„Este ca diferența dintre un Mercedes și o Lada”. Un soldat ucrainean care se antrenează pe tancurile Leopard le compară cu cele sovietice

 1 comentariu

Un soldat ucrainean a comparat tancurile germane Leopard 2 cu mașinile Mercedes, în timp ce a efectuat un antrenament cu acestea înainte ca vehiculele blindate să fie trimise pe câmpul de luptă, relatează Reuters. Militarul mai spune că speră ca tancurile nemțești să aducă un progres vizibil pentru forțele ucrainene în războiul împotriva rușilor.

El se numără printre zecile de soldați ucraineni pe care Germania îi antrenează pe simulatoare Leopard 2 și apoi pe tancurile propriu-zise în orașul Munster, pe cel mai mare teren de antrenament militar al său, înainte de a le trimite în Ucraina.

„Este esențial să folosim această armă modernă cu înțelepciune", a declarat soldatul în vârstă de 57 de ani. „Va aduce un progres, iar noi vom câștiga în cele din urmă", a precizat el.

Luna trecută, Germania a fost de acord să furnizeze Ucrainei aceste tancuri, considerate a fi unele dintre cele mai bune din arsenalul occidental, lăsând în urmă reticențele legate de trimiterea de armament greu pe care Kievul îl consideră crucial pentru a respinge invazia rusă, dar pe care Moscova îl consideră o provocare periculoasă.

Întrebat despre diferența dintre sistemele occidentale și cele sovietice, el a spus: „Vă puteți imagina că este ca diferența dintre un Mercedes și un Jiguli" - referindu-se la o mașină din epoca sovietică vândută sub marca Lada în Occident.

Versiunea de tancuri pe care Germania o va trimite, produsă de Krauss-Maffei Wegmann, cântărește peste 60 de tone, are un tun cu țeavă lisă de 120 mm și poate lovi ținte la o distanță de până la 4 kilometri.

Ministrul ucrainean de externe a anunțat luna trecută că se așteaptă să primească între 120 și 140 de tancuri occidentale într-un „prim val” de livrări din partea unei coaliții de 12 țări, inclusiv tancurile Leopard 2 de fabricație germană.

În total, Germania antrenează câteva sute de militari ucraineni în diverse aspecte ale războiului, ca parte a unui efort european de instruire a aproximativ 15.000 de soldați din țara condusă de Volodimir Zelenski.

Un alt soldat, care a fost instruit pe vehiculul de luptă Marder, a spus că sistemele occidentale nu sunt atât de diferite de cele ale vehiculelor de fabricație sovietică pe care ucrainenii le-au folosit până acum.

„Avem experiență cu sisteme similare de arme similare. (…) Logica este aceeași, uneori nici măcar nu avem nevoie de translatori pentru a-i înțelege pe instructori", a declarat bărbatul de 33 de ani, care, la fel ca și colegul său, purta un fular tras pe față și ochelari militari cu tentă portocalie pentru a-și ascunde identitatea.

Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, s-a declarat impresionat de trupele ucrainene.

„Să vorbești despre război este diferit de a privi pe fețele unor oameni care (…) au venit aici direct de pe linia frontului și care se vor întoarce acolo cu tancurile, după ce își vor termina pregătirea", le-a spus Pistorius reporterilor.

Soldații ucraineni se antrenează 12 ore pe zi, șase zile pe săptămână.

„Sunt foarte motivați și dornici de cunoaștere. (…) Ei știu că se vor întoarce pe linia frontului peste cinci săptămâni", a declarat un locotenent-colonel german, care se ocupă de antrenamentul pe tancurile Leopard și care s-a prezentat sub numele de Peter.

Ambii soldați ucraineni urmează să se întoarcă în Ucraina până la sfârșitul lunii martie.

Întrebat despre modul în care face față fricii, bărbatul de 57 de ani a spus că trupele trebuie să se adapteze la ea.

„Frica? Da, tuturor le este frică. Dar este crucial cum îți gestionezi frica și cum să lupți în ciuda ei", a spus el.

Foto: EPA

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    User Șters 21.02.2023, 09:54

    O fi diferența asta, dar dacă ești prins în trafic într-o coloană de Lada, degeaba ai Mercedes, tot cu viteza "luminii" mergi.

ALTE ȘTIRI
Imaginea surprinde traficul bară la bară și poluarea aerului cauzată de emisiile de eșapament ale mașinilor
19:13
Bucureștiul, cea mai poluată capitală din UE. PMB propune interzicerea accesului de la 1 noiembrie 2027 a peste 80 de mii de mașini în zona centrală
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
16:47
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
MONDEN
Elena Ionescu In Oglinda Kanal D2
17:53
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
17:27
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
17:54
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
18:34
Dominic Fritz insistă cu alegerile anticipate și anunță că USR va intra la guvernare cu o singură condiție
Ultimele știri
21:19
Mesajul transportatorilor din COTAR pentru ministrul Transporturilor, după problemele TollRo: „Parcă suntem proştii Europei”
21:09
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
21:00
Consiliul Concurenței, precizări despre AnimaWings: „Intrarea noilor acţionari în AnimaWings nu intră sub incidenţa Legii Concurenţei”
20:46
Cristian Tudor Popescu, deranjat de atitudinea lui Nicușor Dan: „De unde știm că nu e o minciună sfruntată, încă una?”
TRENDING
07:30
Cine transmite Polonia - România. La ce oră începe meciul din Liga Națiunilor la TV pe 2 octombrie 2026
Analiză
12:57
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
11:47
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
21:50
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
20:31
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
13:01
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
12:43
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Simona Halep reziliază contractul cu AnimaWings după ce compania aeriană a cerut insolvența. Sursă foto: Andrei Crăițoiu /GSP
16:17
Simona Halep, decizie radicală după ce compania aeriană AnimaWings a cerut intrarea în insolvență
Exercitiu Mobilizare MOBEX
16:06
10.000 de bărbați din București și Ilfov, cel mai tânăr având 43 de ani, sunt convocați, de pe 5 octombrie, la un exercițiu de mobilizare
Peste 4.000 de comercianți români și-au extins afacerile pe piețele din Bulgaria și Grecia prin intermediul platformei de comerț electronic Trendyol
15:00
Românii, motorul Trendyol în Balcani: o treime din vânzările din Grecia și Bulgaria vine de la cei 4.000 de comercianți din România
Protest antiguvernamental „Asta nu e Moscova” la Sofia, Bulgaria – 28 septembrie 2026
Exclusiv
13:00
Cum a trecut Bulgaria prin șapte rânduri de alegeri anticipate și a supraviețuit economic. Explicația lui Silviu Cerna, fost membru în consiliul de administrație al BNR
Nicusor Dan
Analiză
17:00
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
14:54
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
14:43
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
06:55
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!