Dorian Popa, la două luni după ce a fost prins drogat la volan: „Nu voi mai aprinde un cui de aici încolo, cât voi mai trăi”

 10 comentarii

Influencerul Dorian Popa, care a fost prins de polițiști în luna octombrie sub influența canabisului în timp ce se afla la volanul mașinii, a declarat că nu va mai consuma droguri niciodată.

Dorian Popa, care are peste două milioane de abonați la canalul său de YouTube, a postat pe TikTok un mesaj în care susține, în podcastul lui Cosmin Nedelcu (Micutzu), că nu va mai fuma niciodată.

„Greșeala majoră a fost că am condus negândindu-mă dacă corpul meu este curat. Dar obiectiv vorbind, având în vedere repercusiunile pe care le-am simțit în ziua de astăzi, îmi pare rău, sper să nu dezamăgesc pe unii, dar consider că e o greșeală și că am fumat. Am tăria de caracter, și-mi asum tot ce înseamnă vorbele mele din acest moment, să spun că nu voi mai fuma niciodată. Mi-a întors viața pe dos, m-a deranjat foarte tare, pentru că-mi apreciez și îmi doresc de la viața mea rezultate mai mult decât orice”, a spus influencerul, potrivit hotnews.ro.

„Pot să spun cu tărie în suflet, fără să am niciun gând ascuns, că nu voi mai aprinde un cui de aici încolo cât voi mai trăi. Și dacă o fac, am făcut promisiunea în fața lui Dumnezeu să mă ardă de cinci ori mai tare decât m-a ars până acum”, a adăugat el.

Pe 27 octombrie, Dorian Popa a fost depistat de polițiștii rutieri din Ilfov, în urma testării cu Drugtest, sub influența unei substanțe psihoactive, mai precis canabis, au declarat atunci surse apropiate anchetei pentru Libertatea. Influencerul în vârstă de 35 de ani era îmbrăcat într-un halat, au spus sursele citate, și a fost oprit de poliție în zona casei sale din localitatea Domnești.

Analizele de sânge au confirmat faptul că Dorian Popa a consumat canabis înainte să urce la volan, au declarat surse judiciare pentru Libertatea pe 3 noiembrie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (10)
  • Avatar comentarii

    Vrajitoarea 05.12.2023, 13:53

    .....și marmota învelea ciocolata....uite așa !!!

  • Avatar comentarii

    asdqaz 05.12.2023, 15:37

    declaratii pentru followeri, eventual face si o melodie

  • Avatar comentarii

    mica 05.12.2023, 15:50

    E bine dacă o să se țină de cuvânt.

  • Avatar comentarii

    mariussorin75 05.12.2023, 16:05

    mai face un material si din asta :) triasca urmaritorii

  • Avatar comentarii

    Lecoqsportif 05.12.2023, 17:21

    Dar de inhalat accidental?

ALTE ȘTIRI
O pisică și un câine se înțeleg foarte bine și stau împreună pe covor
11:07
Câte animale de companie ai voie să ții într-un apartament la bloc. Regulile din București și din marile orașe, amenzile și obligațiile proprietarilor
5 Știri by Libertatea - comunicare nonverbală, 2 octombrie
10:00
5 știri by Libertatea – Comunicarea nonverbală: Cum a fost surprins preşedintele Nicuşor Dan, după ce şi-a aranjat şosetele lângă Zelenski
MONDEN
Irina Rimes
11:48
Irina Rimes, noi detalii despre viața de familie după anunțul plecării de la „Vocea României”. Decizia luată de părinții ei
Vedetele din România care au colaborat cu AnimaWings
11:30
Vedetele din România care au colaborat cu AnimaWings, compania aeriană care a intrat în insolvență
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
11:26
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
13:11
Cât câștigă pe lună un măturător de stradă în Germania: salariul poate ajunge și la 40.000 de euro pe an
Analiză
13:00
Adrian Dică, artistul român care a expus la Academia Regală de Arte din Londra: „Pentru mine, pictura a devenit și a rămas un mod de a gândi”
12:57
Proiectul de 4 miliarde de euro care ar putea consolida economia României din 2027. S&P: Poate reduce deficitul extern
12:51
S-a aflat cu ce se ocupă în America George Restivan, soțul Adrianei Bahmuțeanu. Motivul pentru care e nevoit să stea la distanță de partenera sa
TRENDING
Analiză
07:00
Procesul italienilor acuzați de Parchetul European că au trucat în România licitații de 100 de milioane de euro. Discuții confidențiale dintre o avocată și clienții ei, excluse din dosar
08:02
Circulația pe A1 Sibiu - Boița se închide până în decembrie pentru lucrări la Autostrada Sibiu - Pitești: Cum va fi traficul deviat
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Un bărbat stă singur pe o canapea și ține într-o mână verigheta
09:39
Un bărbat a întrebat pe internet cum să se răzbune pe fosta lui soție, dar nu s-a așteptat la răspunsurile pe care le-a primit
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
2 oct.
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
O mână care arată spre tamburul unui seismograf analogic pe care sunt înregistrate undele seismice
08:35
Două cutremure în România, sâmbătă dimineață, la distanță de două ore. Ce magnitudine au avut
Alexandru Nazare este ministru de Finanțe în Guvernul Bolojan din iunie 2025. El a mai fost ministru de Finanțe și în perioada 2020-2021. Foto: Profimedia
2 oct.
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Standard & Poor's menține ratingul suveran la „BBB-", dar cu perspectivă negativă. Reacția ministrului Nazare
Mașină de poliție parcată lângă un bloc
2 oct.
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
10:55
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale