Elevii, nemulțumiți de eliminarea unor materii din lista celor la care se vor susține olimpiade: „Olimpicii, bătaia de joc a ministerului”

Comentează

Mai multe asociații ale elevilor acuză că din lista olimpiadelor și concursurilor care se vor organiza în 2022 - după doi ani de pauză - au fost eliminate anumite materii, în special de la profilul uman. Reprezentanții elevilor consideră că decizia Ministerului Educației este discriminatorie și cer reintroducerea olimpiadelor scoase din listă, pentru ca toți elevii să aibă „oportunitatea de a performa indiferent de materie”, potrivit unui comunicat citat de Agerpres.

Ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat pe 30 decembrie că a semnat un ordin care permite reluarea organizării olimpiadelor şi concursurilor şcolare naţionale şi internaţionale, după doi ani de întrerupere din cauza pandemiei de coronavirus.

Potrivit reprezentanților elevilor, „din lista complexă de anul acesta lipsesc cu desăvârşire olimpiade importante la care participau anual o mulţime de elevi. Olimpiada Naţională de limba engleză, Olimpiada de limba şi literatura română, precum şi Olimpiada de istorie nu se regăsesc în informarea publicată de Minister”.

Tinerii subliniază că „limba engleză este o limbă de circulație internațională, limba română este esențială țării noastre, iar disciplina istorie surprinde o vastă cultură generală, alături de reprezentarea poporului nostru, ceea ce reprezintă clar argumente pentru care elevii ar trebui să poată susține olimpiade și la aceste materii”, notează pe Facebook Asociația Elevilor din Constanța, într-un mesaj sub numele „Olimpicii României, bătaia de joc a Ministerului Educației”.

De asemenea, asociațiile de elevi precizează în comunicatul citat că participarea la olimpiadele şi concursurile recunoscute de Ministerul Educației le permite elevilor să obţină burse de performanţă.

Cât despre faptul că majoritatea olimpiadelor eliminate sunt specifice profilului uman, reprezentanții elevilor spun că astfel sunt „create inechităţi între elevii ce studiază diferite profile”.

Apreciem introducerea elementelor de noutate, precum competiţiile interdisciplinare de tipul concursurilor de robotică sau creaţie digitală, dar îi solicităm ministrului să ofere şansa tuturor, fără a uita de o parte dintre elevii olimpici ai României. Solicităm ministrului Sorin Cîmpeanu reintroducerea olimpiadelor scoase pentru a nu discrimina elevii şi pentru a oferi tuturor oportunitatea de a performa indiferent de materie! Reprezentanții asociațiilor elevilor:

„Considerăm strigător la cer ca după doi ani în care olimpiadele nu au fost organizate în mod nejustificat, acestea să fie reluate doar la anumite materii. (...) Criteriile de selecţie a materiilor la care sunt organizate olimpiadele sunt de neînţeles, având în vedere faptul că două dintre disciplinele scoase, limba şi literatura română şi istoria, sunt discipline obligatorii la examenul de bacalaureat”, a declarat Ariana Dudună, președinte al Asociației Elevilor din Constanța.

Apelul adresat Ministerului Educației este semnat de Asociaţia Vâlceană a Elevilor (AVE), Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC), Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov (AEBI), Asociaţia Elevilor din Bacău (AEBc), Asociaţia Elevilor din Maramureş (AEM) şi Asociaţia Elevilor din Timiş (AETM).

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Profimedia
4 oct.
Traian Băsescu o vede pe Mirabela Grădinaru candidată la alegerile prezidențiale din 2030: „A învățat mersul pe covoare prin toate capitalele”
Trapperul Ian, unul dintre cei mai cunoscuți artiști ai scenei trap din România, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști
4 oct.
Ian, reținut după gestul făcut pe scenă la Arenele Romane. Trapperul, anchetat pentru ultraj contra bunelor moravuri
MONDEN
Irina Fodor și Mona Segall
Exclusiv
4 oct.
Cum a ajuns Irina Fodor prezentatoare la „Asia Express” și „Chefi la cuțite”. Mona Segall dezvăluie cine a propus-o și cum se înțeleg după 10 ani de colaborare
Richard Abou Zaki
4 oct.
Chef Richard Abou Zaki a împlinit 30 de ani. Petrecere de lux în Italia, alături de colegii de la „Chefi la cuțite”
POLITIC
Dan Motreanu (primul din dreapta) este pe lista scurtă de premieri a lui Nicușor Dan înaintea consultărilor de la Cotroceni. Foto: Profimedia
Analiză
4 oct.
Nicușor Dan are patru nume de premier pe lista scurtă, înaintea consultărilor de la Cotroceni - Surse
George Simion și Petrișor Peiu FOTo Eli Driu
4 oct.
Nicușor Dan, ironizat de AUR, înaintea negocierilor pentru noul premier. Ce cântec al lui Mihai Constantinescu i-a fost dedicat
Ultimele știri
4 oct.
CE Oltenia a scos la vânzare energie cu livrare în 2027, dar n-a venit nimeni să cumpere
4 oct.
Un angajat dintr-un laborator de cercetare a ciumei din Rusia a murit din cauza unei infecții misterioase
4 oct.
Bătaie ca-n filme între părinți, la un meci de fete de 13-14 ani, la Timișoara: „Rușine. Auziți disperarea lor când își văd părinții în halul ăla!”
4 oct.
Adio vacanțe lungi și rigide. Cum se schimbă modul în care vom călători în 2027, potrivit unui nou studiu
TRENDING
4 oct.
Patru țări europene au renunțat definitiv la schimbarea orei. Decizia de a elimina ora de vară și iarnă este blocată în UE
4 oct.
Loto 6/49 din 4 octombrie 2026. Report de peste 2 milioane de euro la 6/49, categoria I
4 oct.
Emil Boc spune că muncitorii non-UE devin o problemă în Cluj-Napoca: „Sunt bineveniți, dar cu un test de bază”
4 oct.
Horoscop 5 octombrie 2026. Gemenilor le este la fel de greu și astăzi la locul de muncă, poate și pe fondul unor probleme de sănătate
Priveliște spre Castelul Bran, din împrejurimile orașului Brașov, în România
4 oct.
Transilvania și Castelul Bran conduc topul celor mai bune destinații europene de Halloween în 2026
Andreea Vasile și Raluca Hagiu, în cadrul podcastului „Prima dată”. Sursă foto: Libertatea
4 oct.
Andreea Vasile, despre fricile din copilărie, eșecuri și tranziția de la sport la teatru: „Mi-a fost foarte frică că n-o să intru”
O femeie cu o cămașă cu mâneci scurte, închisă la culoare, și cu pantaloni lungi, cu părul strâns, face patul într-o cameră de hotel
4 oct.
Ce ascund camerele de hotel chiar și la 5 stele. Mărturiile angajaților despre „curățenia de fațadă” și de ce nu ar trebui să bei niciodată din paharele din cameră
Horoscop
4 oct.
Horoscop săptămânal 5 – 11 octombrie 2026. Luna Nouă aduce schimbări în relații și noi începuturi
O chelneriță îmbrăcată în costum tradițional bavarez, ținând și transportând mai multe halbe de bere într-un cort de la Oktoberfest din München, Germania
4 oct.
Povestea din spatele Oktoberfest. Cum a transformat o nuntă regală din 1810 Munchenul în capitala mondială a berii
Cât pește este bine să consumi pe săptămână
18 sept.
Cât pește pe săptămână e sănătos să mănânci, în funcție de vârstă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
23 sept.
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
Protestatarii au aprins lumânări cu inițialele jurnalistului Cristian Tudor Popescu (CTP) și i-au cântat „Veșnica pomenire”, un gest care a stârnit un val de critici vehemente în spațiul public.
4 oct.
CTP, reacție ironică după ce susținătorii lui Călin Georgescu i-au aprins lumânări: „Se pare că am murit”
octombrie însorit
4 oct.
Temperaturi de -5 grade Celsius la munte, dimineața și peste 27 grade Celsius, în timpul zilei, în vestul țării. Prognoza meteo ANM pentru perioada 4-11 octombrie 2026
O femeie aflată în mijlocul protestatarilor își ridică palma acoperită cu vopsea roșie și ține o pancartă cu imaginile unui cățel și ale unei pisici alături de mesaje de protecție a animalelor.
4 oct.
Protest masiv la București: peste 70 de ONG-uri de protecție a animalelor ies în stradă să apere drepturile animalelor fără stăpân și sălbatice
România își menține poziția de lider european în producția de nuci, cu o estimare de 59.000 de tone pentru anul 2026.
4 oct.
Fructul cu care România hrănește întreaga Europă. Producem aproape 60.000 de tone, deși e un an mai slab decât 2025
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale