Erdogan a dat undă verde aderării Finlandei la NATO. Ungaria va ratifica şi ea primirea acestei țări în alianța militară

Comentează

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat vineri, 17 martie, că şi-a dat în cele din urmă acordul pentru aderarea Finlandei la NATO, parlamentul de la Ankara urmând să ratifice primirea acestei ţări nordice în Alianța Nord-Atlantică, nu însă şi pe cea a Suediei, informează marile agenții internaționale de presă, preluate de Agerpres.

„Am decis să lansăm în parlamentul nostru procesul de aderare a Finlandei la NATO", a declarat Erdogan, după o întrevedere avută la Ankara cu preşedintele finlandez Sauli Niinisto.

Preşedintele turc şi-a exprimat speranţa că votul parlamentului turc se va desfăşura înaintea alegerilor legislative care se vor desfăşura pe 14 mai. Coaliţia lui Erdogan are majoritate în legislativ şi nici opoziţia nu s-a manifestat contra primirii Finlandei în Alianţa, aşadar ratificarea ar trebui să fie doar o formalitate.

„Turcia este unul dintre cei mai mari susţinători ai politicii NATO a uşilor deschise. Am văzut că Finlanda a făcut paşi sinceri pentru îndeplinirea promisiunilor înscrise în memorandumul tripartit de la Madrid" semnat în iulie anul trecut, a afirmat preşedintele turc, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu omologul său finlandez.

Suedia mai trebuie să aștepte

Cât despre Suedia, Erdogan a spus că va continua discuţiile cu aceasta asupra chestiunilor legate de terorism şi că ratificarea de către Turcia a intrării acestei ţări în Alianţă va depinde de măsurile luate de guvernul de la Stockholm.

El a motivat că Turcia a considerat necesar să separe procesul aderării Finlandei de cel al Suediei, întrucât guvernul suedez nu a dat curs cererilor Ankarei de a extrăda către Turcia persoane pe care aceasta le consideră având legături cu organizaţii teroriste, în special din zona kurdă.

„Nu suntem împotriva Suediei. Dar Suedia şi-a deschis braţele pentru terorişti, le-a deschis şi străzile sale. I-am spus premierului suedez să ne trimită 120 de terorişti. Cum nu au făcut-o, nu putem avea o poziţie pozitivă faţă de ei. În Finlanda, acest lucru nu se întâmplă, prin urmare poziţia noastră este pozitivă", a susținut Erdogan.

Preşedintele finlandez i-a mulţumit acestuia pentru hotărârea luată, dar a amintit că Finlanda doreşte şi aderarea Suediei la Alianţă, decisă în comun de cele două ţări.

„În urma deciziilor luate astăzi, parlamentul turc începe procesul de ratificare. Vă mulţumim mult! Dar avem un vecin care este Suedia şi intrarea Finlandei în NATO nu poate fi completă fără Suedia", a afirmat preşedintele finlandez Sauli Niinisto.

Ungaria va ratifica și ea aderarea Finlandei

Între timp, Ungaria, singura ţară membră NATO în afară de Turcia care nu a ratificat aderarea Finlandei şi Suediei la NATO, a anunţat că va ratifica pe 27 martie aderarea Finlandei.

Anunţul a fost făcut pe Facebook de Mate Kocsis, liderul grupului parlamentar al formaţiunii Fidesz a premierului Viktor Orban. Acesta din urmă acuzase Finlanda şi Suedia că, asemeni Bruxellesului, răspândesc „minciuni sfruntate" despre situaţia democraţiei şi a statului de drept în Ungaria.

În ce priveşte ratificarea aderării Suediei, parlamentul de la Budapesta o va vota „mai târziu", a scris în mesajul său acelaşi politician ungar, fără alte detalii. În schimb, Mate Kocsis a dat asigurări că votul asupra ratificării aderării Finlandei va fi favorabil.

Primirea celor două ţări în Alianţă s-a lovit de veto-ul Turciei, care le-a acuzat că adăpostesc pe teritoriile lor „terorişti", termen prin care Ankara desemnează în special membrii Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK).

În urma negocierilor cu guvernul turc, Suedia şi Finlanda au semnat anul trecut cu acesta un memorandum prin care se angajează că vor considera PKK organizaţie teroristă. Aceste două ţări s-au angajat de asemenea să nu susţină diferitele grupări adversare ale Ankarei, printre care şi mişcare armată kurdă YPG din Siria.

Turcia a devenit între timp şi mai radicală împotriva primirii Suediei în Alianţă, după ce o grupare prokurdă a „executat" simbolic în ianuarie la Stockholm un manechin care-l înfăţişa pe Recep Tayyip Erdogan, iar un membru al extremei drepte a ars un exemplar al Coranului în capitala suedeză.

Foto: EPA

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un avion de vânătoare F-18 efectuează o demonstrație aeriană în cadrul Spectacolului Aerian Internațional Torre del Mar 2024, organizat pe plajă
07:35
Alertă aeriană în Tulcea și avioane F-18 ridicate de la Kogălniceanu: Două ținte aeriene din Ucraina, detectate în apropierea graniței cu România
Raperul Cedry2k se autoportretizează în videoclipurile sale în costumații ale deținuților din închisorile comuniste. Foto: captură YouTube
Analiză
07:00
Studiu despre rap-ul românesc underground cu discurs naționalist. Muzica care pune în circulație simboluri ale Mișcării Legionare
MONDEN
Adi Sînă | sursa foto: PR
5 oct.
În 2009, Adi Sînă scria o melodie într-o cameră. Cum sună piesa care a ajuns peste aproape 20 de ani virală în toată lumea: „Nu-mi vine să cred”
Florin Busuioc apare în filmulețul de promovare a campaniei „Respect” | sursa foto: captură Instagram PRO TV
5 oct.
Singurul cuvânt folosit de vedetele PRO TV de Ziua Mondială a Profesorilor
POLITIC
PNL analizează propunerea lui Luca Niculescu pentru funcția de premier, anunță purtătorul de cuvânt Ionel Bogdan.
5 oct.
Ionel Bogdan, prima reacție din PNL după desemnarea lui Luca Niculescu: „Vom analiza programul și echipa”
George Simion, îmbrăcat într-un costum albastru, cămașă albă și cravată neagră, în Parlament, pe fundal blurat, pe 26 aprilie 2026
5 oct.
George Simion, atac la Luca Niculescu după desemnarea pentru funcția de premier: „E tot o marionetă”
Ultimele știri
08:04
Cât costă un litru de benzină și motorină, marți, 6 octombrie 2026, în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
08:00
Cum a vrut CIA să transforme pisicile în spioni: „Microfoane în urechi, transmițătoare sub piele, antene în blană”
08:00
Natalia are nevoie de 8.000 de euro pentru o proteză oculară și tratamente postoperatorii. Fetița are doar 2,7 ani și suferă de retinoblastom bilateral, o formă rară și agresivă de cancer infantil
07:56
Presupusul atacator de la bodrul avionului FlyDubai ar fi vizat cel mai mare avion din Israel, susțin sursele CNN
TRENDING
5 oct.
Cine este Luca Niculescu, al patrulea premier desemnat de Nicușor Dan în patru luni. Are 10 zile să vină în Parlament cu lista de miniștri și programul de guvernare
5 oct.
Instagram face 16 ani - 10 lucruri pe care să le știi despre rețeaua socială
5 oct.
Euro s-a prăbușit la cel mai mic nivel din ultimele 17 luni, pe 5 octombrie 2026. Economist: „Nu vă puneți în fața trenului”
5 oct.
Horoscop 6 octombrie 2026. Taurii vor ca totul să se facă așa cum le convine lor, în special acasă, în familie
O femeie din Italia a obținut o sumă importantă drept despăgubiri după ce a alunecat pe un capac de suc într-o sală de cinema. Sursă foto: Getty Images.
5 oct.
A călcat pe un capac de suc la cinema și și-a rupt piciorul. Suma incredibilă obținută în instanță de o femeie din Italia
Piața imobiliară din Budva, una dintre cele mai cunoscute și căutate stațiuni turistice din Muntenegru, trece printr-o reconfigurare majoră. Sursă foto: Hepta.
5 oct.
Rușii și turcii își vând apartamentele, chiriile au scăzut cu până la 200 de euro, într-o stațiune foarte cunoscută din Muntenegru
muncitor-pavaj-curte
5 oct.
Alternativa modernă pentru betonul din curte, care se montează ca un joc LEGO și durează zeci de ani
Tablou cu scoici, cumpărat cu 30 de dolari, vândut la licitație cu 1,35 milioane de dolari. Sursă foto: Captură video: Youtube.
5 oct.
Un tablou de 30 de dolari, care nu mai fusese văzut în public de aproape 75 de ani, s-a vândut cu 1,35 milioane de dolari la o licitație: „Mă pictez întotdeauna pe mine însămi"
case-rosii-norvegia-aurora-boreala
5 oct.
Cum își izolează norvegienii casele fără să folosească polistiren. Materialul tratat termic care reține căldura chiar și la minus 30 de grade
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Fructe și legume de toamnă
15 sept.
Ce legume și fructe de toamnă întăresc imunitatea înainte de sezonul răcelilor
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Ferma Black Angus a lui Gigi Nețoiu, amendată din nou, cu 40000 de lei Ce au găsit inspectorii
06:29
Ferma Black Angus a lui Gigi Nețoiu, amendată din nou, cu 40.000 de lei. Ce au găsit inspectorii
Radu Miruța, ministrul român al Apărării, susține o conferință de presă la sediul ministerului. Ministrul român al Apărării
06:17
România își întărește apărarea anti-dronă: două elicoptere și radare noi ajung până la finalul lunii. Anunțul lui Radu Miruță
Printre spectatorii din zona VIP s-a numărat și Laura Vicol, fosta deputată și fostă președintă a Comisiei Juridice din Camera Deputaților
5 oct.
Laura Vicol, urmărită penal în dosarul Nordis, a ieșit să se relaxeze la meciul România- Suedia de pe Arena Națională
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
5 oct.
Dominic Fritz a anunțat decizia USR pentru Guvernul lui Luca Niculescu, desemnat premier de Nicușor Dan
Arhiva foto
07:06
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul