Tramvaiul de pe linia 25 a deraiat miercuri după-amiază, după impactul cu o mașină, în sectorul 6 al Capitalei. O femeie și un tânăr au fost răniți în urma accidentului, potrivi Digi 24.
„Liniile 8 și 25 - blocate pe Bd. Timișoara, în zona intersecției cu Romancierilor, pe sensul spre Răzoare. Cauza: deraiere”, anunță Societatea de Transport București (STB), într-un mesaj publicat pe Twitter.
Liniile 8 și 25 - blocate pe Bd. Timișoara, în zona intersecției cu Romancierilor, pe sensul spre Răzoare. Cauza: deraiere.— STB SA Clienti (@Clienti_stbsa) September 1, 2021
Potrivit primelor informații, mașina condusă de femeia în vârstă de 50 de ani a ajuns pe linia de tramvai și a fost lovită de mijlocul de transport în comun. În urma impactului, o parte a tramvaiului a ieși de pe șine.
Șoferița a fost încarcerată. Era conștientă atunci când a fost scoasă din mașină și a fost preluată de echipajele medicale.
În accident a fost rănit și un tânăr în vârstă de 25 de ani. În schimb, niciun pasager din tramvai nu a fost rănit.
Circulația tramvaielor pe linia 25 este blocată, iar polițiștii fac cercetări la fața locului.