Donald Trump i-a amenințat sâmbătă pe talibani cu sancțiuni, fără a preciza natura acestora, dacă nu vor returna Statelor Unite baza aeriană Bagram, pe care soldații americani au părăsit-o când s-au retras din Afganistan în 2021, relatează AFP.
„Dacă Afganistanul nu returnează baza aeriană Bagram celor care au construit-o, Statele Unite ale Americii, SE VOR ÎNTÂMPLA LUCRURI GRAVE!!!”, a scris președintele american pe platforma sa Truth Social.
Liderul republican de la Casa Albă a evocat deja ideea joi, în timpul unei conferințe de presă cu premierul britanic Keir Starmer, în ultima zi a vizitei sale de stat în Regatul Unit.
„Unul dintre motivele pentru care ne dorim această bază este, după cum știți, pentru că se află la o oră distanță de locul în care China își produce armele nucleare”, a justificat Trump.
Situată la 50 de kilometri de Kabul, baza aeriană Bagram, cea mai mare din Afganistan, s-a aflat sub contolul forțelor americane timp de două decenii după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 și după desfășurarea pe teritoriul afgan a trupelor coaliției internaționale conduse de Statele Unite.
Trupele americane și cele ale unor state aliate din NATO s-au retras în iulie 2021, iar talibanii au preluat imediat controlul asupra capitalei Kabul.
Donald Trump a deplâns în repetate rânduri pierderea bazei Bagram și l-a criticat pe predecesorul său, Joe Biden, pentru modul în care a gestionat retragerea Statelor Unite din Afganistan. Liderul republican a deplâns, de asemenea, influența crescândă a Chinei în Afganistan.