Elon Musk devine tot mai influent și poate să-i ia fața lui Donald Trump. Cazul care a atras atenția: „Nimeni nu a reușit asta până acum”

 1 comentariu

Elon Musk, cel mai bogat om din lume, capătă tot mai multă influență pe scena politică americană, mai ales printre susținătorii mișcării MAGA conduse de Donald Trump, relatează Newsweek.

Conform sursei citate, Elon Musk pare să preia conducerea MAGA în detrimentul lui Donald Trump după ce a investit 250 de milioane de dolari în campania prezidențială a acestuia din urmă și a obținut o nominalizare în viitoarea administrație federală americană.

Lobby agresiv pentru prăbușirea legii care asigură finanţarea statului federal

Contestatarii MAGA semnalează că Musk a exercitat o influență semnificativă asupra lui Trump în cadrul negocierilor asupra legii care asigură finanţarea statului federal până la jumătatea lunii martie 2025. Acest lucru relevă creșterea rolului politic al lui Musk în tabăra republicană. Unii observatori politici cred că multimiliardarul ar putea fi deja la conducerea republicanilor.

Editorul-șef al publicației conservatoare The Dispatch, John Goldberg, a declarat pentru CNN că implicarea lui Musk în dezbaterile asupra legii finanțării statului federal este un caz fără precedent când unul dintre populiștii din MAGA îl întrec pe Trump în influențarea agendei politice.

Musk s-a folosit de rețeaua sa socială X pentru a-și exprima opoziția față de proiectul de lege, solicitându-le aleșilor din Congres să-l respingă și sugerându-le demisia celor care îl susțin. La scurt timp după, Trump s-a declarat la rândul său împotriva versiunii inițiale a proiectului de lege și a propus creșterea plafonului de îndatorare. Președintele reales al SUA a avertizat că orice republican care va vota pentru proiectul de lege ar trebui să se aștepte la o „provocare” la următoarele alegeri.

Trump ar fi acționat sub influența lui Musk

Musk și-a continuat criticile în mai multe mesaje publicate pe X, în pofida faptului că SUA riscau să intre în „shutdown”. Odată cu respingerea inițială a proiectului de lege, John Goldberg a remarcat la CNN că „este pentru prima dată când Donald Trump este întrecut de altcineva din MAGA”. „Musk a atras atenția pe rețelele sociale. El a condus agenda cu baza lui Trump într-un mod cum nu s-a mai întâmplat până acum”, a adăugat el.

„Marjorie Taylor Greene nu a putut face asta. Matt Gaetz nu a putut face asta. Nimeni nu a putut face asta. Toată puterea lor provenea de la Trump. Nici Tucker (Carlson - n.r.) nu a putut face asta. Este pentru prima dată când cineva spune: «Îndreptați reflectoarele către mine, eu conduc agenda». Și a funcționat. Nu-mi pot imagina că lui Trump îi va plăcea asta”, a afirmat jurnalistul american.

Karoline Leavitt, nominalizată de Donald Trump în postul de secretară de presă la Casa Albă, a respins ideea că Elon Musk ar controla Partidul Republican. „Președintele Trump este liderul Partidului Republican. Punct”, a declarat ea pentru Business Insider.

La rândul lui, Trump a negat că Musk i-ar fi influențat obiecția față de proiectul de lege, susținând că nu a discutat pe această temă cu miliardarul americano-sud-african înainte de a-și prezenta primele opinii pe X. „El privește lucrurile din punct de vedere al costurilor”, a spus Trump într-un interviu acordat pentru NBC News.

SUA evită „shutdown”-ul în ultimul moment

În cele din urmă, Congresul SUA a adoptat legea la 38 de minute după încheierea finanțării guvernamentale. Versiunea finală a eliminat unele prevederi susţinute de democraţi, care i-au acuzat pe republicani că cedează la presiunile unui miliardar neales și care nu are experienţă în guvernare. Congresul SUA nu a dat curs cererii lui Trump de a creşte plafonul îndatorării, o sarcină dificilă din punct de vedere politic. Guvernul federal a cheltuit aproximativ 6,2 trilioane de dolari anul trecut şi are datorii de peste 36 de trilioane de dolari.

Noua lege, valabilă până la 14 martie, oferă 100 de miliarde de dolari pentru statele afectate de dezastre şi 10 miliarde de dolari pentru fermieri. În plus, extinde programele de ajutoare agricole şi alimentare care urmează să expire la sfârşitul anului.

Preşedintele Camerei Reprezentanților, republicanul Mike Johnson, a declarat că partidul său va avea mai multă influenţă anul viitor, când va fi majoritar în ambele camere ale Congresului, iar Donald Trump va fi la Casa Albă.

„Acesta a fost un pas necesar pentru a reduce decalajul”, a spus Johnson după votarea legii, susținând totodată că Trump și-a dat acordul în cele din urmă.

Un „shutdown” ar fi paralizat activitatea administrației americane în timpul sezonului aglomerat de Crăciun și ar fi dus la pierderi de un miliard de euro pe săptămână doar pentru companiile aeriene și cele hoteliere.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    mapop971 22.12.2024, 14:29

    Elon Musk devine, pâș-pâș pâș-pâș. președintele de facto al SUA, fără să fi fost votat vreodată de electorat.

ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
8 oct.
Marco Rubio a plecat de la Atena cu un acord de 4 miliarde de dolari. Ce s-au angajat să cumpere grecii
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
8 oct.
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
8 oct.
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește