.

Potrivit Newsweek România, DLAF că a sesizat DNA în legătură cu patru persoane, experți cu atribuții de recrutare și manageri ai structurilor de economie socială, privind proiectele în care au fost implicați Dan Barna și sora sa.

„În urma verificărilor efectuate în cazul proiectelor „Punți Comunitare” și „SES-am deschide-te!” au rezultat indicii privind posibila săvârșire a unor fapte de natură penală motiv pentru care, Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF a procedat, la data de 05.05.2021, la întocmirea actelor de sesizare”, se arată în documentul DLAF.

Întreaga documentație se află în procedură de transmitere către Direcția Națională Anticorupție – Secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție. Constatările vizează 4 persoane care, la data faptei, dețineau calitățile de expert cu atribuții de recrutare respectiv, manageri ai structurilor de economie socială (entități înființate în cadrul proiectelor).DLAF pentru Newsweek:

Departamentul pentru luptă antifraudă precizează totodată că nu a finalizat cercetările cu privire „la proiectul „Biblioteca bunelor practici. Concept inovator de dezvoltare a mediului rural” (...), având ca beneficiar S.C. Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare DCG SRL”.

Dan Barna a deținut 50% din Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare până în 2016, când a fost numit secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene.

Patru persoane reclamate la DNA

După ce informația privind sesizarea DLAF către DNA a apărut în publicația Newsweek, DNA a confirmat, într-un răspuns pentru G4Media, că sesizarea „presupuse fapte de natură penală comise în contextul implementării unor proiecte finanțate din fonduri europene”.

La data de 10 mai 2021, la sediul DNA au fost primite două sesizări formulate de instituția la care faceți referire și în care sunt reclamate presupuse fapte de natură penală comise în contextul implementării unor proiecte finanțate din fonduri europene. Cele două documente se află în procedură de înregistrare și repartizare, prin urmare, în acest moment, nicio persoană nu are calitatea de suspect sau inculpat.DNA:

Dan Barna spune că nu este vorba despre el

Vicepremierul Dan Barna a reacționat pe Facebook la scurt timp după publicarea informațiilor de către presă.

„Până în acest moment nu am nicio informație oficială de la DLAF privind implicarea mea în vreo notă de constatare care să fie trimisă la DNA. Am încredere că nu au ales să anunțe în presă înainte să mă informeze și pe mine”, a scris liderul USR PLUS.

Dan Barna a făcut o serie de interpretări ale documentului transmis de DLAF, care, în opinia sa, demonstrează că el nu se numără printre cele patru persoane reclamate la DNA.

„Din articolul care a apărut azi în presă, scrie Dan Barna, se desprind următoarele informații:

  • Că DLAF a finalizat o verificare începută în timpul campaniei prezidențiale din 2019 și intenționează să transmită către DNA nota de constatare a verificării. Se întâmplă practic exact ceea ce am cerut încă din 2019, fiind singura forma prin care această poveste se poate închide.
  • Nota de constatare face referire la patru persoane: expert cu atribuții în recrutare și manageri de structuri de economie socială. Eu nu am avut în proiectele menționate niciuna din aceste calități, poziția mea fiind de expert antreprenorial.
  • Deci concluzia logică pornind de la răspunsul transmis de DLAF presei ar fi că nu este vorba despre persoana mea. Acest lucru mi-a fost de altfel comunicat și pe parcursul întâlnirii avute cu personalul DLAF acum câteva săptămâni când mi-au spus că nu au reținut nici o faptă ilegală în ceea ce mă privește. Am solicitat nota de constatare de la DLAF, dar până în acest moment nu am primit nici o informație oficială.
  • Se induce ideea că numele meu a fost trimis la DNA. Nu este cazul. Dacă va fi, voi spune eu, înainte să vehiculăm informații incomplete, pe surse și de natură să creeze confuzii inutile. Am fost permanent la dispoziția DLAF și sunt în continuare la dispoziția lor pentru orice fel de informații vor avea nevoie.
  • Înțeleg că instituțiile trebuie să își facă datoria și să verifice din punct de vedere administrativ proiectele din fonduri europene și e firesc să fie așa; ce nu este firesc e că o instituție să comunice în presă informații incomplete. Este în mandatul DLAF să documenteze și să fundamenteze suspiciuni de fraudă - confirmate sau nu apoi de organele competente - nu să alimenteze suspiciuni la adresa oricărei persoane, publice sau nu.
  • Am zis din primul moment că vreau că această cercetare să se termine cât mai repede. Îmi mențin solicitarea și aștept că DLAF să o finalizeze.
  • În sinteză: Nu am nici o informație oficială despre existența vreunui dosar pe numele meu.Nu am nicio informație despre existența vreunei fapte care să îmi fie imputată de DLAF sau de vreo altă instituție a statului, pentru că nu există niciuna”, a încheiat vicepremierul Dan Barna.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Protestatarul Cezar Avrămuță, cunoscut ca “Stegarul Dac”, într-un copac din curtea Arestului Central al Capitalei. Fotografie de arhivă: Hepta
17:10
Stegarul Dac, arestat preventiv pentru 30 de zile. Este acuzat că a lovit un jandarm care asigură paza la Arestul Central, unde este închis Călin Georgescu
Legea femicidului, intrată în vigoare în aprilie 2026, rămâne neaplicabilă în totalitate din cauza lipsei metodologiei necesare.
16:29
Legea femicidului, fără metodologie după cinci luni. România a înregistrat deja 30 de cazuri de la începutul anului
MONDEN
Romanita Iovan
17:07
Romanița Iovan a împlinit 62 de ani. Decizia luată de ziua ei și a fiului său: „Fără scuze, cu răbdare și disciplină”
Nattasha și Bianca - la bonfire
17:00
Insula iubirii, 3 octombrie 2026. Fetele pot urmări, pe un televizor, imagini din vila iubiților
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
11:26
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
19:32
O rusoaică a stârnit furia elvețienilor după ce i-a insultat și le-a numit țara „un azil de bătrâni prea scump”
19:14
Regula de 2 ore care trebuie respectată atunci când pui mâncarea proaspăt gătită în frigider
19:06
„Set-Jetting”, marea tendință din turism care schimbă vacanțele de iarnă. Cum poți păși în orășelul din „Gilmore Girls” într-o vacanță
18:21
Anamaria Ferentz, mărturisiri dureroase la două luni după eutanasierea câinelui: „Învăț să trăiesc cu golul imens pe care l-a lăsat”
TRENDING
Reportaj
16:30
Misterul blocului care a fost construit pentru ceva ce Bucureștiul nu mai văzuse niciodată
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
Analiză
07:00
Procesul italienilor acuzați de Parchetul European că au trucat în România licitații de 100 de milioane de euro. Discuții confidențiale dintre o avocată și clienții ei, excluse din dosar
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Mâinile unei persoane aranjeaza un bagaj în compartimentul pentru bagaje din avion.
17:57
Turiștii din UE și Marea Britanie vor putea călători cu două bagaje de mână gratuite. Regulile pentru zborurile europene se schimbă din 2027
Lola Baird, o tânără de 24 de ani din nordul Londrei, a experimentat recent o problemă neașteptată: răul de mișcare
17:16
De ce se simt rău unii pasageri în mașinile electrice și cum poți scăpa de senzația de amețeală
Tramvaiul din Dubai circulă pe un traseu circular în zona Marina și JBR și face legătura cu metroul din Dubai și cu monorailul Palm
16:30
Emiratele Arabe Unite au lansat primul tren național de pasageri. Călătoria între Dubai și Abu Dhabi durează acum doar 50 de minute și costă 10 euro
Un elicopter pe o platformă de aterizare de pe un munte înzăpezit, cu un peisaj alpin pitoresc în fundal
16:03
Turismul de lux cu elicopterul în munții Dolomiți stârnește revolta localnicilor: „A devenit un circ al celor bogați”
Ceasul din 1930 a valorat de 10 ori mai mult decat credeau initial. Foto: Hansons Auctioneers
15:45
Un Patek Philippe uitat într-o cutie de bijuterii s-a vândut cu 59.000 de lire. Modelul din 1930 fusese evaluat inițial la doar 5.000
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Imaginea îl prezintă pe Dănuț Buhăescu, îmbrăcat într-o bluză neagră, stând la biroul său încadrat de drapelul României și cel al Uniunii Europene.
15:11
Dănuţ Buhăescu, primarul PSD din Uricani, a murit. Se afla la cel de-al șaselea mandat
Anvelope de iarnă
14:32
Când trebuie să echipăm mașina cu anvelope de iarnă: Ce spune Codul Rutier despre data fixă și ce amenzi riscă șoferii
O mașină de poliție parcată
13:52
Un comisar-șef din Constanța a provocat un accident și a refuzat etilotestul: Este cercetat disciplinar și penal
Povestea lui Adrian Dică, pictorul român care a expus la Academia Regală de Arte din Londra
Analiză
13:00
Adrian Dică, artistul român care a expus la Academia Regală de Arte din Londra: „Pentru mine, pictura a devenit și a rămas un mod de a gândi”
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
10:55
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale