Asociația Elevilor din Constanța a anunțat că a depus miercuri la Curtea de Apel Constanța cererea prin care dă în judecată Guvernul României, Ministerul Educației și Ministerul Dezvoltării Regionale. Elevii cer instanței anularea hotărârii Executivului prin care au fost plafonate tarifele maximale pentru abonamentele la transportul județean.
Elevii din Constanța au precizat că se confruntă de mai mulți ani cu problema decontării abonamentelor la transport și au explicat de ce au decis să dea în judecată Guvernul.
„Încă din 2016, elevii din România s-au aflat în imposibilitatea decontării cheltuielilor de transport, fiindu-le încălcat dreptul prevăzut la art. 84, alin. (3) și (3^1) din Legea educației naționale nr. 1/2011 din cauza apariției tarifelor maximale impuse operatorilor de transport județean pentru abonamentele elevilor sub forma unor obligații de serviciu public, dar fără acordarea unor compensații. Astfel, din cauza acestui fapt, aceștia nu respectau tarifele, iar elevii nu puteau deconta facturile primite la licee, fiind invocate diferențele de tarif dintre lege și realitate”, a anunțat Asociația Elevilor din Constanța, într-un comunicat.
Mai mult, elevii constănțeni atrag atenția că din 28 iunie a intrat în vigoare ordonanța de Guvern privind eliminarea transportului județean.
În contextul cazului de la Caracal, Federația Elevilor din România a cerut Guvernului să asigure transport public pentru copii în toate localitățile, pentru a nu mai fi nevoiți să meargă cu „la ocazie”.
[pdf-embedder url="https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2019/08/asociatia-elevilor-din-constanta-da-in-judecata-guvernul-1.pdf" title="Asociatia Elevilor din Constanta da in judecata Guvernul"]