Într-un raport despre mai multe state se vorbește despre România și ajutorul pe care acesta l-a primit după cutremur. „URSS a donat echipament de construcții și materiale în valoare de 13 milioane de dolari pentru a ajuta România să își revină după devastatorul cutremur din 4 martie. Donația sovietică o depășește pe cea a Vestului, potrivit rapoartelor și termină speculațiile din București potrivit cărora Moscova nu va ajuta politicile independente ale României”, potrivit documentelor declasificate ale CIA.
Marea contribuție a Moscovei a fost o fabrică ce era capabilă să producă anual până la 80.000 de metri cubi de dale prefabricate din ciment. Cantități substanțiale de cherestea, materiale de izolație, geam, apă și conducte de gaz, dar și alte materiale de construcție au fost promise, precum și un număr mare de camioane, autobuze, tractoare, buldozere și ambulanțe.
„Materialele pe care Moscova le-a trimis sunt echivalente cu echipamente de construcții și materiale specificate de București ca fiind necesare reconstrucției (n.r – zonelor afectate). Mai mult, ajutorul se concentrează pe reconstruirea caselor care reprezintă o necesitate critică. Eficiența ajutorului va depinde de timpul de livrare al acestuia”, se mai notează în raport.
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Potrivit documentului, ajutorul Moscovei din 1977 contrastează cu cel pe care l-a oferit României în timpul dezastruoaselor inundații din 1970 și 1975. Cu acele ocazii, China, Germania de Vest și SUA au oferit ajutoare substanțiale României.
„Sovieticii s-ar putea să fie ceva mai prudenți în a trimite ajutor României acum, din cauza președintelui Ceausescu. Liderul român a criticat recent Rusia, când a lăsat să se înțeleagă că Rusia încă nu a trimis nici un ajutor economic. Acesta a spus că, în afară de Cehoslovacia și Germania de Est, restul țărilor care au promis nu au livrat decât ajutor medical”, notează CIA.
Documente CIA declasificate despre cutremurul din 1977 și ajutorul URSS dat României:
![documente CIA declasificate cutremur 1977 ajutor Rusia documente CIA declasificate cutremur 1977 ajutor Rusia]()
În ce țară a fost introdus pentru prima dată dreptul de vot pentru femei?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care este cea mai mare democrație din lume după numărul de alegători?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce țară europeană o dictatură de zeci de ani s-a prăbușit într-o singură zi, după ce tinerii soldați au ales să-și pună flori în arme, în loc de gloanțe?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Există țări unde votul este obligatoriu și se aplică sancțiuni pentru absenteism?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Exista o formă de „alegeri locale” în Evul Mediu european?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Adevarul.ro
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Observatornews.ro
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor