Donald și Melania Trump, vizită surpriză la soldații din Irak. Președintele american, pentru prima oară într-o zonă de conflict

Comentează

După ce a fost intens criticat pentru că nu a făcut nicio vizită la trupele americane dislocate în afara țării, președintele Donald Trump și soția sa, Melania, au mers, miercuri, cu ocazia Crăciunului, într-o vizită neaşteptată în Irak.

La câteva zile după anunțul privind retragerea trupelor din Siria, cuplul prezidențial face prima vizită într-o zonă de conflict după aproape doi ani de la preluarea mandatului.

La bordul avionului prezidenţial Air Force One care a aterizat la baza aeriană Al Asad din vestul capitalei Bagdad după un zbor de noapte de la Washington, s-au aflat Donald și Melania Trump însoțiți de un mic de grup de consilieri şi agenţi ai Secret Service, precum şi de câţiva reporteri

Donald Trump a stat în Irak trei ore, după care urmează să meargă în Germania pentru a efectua o vizită la trupele staționate la baza militară Ramstein.

Președintele american a primit critici din rândul armatei americane pentru că, de la instalarea la Casa Albă, în ianuarie 2017, nu a efectuat nicio vizită în zone de conflict unde sunt prezente trupe americane şi mai ales după ce, luna trecută, în Franţa, a anulat din cauza ploii o vizită la un cimitir american din timpul Primului Război Mondial.

Trump a anunțat că nu intenţionează să retragă trupele din Irak şi că această ţară ar putea fi folosită ca bază militară "în cazul în care vom dori să facem ceva în Siria".

La întoarcerea din Irak, preşedintele Statelor Unite va efectua o vizită trupelor americane aflate baza aeriană Ramstein din Germania.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O pisică și un câine se înțeleg foarte bine și stau împreună pe covor
11:07
Câte animale de companie ai voie să ții într-un apartament la bloc. Regulile din București și din marile orașe, amenzile și obligațiile proprietarilor
5 Știri by Libertatea - comunicare nonverbală, 2 octombrie
10:00
5 știri by Libertatea – Comunicarea nonverbală: Cum a fost surprins preşedintele Nicuşor Dan, după ce şi-a aranjat şosetele lângă Zelenski
MONDEN
Gabi Bădălău
10:49
Gabi Bădălău nu și-a mai văzut fiul cel mare de o lună și jumătate: „Am mers special până la Constanța”
Irina Loghin despre mustul pe care îl face
10:14
Cum pregătește Irina Loghin mustul în fiecare toamnă. Metoda pe care o folosește pentru a-l păstra
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU. Care este motivul
Ultimele știri
12:17
Doi români au furat 95 de motociclete dintr-o parcare din Spania, au plecat spre casă și au fost arestați câteva ore mai târziu, în Franța
11:48
Irina Rimes, noi detalii despre viața de familie după anunțul plecării de la „Vocea României”. Decizia luată de părinții ei
11:30
Vedetele din România care au colaborat cu AnimaWings, compania aeriană care a intrat în insolvență
11:26
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
TRENDING
Analiză
07:00
Procesul italienilor acuzați de Parchetul European că au trucat în România licitații de 100 de milioane de euro. Discuții confidențiale dintre o avocată și clienții ei, excluse din dosar
08:02
Circulația pe A1 Sibiu - Boița se închide până în decembrie pentru lucrări la Autostrada Sibiu - Pitești: Cum va fi traficul deviat
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Un bărbat stă singur pe o canapea și ține într-o mână verigheta
09:39
Un bărbat a întrebat pe internet cum să se răzbune pe fosta lui soție, dar nu s-a așteptat la răspunsurile pe care le-a primit
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
2 oct.
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
O mână care arată spre tamburul unui seismograf analogic pe care sunt înregistrate undele seismice
08:35
Două cutremure în România, sâmbătă dimineață, la distanță de două ore. Ce magnitudine au avut
Alexandru Nazare este ministru de Finanțe în Guvernul Bolojan din iunie 2025. El a mai fost ministru de Finanțe și în perioada 2020-2021. Foto: Profimedia
2 oct.
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Standard & Poor's menține ratingul suveran la „BBB-", dar cu perspectivă negativă. Reacția ministrului Nazare
Mașină de poliție parcată lângă un bloc
2 oct.
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
10:55
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale