Libertatea a relatat pe larg despre cazul lui Alexandru Voicu, de la liceul B.P. Hasdeu din Buzău, care a fost propus spre exmatriculare, a primit nota 2 la purtare și a fost umilit public pentru că și-a criticat profesoara de desen pe un grup privat de Facebook. Conducerea aceluiași liceu i-a permis în trecut să predea unui profesor anchetat pentru pornografie infantilă (ulterior condamnat).
Astăzi, Tribunalul Buzău a decis anularea hotărârilor liceului în cazul băiatului. Alexandru nu va rămâne cu nota 2 la purtare. Decizia nu este însă finală.
Dar conducerea școlii nu se lasă. A formulat o plângere penală împotriva mamei și a elevului.
Familia va continua să fie asistată pro-bono și în cazul plângerii penale de avocatul care a aflat de situația acestora din articolul Libertatea.
Directorul liceului nu a oferit un punct de vedere cu privire la decizia instanței până la momentul publicării articolului.
Mama elevului, Elena Gabriela Voicu, spune că se așteaptă ca școala să facă recurs și că pentru familia ei a fost o perioadă dificilă.
“M-am îmbolnăvit, am albit”, descrie femeia întâmplarea care a dus-o în fața instanței.
Citiți aici reportajul integral.
Citește și: