Dosar al Parchetului European refuzat de toți judecătorii de la Tribunalul Timiș specializați în corupție. Motivul: soția unuia dintre acuzați este grefier

 1 comentariu
Exclusiv

Imediat după documentarul Recorder „Justiție Capturată”, șefa Parchetului European Laura Codruța Kovesi a declarat în podcastul realizat de Moise Guran și Vlad Petreanu că un dosar trimis în judecată de Parchetul European a fost plimbat între București și Timișoara de trei ani, iar la Timișoara toți judecătorii s-au abținut să judece acel dosar.

Potrivit surselor Libertatea, în dosarul la care s-a referit Kovesi acuzațiile sunt de fraudare a fondurilor europene și a programului Start Up Nation. În acest caz toți judecătorii de la Tribunalul Timiș s-au abținut pentru că unul dintre cei judecați este soțul unei grefiere de la Secția Penală a Tribunalului Timiș.

„Eu am senzația că este ceva sistemic”

Invitată, după documentarul Recorder „Justiție capturată”, la podcastul Friendly Fire cu Moise și Vlad, șefa Parchetului European Laura Codruța Kovesi a spus: „Au fost dezvăluiri serioase pentru că înțelegi ce s-a întâmplat în realitate, mecanismele prin care acest lucru a fost posibil”. „Îl vedeți ca pe un mecanism, ceva pus la cale cu premeditare?”, a intervenit Vlad Petreanu. „Eu am senzația că este ceva sistemic”, a răspuns Kovesi, aducând un exemplu din activitatea Parchetului European. 

„Avem un dosar trimis în judecată în urmă cu trei ani. A fost trimis la Tribunalul București. S-a invocat o problemă privind competența în cursul urmăririi penale și ulterior Înalta Curte a decis că Tribunalul București este competent să judece dosarul. Ulterior, în cameră preliminară s-a făcut o contestație. A venit Curtea de Apel, contrar a ceea ce a spus Înalta Curte, și a decis că acest dosar trebuie să fie mutat de la București la Timișoara.

La Timișoara toți judecătorii s-au abținut. Din nou, dosarul a fost mutat la Tribunalul București. În trei ani de zile dosarul s-a plimbat de la Parchetul Tribunalului București la Parchetul Tribunalului Timiș și nu s-a întâmplat absolut nimic. Am zis că este o întâmplare, o coincidență nefericită, dar văzând acest documentar stau și mă întreb dacă nu este o metodă”, a spus Kovesi în podcastul amintit.

Dosarul la care făcea referire Kovesi

Surse Libertatea au explicat că dosarul la care se referea Kovesi este unul cu 22 de inculpați, trimis în judecată de Parchetul European în decembrie 2022. Cele 22 de persoane trimise în judecată de EPPO sunt acuzate că, începând cu anul 2017, au înființat peste 150 de firme pe care „le-au folosit pentru a obţine în mod fraudulos finanţare europeană şi naţională”.

„Aceste companii au solicitat finanţare pentru achiziţionarea de echipamente sau bunuri pentru operaţiunile de zi cu zi, pe baza unor documente inexacte, incomplete sau false, sau au folosit facturi fictive pentru achiziţionarea de mijloace fixe, echipamente sau bunuri. În majoritatea cazurilor, echipamentele sau bunurile enumerate ca achiziţionate în cadrul proiectelor nu au fost efectiv achiziţionate, aceleaşi echipamente sau bunuri fiind folosite în mai multe proiecte”, a arătat Parchetul European la data descinderilor.

Printre cei trimiși în judecată de Parchetul European sunt DJ-ul timișorean Victor Stan, Emilia Sezkely (angajată a Primăriei Timişoara) și Mircea Mereu (angajat al Oficiului pentru IMM-uri Timiș).

Potrivit Regulamentului Parchetului European, în cazul în care competența de judecare a unui dosar EPPO îi revine tribunalului, dosarul trebuie judecat de unul dintre următoarele tribunale: Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş.

În cazul dosarului de fraudare a fondurilor europene și a programului Start Up Nation, EPPO a trimis dosarul în judecată la Tribunalul București.

Un an și două luni de cameră preliminară la Tribunalul București

Libertatea a studiat parcursul dosarului EPPO, iar datele disponibile pe portalul instanțelor de judecată arată că dosarul a fost înregistrat la Tribunalul București în data de 19 decembrie 2022.

La scurt timp după trimiterea în judecată dosarul a intrat în procedura de cameră preliminară pentru verificarea rechizitoriului. În 21 decembrie 2022 s-a fixat un termen de o lună (20 ianuarie 2023) în care inculpații și părțile civile să formuleze cereri și excepții.

Primul termen din camera preliminară a fost fixat în 27 martie 2023. Dosarul a fost amânat pentru ca una dintre inculpate să își angajeze avocat. La următorul termen, din 8 mai, „pentru respectarea principiului continuităţii completului de judecată, față de lipsa de procedură constatată cu inculpata Bohoni Roxana, dar și față de lipsa dosarului de fond”, s-a stabilit un nou termen pentru data de 15 mai 2023. La următoarele două termene, din 15 mai 2023 și 12 iunie 2023, judecarea a fost amânată din nou.

În 7 iunie 2023, judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul București a rămas în pronunțare pentru data de 21 iulie 2023. Au urmat 10 amânări ale pronunțării, una, din 29 noiembrie 2023, justificată prin „lipsa dosarului de fond si a dosarului de urmărire penală care se află la Curtea de Apel București”.

În 13 februarie 2024, Tribunalul București s-a pronunțat și a validat rechizitoriul Parchetului European, dar a admis și o cerere de sesizare a Curții Constituționale formulată de Emilia Sezkely.

De ce a fost trimis dosarul de la București la Timișoara

Decizia Tribunalului București a fost contestată la Curtea de Apel București, unde dosarul a fost înregistrat în 1 noiembrie 2024. În 24 aprilie 2025 Curtea de Apel București a admis contestațiile inculpaților și a decis că dosarul trebuie judecat de Tribunalul Timiș.

Curtea de Apel București și-a justificat decizia prin faptul că „locul comiterii faptelor, locul unde s-au produs urmările faptelor şi locul unde domiciliază inculpaţii” este în Timiș, iar asta atrage competența Tribunalului Timiș.



„În cauza de faţă, întreaga activitate infracţională s-a desfăşurat pe raza Tribunalului Timiș. Împrejurarea că semnarea contractului de către ministru s-a realizat în Bucureşti nu conduce în mod automat la concluzia că activitatea infracţională s-a extins din punct de vedere teritorial pe raza acestui municipiu, în sarcina ministrului nefiind reţinută vreo participaţie penală”, și-a mai motivat Curtea de Apel București decizia, care a rămas definitivă.

Toți judecătorii din Timiș s-au abținut

Trimis la Tribunalul Timiș, dosarul a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe în 19 mai 2025. Primul magistrat căruia i-a fost repartizat dosarul a fost Sorina Lupșa. Judecătoarea, care avea să se sinucidă o lună și jumătate mai târziu, a făcut cerere de abținere, care i-a fost admisă. Ulterior, toți judecătorii la care dosarul a ajuns s-au abținut invocând faptul că „există o suspiciune că imparțialitatea lor este afectată”.

Surse apropiate dosarului au declarat pentru Libertatea că toți cei șase judecători care puteau judeca dosarul s-au abținut, iar cererile le-au fost admise, pentru că soția unuia dintre inculpați (Mircea Mereu) este grefieră la Secția Penală a Tribunalului Timiș.

În urma acestei situații speciale, Tribunalul Timiș a cerut Curții de Apel Timișoara să desemneze o altă instanță, de același grad, care să judece dosarul.

În 30 mai 2025, Curtea de Apel Timișoara a decis să retrimită dosarul la Tribunalul București. Curtea de Apel Timișoara a arătat că, deși Curtea de Apel București a stabilit că Tribunalul București nu este competent să judece dosarul, „în condiţiile în care singurul tribunal, dintre cele trei cărora ar putea să le revină competenţa teritorială, este Tribunalul Bucureşti, în raza teritorială a căruia se află sediul persoanelor vătămate, este firesc ca soluţionarea cauzei să fie stabilită în favoarea acestuia”.

Tribunalul București a constatat „întrerupt cursul justiției”

În urma imposibilității de judecare a dosarului la Tribunalul Timiș și a deciziei Curții de Apel Timișoara, dosarul a fost retrimis la București, unde a fost înregistrat, la Tribunalul București, în 4 iunie 2025. În 27 iunie 2025, Tribunalul București a constatat „întrerupt cursul justiției” și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a decide instanța competentă să judece dosarul.

Curtea Supremă a decis că dosarul poate fi judecat la Tribunalul București, iar un nou termen din procedura de cameră preliminară a fost stabilit în 29 ianuarie 2026. Decizia Tribunalului București din cameră preliminară, indiferent cum va arăta aceasta, va putea fi contestată la Curtea de Apel București. Abia după o decizie a Curții de Apel București, dacă rechizitoriul este validat, poate începe procesul propriu-zis, la Tribunalul București. Un avocat consultat de Libertatea a declarat că, având în vedere parcursul pe care l-a înregistrat, dosarul are „șanse mari” să se finalizeze cu prescrierea faptelor.

Susține jurnalismul independentContribuie rapid, prin Google Pay - fără formulare și fără date de card.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    ethanhunt 27.01.2026, 10:35

    E clar cine sunt acesti magistrati

ALTE ȘTIRI
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
20:50
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
20:37
Războiul din Ucraina riscă să escaladeze cu sabotaje în țările vecine și să atragă NATO într-un conflict regional, avertizează Marco Rubio. „Este în impas și este foarte periculos”
20:29
Un atac ucrainean cu drone a scos din funcțiune un centru de date al gigantului rus Yandex
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește