UPDATE 20.28 Preşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, a precizat pentru Libertatea că articolul din Regulamentul Camerei se referă la alegerile care tocmai s-au încheiat.

„La acel articol discutăm de validarea mandatelor de la aceste alegeri, şi dacă, în aceste alegeri, cineva obţinea un mandat dar cineva făcea o contestaţie, că au fost fraude electorale, cum s-a mai întâmplat la alte alegeri..Dar acum nici nu se pune problema. Alegerile au fost corecte, validarea alegerilor a fost făcută deja de Biroul Electoral Central”, a explicat Florin Iordache. 

El a precizat că este o interpretare total eronată a Regulamentului Camerei Deputaţilor şi nu are legătură condamnarea lui Liviu Dragnea cu validarea mandatului de deputat.

Liviu Dragnea intră sub incidenţa articolului 7, alineatul (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) l-a condamnat definitiv în aprilie 2016 la doi ani de închisoare cu suspendare, pentru fraude comise la referendumul din 2012 de demitere a lui Traian Băsescu din funcţia de preşedinte al României.

”Comisia de validare propune invalidarea alegerii unui deputat (…) în cazul în care există o hotărâre judecătorească de condamnare, rămasă definitivă, privind săvârşirea de către respectivul deputat a unor infracţiuni legate de derularea procesului electoral”, se arată în articolul din Regulament.

Liderul PSD poate scăpa doar printr-un vot în plen. Propunerea comisiei de validare va fi supusă însă dezbaterii şi votului plenului Camerei Deputaţilor, unde PSD are o majoritate confortabilă, împreună cu ALDE.

Anchetă la Castelul Peleș după dezvăluirile Libertatea. Corpul de control al Ministerului Culturii a cerut actele contabile din 2019 și documente interne. Mărturia unui turist șocat de hoția angajaților
Recomandări

Marţi, noul Legislativ a fost convocat de preşedintele Klaus Iohannis. În prima şedinţă de plen, mandatele deputaţilor sunt validate printr-o hotărâre a Camerei Deputaţilor. Dacă această hotărâre va include şi mandatul lui Liviu Dragnea, ea poate fi atacată la Curtea Constituţională de către partidele de Opoziţie.

PSD a câştigat în Teleorman scrutinul la alegerile parlamentare cu 62%, atât la Camera Deputaţilor cât şi la Senat. PNL a fost pe locul doi, cu doar 19 procente.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
FANATIK.RO
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
GSP.RO
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Elle.ro
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Filmul carambolului de pe A3, unde 12 maşini s-au ciocnit una după alta. Cum s-a produs haosul: "Şocul vieţii mele"
Observatornews.ro
Filmul carambolului de pe A3, unde 12 maşini s-au ciocnit una după alta. Cum s-a produs haosul: "Şocul vieţii mele"
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI