Două societăți publice din subordinea lui Pandele au dat 30.000 de euro pe „medalioane de protecție” împotriva COVID din Coreea

Comentează

Cei care comercializează medalioanele susțin că acestea creează un scut de 1,3 metri în jurul purtătorului care, timp de 30-40 de zile, oferă protecție împotriva Covid-19 și care poate și să dezinfecteze măști de protecție, relatează Buletin de București. Deși producătorul spune că are autorizație de la FDA, agenția americană care reglementează vânzarea medicamentelor, produsul apare pe un site oficial al Departamenului de Sănătate din SUA ca fiind neaprobat.

Serviciul de Transport Voluntari (STV) și Ecovol SA, două societăți publice din subordinea primăriei Voluntari, conduse de Florentin Pandele, au alocat 30.000 de euro pentru medalioanele Pure O2 Pack-Solid. Conform site-ului care le comercializeaza, prețul unui astfel de produs este de 149 de lei (redus de la 199 de lei).

În total, în luna septembrie, STV a achiziționat 930 de astfel de medalioane intitulate Pure O2 Pack-Solid. Aproape fiecare angajat al STV ar trebui să fi primit trei astfel de medalioane, ținând cont că cele mai recente date de la Ministerul Finanțelor arată că STV are doar 334 de angajați. În octombrie, Ecovol SA a cumpărat 60 de medalioane de acest timp deși are 300 de angajați.

Așa arată produsul cumpărat de comaniile din subordinea Primăriei Voluntari. Sursa: absolutoffice.ro

Nicio instituție din România, nici Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) și nici Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) din Statele Unite nu au aprobat medalionul.

Patronul firmei care le comercializează în țara noastră susține că are toate avizele necesare de la autoritățile din Coreea de Sud și că ar deține și autorizație de la FDA, chiar dacă informațiile oficiale îl contrazic. Mai mult, FDA a precizat că Pure O2 Pack-Solid „nu a fost găsit ca fiind sigur și eficient, iar această etichetare nu a fost aprobată de FDA”.

Informația apare pe site-ul Agenției Naționale de Cercetare a Statelor Unite, care este parte a Departamentului de Sănătate.

Societățile din Voluntari au plătit pentru un singur medalion între 140 și 145 de lei, fără TVA. Site-uri care comercializează acest produs în alte țări îl vând mult mai ieftin, chiar și cu 35 de lei, așa cum e în Filipine. În Peru costă 85 de lei, iar în Germania 75 de lei.

Medalioanele sunt vândute prin intermediul firmei Tibes Medical Center, care a fost înființată în urmă cu zece luni, la final de noiembrie 2020. Ea este și furnizorul de servicii medicale pentru 75 de angajați din cadrul Serviciului de Transport Voluntari.

Timp de două luni, Tibes Medical Center a fost administrată de Ștefan Tache, un om de afaceri cercetat de DIICOT pentru operațiuni de evaziune fiscală în sistem de criminalitate organizată.

Singurele instituții publice cu care a încheiat contracte Tibes Medical Center sunt cele aflate în subordinea lui Florentin Pandele.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Blocul C.A.M. din Piața Lahovary
Reportaj
16:30
Misterul blocului care a fost construit pentru ceva ce Bucureștiul nu mai văzuse niciodată
Legea femicidului, intrată în vigoare în aprilie 2026, rămâne neaplicabilă în totalitate din cauza lipsei metodologiei necesare.
16:29
Legea femicidului, fără metodologie după cinci luni. România a înregistrat deja 30 de cazuri de la începutul anului
MONDEN
Maurice Munteanu
16:10
Care este, de fapt, numele din buletin al lui Maurice Munteanu. Cum a primit prenumele „Maurice”
Ramona Păun
15:31
Anunțul făcut de Ramona Păun după sarcină: „E tare mândru că o să fie fratele mai mare”
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
11:26
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
17:16
De ce se simt rău unii pasageri în mașinile electrice și cum poți scăpa de senzația de amețeală
15:50
Stegarul Dac, arestat preventiv pentru 30 de zile. Este acuzat că a lovit un jandarm care asigură paza la Arestul Central, unde este închis Călin Georgescu
17:07
Romanița Iovan a împlinit 62 de ani. Decizia luată de ziua ei și a fiului său: „Fără scuze, cu răbdare și disciplină”
17:00
Insula iubirii, 3 octombrie 2026. Fetele pot urmări, pe un televizor, imagini din vila iubiților
TRENDING
Analiză
07:00
Procesul italienilor acuzați de Parchetul European că au trucat în România licitații de 100 de milioane de euro. Discuții confidențiale dintre o avocată și clienții ei, excluse din dosar
08:02
Circulația pe A1 Sibiu - Boița se închide până în decembrie pentru lucrări la Autostrada Sibiu - Pitești: Cum va fi traficul deviat
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Tramvaiul din Dubai circulă pe un traseu circular în zona Marina și JBR și face legătura cu metroul din Dubai și cu monorailul Palm
16:30
Emiratele Arabe Unite au lansat primul tren național de pasageri. Călătoria între Dubai și Abu Dhabi durează acum doar 50 de minute și costă 10 euro
Un elicopter pe o platformă de aterizare de pe un munte înzăpezit, cu un peisaj alpin pitoresc în fundal
16:03
Turismul de lux cu elicopterul în munții Dolomiți stârnește revolta localnicilor: „A devenit un circ al celor bogați”
Ceasul din 1930 a valorat de 10 ori mai mult decat credeau initial. Foto: Hansons Auctioneers
15:45
Un Patek Philippe uitat într-o cutie de bijuterii s-a vândut cu 59.000 de lire. Modelul din 1930 fusese evaluat inițial la doar 5.000
Un bărbat stă singur pe o canapea și ține într-o mână verigheta
09:39
Un bărbat a întrebat pe internet cum să se răzbune pe fosta lui soție, dar nu s-a așteptat la răspunsurile pe care le-a primit
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Imaginea îl prezintă pe Dănuț Buhăescu, îmbrăcat într-o bluză neagră, stând la biroul său încadrat de drapelul României și cel al Uniunii Europene.
15:11
Dănuţ Buhăescu, primarul PSD din Uricani, a murit. Se afla la cel de-al șaselea mandat
Anvelope de iarnă
14:32
Când trebuie să echipăm mașina cu anvelope de iarnă: Ce spune Codul Rutier despre data fixă și ce amenzi riscă șoferii
O mașină de poliție parcată
13:52
Un comisar-șef din Constanța a provocat un accident și a refuzat etilotestul: Este cercetat disciplinar și penal
Povestea lui Adrian Dică, pictorul român care a expus la Academia Regală de Arte din Londra
Analiză
13:00
Adrian Dică, artistul român care a expus la Academia Regală de Arte din Londra: „Pentru mine, pictura a devenit și a rămas un mod de a gândi”
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
10:55
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale