Elevii s-au întors astăzi la școală. După ce scenarii și reguli se vor desfășura cursurile

Comentează

Miercuri, 5 mai, elevii revin pe băncile școlii, după vacanță. În localitățile unde rata de infectare a scăzut sub 1 la mie, toți vor urma cursurile în format fizic, iar unde rata e mai mare, o parte vor face orele online.

Singurii pentru care vacanța mai durează puțin sunt elevii din clasele terminale (a VIII-a, a XII-a, a XIII-a), ei vor reîncepe școala luni, 10 mai, în format fizic, în efectiv complet, cu excepția celor care se află în localități carantinate.

Sorin Cîmpeanu, ministrul educației, a explicat că, la întoarcerea la școală, „nu se cere testare epidemiologică”, dar trebuie respectate măsurile de protecție.

Scenariile după care se revine la școală

Revenirea la cursuri se va face după două scenarii:

  • În scenariul 1, unde rata de infectare mai mică de 1 la mie, toți elevii vor putea merge la ore cu prezență fizică. Pe lista transmisă de Ministerul Educației sunt peste 1.900 de localități în scenariul verde.
  • În scenariul 2, în care se încadrează 1.200 de localități, care au rata de infectare între 1 și 3 la mie, vor merge la școală cu prezență fizică toți copiii din grădinițe, toți elevii din învățământul primar și elevii din clasele terminale, plus elevii din 185 de școli speciale.

Practic, în scenariul 2, nu vor putea merge la școală, urmând să facă cursurile online, elevii claselor a V-a, a VI-a, a VII-a și elevii claselor a IX-a, a X-a și a XI-a.

Fie că vorbim de scenariul 1 sau de scenariul 2, elevii claselor terminale se vor întoarce în școală cu prezență fizică, în efectiv complet, din 10 mai.

Lista oficială cu rata de infectare în fiecare localitate din țară poate fi consultată AICI.

Un alt instrument pe care-l pot folosi părinții pentru a vedea în ce scenariu încep școala copiii lor este harta localităților, creată de echipa proiectului Romanian Economic Impact Monitor. Cercetătorii au adăugat pentru părinții, elevii și profesorii din România o funcție „Școală” care poate fi selectată din partea dreaptă și care indică scenariul școlii/ școlilor din acea localitate.

Profesorii, cu mască sau cu vizieră

Potrivit ordinului comun al miniștrilor educației și sănătății, publicat în Monitorul Oficial săptămâna trecută, profesorii „au obligația să poarte mască” permanent, excepție făcând predarea care „impune un contact vizual complet”, caz în care se va folosi viziera și se va evita apropierea de elevi la mai puțin de doi metri.

De asemenea, conform ordinului valabil din 8 februarie, masca trebuie purtată în permanenţă de personalul şcolii şi de elevi, iar distanţa trebuie să fie de un metru între copii, în bănci.

Masca de protecţie nu este obligatorie în cazul preşcolarilor.

Cum trebuie pregătite școlile

Potrivit ordinului comun al Ministerului Educației și al Ministerului Sănătății, din 4 februarie, scolile au mai multe obligații:

  • organizarea și întreținerea spaţiilor astfel încât să se asigure distanțarea de 1 metru. În situația în care acest lucru nu se poate realiza, se va asigura distanțarea maxim posibilă, inclusiv prin amplasarea optimă a mobilierului școlar;
  • stabilirea circuitelor funcţionale;
  • organizarea spaţiilor de recreere;
  • asigurarea materialelor de curăţenie, igienă şi dezinfecţie;
  • asigurarea permanentă a unui stoc de rezervă de materiale de protecţie pentru elevi/studenți şi personal.

Când se suspendă cursurile în format fizic

  • La apariția unui caz confirmat de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o grupă de învățământ preșcolar sau clasă de învățământ primar, se suspendă cursurile grupei sau clasei respective pentru o perioadă de 14 zile. În situaţia în care în aceeaşi sală cursurile sunt organizate în schimburi, se vor suspenda doar cursurile pentru clasa în care a fost confirmat cazul de îmbolnăvire, urmând ca elevii din schimbul următor să îşi desfăşoare cursurile, după o dezinfectare prealabilă a sălii de clasă.
  • La apariţia a două cazuri confirmate de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o clasă de învățământ gimnazial, liceal, profesional și postliceal. În această situație se suspendă cursurile clasei respective pentru o perioadă de 14 zile.
  • În situaţia în care în aceeaşi sală cursurile sunt organizate în schimburi, se vor suspenda doar cursurile pentru clasa în care a fost confirmat cazul de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, urmând ca elevii din schimbul următor să îşi desfăşoare cursurile, după o dezinfectare prealabilă a sălii de clasă.
  • În situațiile de mai sus, procesul de învățământ continuă în sistem online.

Ce se întâmplă când se îmbolnăvesc profesorii

  • La apariţia cazurilor de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 în rândul cadrelor didactice, didactice auxiliare sau nedidactice, acestea au obligaţia de a anunţa conducerea unităţii de învăţământ, care va informa DSP/DSPMB.
  • DSP/DSPMB, în urma anchetei epidemiologice, va stabili care sunt contacții directi ai acestora și va decide împreună cu conducerea unității de învățământ dacă se impune carantinarea.

Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O mașină încarcă la o pompă într-o benzinărie din București, 27 iulie 2026
19:17
Plafonare pentru benzină și motorină până în martie 2027. Ce pregătesc autoritățile pentru a frâna prețurile la pompă
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
18:43
Reacția lui Siegfried Mureșan despre o declarație a lui Sorin Grindeanu în contextul în care Luca Niculescu a fost desemnat premier
MONDEN
Tudor Bota, fiul Cristianei Bota
18:04
Cine este angajatul din TVR acuzat de Sorina Matei, șefa interimară a televiziunii, că vine la serviciu cu un Porsche. Bărbatul spune că mașina nu este a lui
MasterChef Romania
16:30
MasterChef, 6 octombrie 2026. Cătălin Scărlătescu și Sorin Bontea primesc șansa să se răzbune pe Florin Dumitrescu
POLITIC
Nicușor Dan zâmbește la a patra desemnare de premier - Luca Niculescu FOTO Presidency
Analiză
16:00
Pietrele de moară ale Guvernului Niculescu: garnitura de miniștri, sensibilitățile partizane și liniile roșii
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:11
Sorin Grindeanu, la o zi după desemnarea lui Luca Niculescu premier: „Nicușor Dan continuă experimentele politice”
Ultimele știri
20:30
În 1961, 264 de locuitori de pe o insulă izolată au fost strămutați în Marea Britanie. Nu văzuseră niciodată o mașină sau un televizor
20:24
Pană de curent în Ucraina: Kievul raționalizează energia electrică după un atac masiv al Rusiei
20:08
5 știri Economic: S&P publică noul rating al României, iar de la 1 octombrie se schimbă sistemul taxelor de drum
19:49
TollRo funcționează din nou: CNAIR anunță în ce condiții NU se dau amenzi
TRENDING
15:17
STENOGRAME | PSD a discutat în ședința internă și varianta să voteze Guvernul Luca Niculescu pentru jumătate de an. Grindeanu a primit un mandat de negociere deschis
11:40
Atac cu drone în Marea Neagră, în zona economică a Bulgariei: o navă s-a scufundat, iar a doua a luat foc. 18 marinari au fost salvați de un feribot bulgăresc
14:04
Principalul suspect în cazul tinerei găsite moarte într-o valiză pe râul Olt a fost adus în țară din Elveția
09:30
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Produse alimentare care reprezintă o dietă echilibrată.
Longevitate
19:30
Cele șapte alimente antiinflamatoare pe care merită să le ai mereu în casă
Peisaj cu faimosul Castel Bran, între Transilvania și Valahia
18:55
Un touroperator britanic a plasat România în topul celor mai bune și puțin cunoscute destinații de vacanță: „Un adevărat paradis”
Mâna unui bărbat care reglează butonul caloriferului sistemului de încălzire pentru a economisi energie.
Sănătate
18:20
Ce înseamnă, de fapt, cifrele de pe termostatul caloriferului și de ce nivelul 5 nu încălzește camera mai repede
Un băiețel cu părul scurt și castaniu, îmbrăcat într-o cămașă albastră cu bretele, și o fetiță cu părul lung și castaniu, îmbrăcată într-un pulover alb și o fustă roz cu imprimeu, se joacă cu frun
17:35
Cât costă o vacanță la munte în vacanța de toamnă a elevilor. Prețurile pornesc de la 544 de lei pentru trei nopți de cazare
Femeie în vârstă face un exercițiu de echilibru pe un picior, la domiciliu
Longevitate
17:00
Testul de 10 secunde care îți spune ce vârstă biologică ai cu adevărat. Îl poți face singur acasă
Cum se spală corect afinele, zmeura și murele
16 sept.
Cum se spală corect afinele, murele și zmeura. Metoda prin care elimini mucegaiul și pesticidele
Ce este moringa - beneficii și contraindicații
18 sept.
Ce este moringa, ”copacul lui Dumnezeu": beneficii, contraindicații și cum se consumă
Cât pește este bine să consumi pe săptămână
18 sept.
Cât pește pe săptămână e sănătos să mănânci, în funcție de vârstă
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
23 sept.
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
Un bărbat într-o jachetă gri, încătușat, este escortat de doi polițiști
18:03
Mărturii din procesul lui George, românul care și-a ucis soția cu 66 de lovituri de cuțit, în Spania: „Jur că o s-o omor pe ea și pe oricine este cu ea”
Șefii Poliției de Frontieră și Vămii Halmeu au fost reținuți de DNA. Foto: Obiectiv SM
17:05
Șefii Poliției de Frontieră și Biroului Vamal Halmeu, reținuți împreună cu alți 7 funcționari publici
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
17:03
Primele imagini cu Vlad Băltățeanu, suspectul în cazul crimei din Vâlcea. Bărbatul de 30 de ani a ajuns în mâinile polițiștilor români
Combinatul de îngrășăminte Azomureș
16:48
Romgaz cere un credit de 100.000.000 de euro pentru Azomureș. Când reîncepe producția de îngrășăminte la combinat
VIDEO Cine este Luca Niculescu
12:04
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
07:06
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român