Un șarpe a căzut din cer peste o femeie, în Texas. A fost apoi atacată de un șoim. Cum a scăpat

 8 comentarii

Peggy Jones, o femeie în vârstă de 64 de ani, din statul american Texas, a trecut printr-o experiență „extrem de traumatizantă”, după ce a fost atacată, luna trecută, de un șoim și de un șarpe, în același timp. Pasărea, care mănâncă șerpi, a scăpat șarpele pe ea, în mod accidental, potrivit BBC.

Femeia își tundea gazonul luna trecută, când un șoim care trecea prin zonă a scăpat un șarpe pe ea. Aproape imediat, pasărea a încercat să își recupereze hrana.

Șarpele s-a încolăcit în jurul brațului femeii și a început să o lovească peste față, în timp ce pasărea a început să își înfigă ghearele în ea. Încercarea terifiantă a lăsat-o cu tăieturi și vânătăi pe față și pe braț.

Incidentul bizar a avut loc pe 25 iulie în orașul Silsbee, Texas.

„În timp ce încercam să-mi scutur brațul și să dau jos șarpele, acesta se înfășura. Șarpele mă lovea în față, mi-a lovit ochelarii de câteva ori... eu loveam și loveam, el lovea și lovea, și apoi continua să se agațe”, a declarat Peggy Jones.

Victima a presupus că șarpele trebuie să fi fost scăpat de o pasăre, întrucât nu se afla sub un copac din care să fi putut cădea un șarpe direct pe ea. Iar bănuiala i-a fost confirmată imediat.

Apoi a apărut șoimul la fel de repede cum a apărut șarpele. Pasărea a apucat șarpele, care era înfășurat în jurul brațului meu, și a tras de el ca și cum ar fi vrut să îl ducă departe. Și când a făcut-o, mi-a tras brațul în sus. Șoimul îmi purta brațul și șarpele cu el.

În cele din urmă, soțul femeii a reușit să o scape și a dus-o la spital.

„Erau înțepături, tăieturi, abraziuni, zgârieturi și vânătăi grave”, a povestit Peggy.

Peggy Jones a spus că i-a trecut prin minte că o să moară și că, în urma atacului, pe care l-a descris ca fiind extrem de traumatizant, a început să aibă probleme cu somnul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (8)
  • Avatar comentarii

    laurlaur2180 09.08.2023, 12:28

    a avut noroc.

  • Avatar comentarii

    valihaita 09.08.2023, 13:20

    Naspa...

  • Avatar comentarii

    Aleiubirea 09.08.2023, 14:00

    biata femeie.. cat ghinion

  • Avatar comentarii

    User Șters 09.08.2023, 15:18

    Intre timp alte 100 de stiri importante si alti 8 miliarde de oameni patesc pe lumea asta CEVA dar sunt stiri stau nescrise....Libertatea isi rezerva dreptul sa publice doar stiri care sa....ne spele pe creier sa IGNORAM CEEA CE SE INTAMPLA CU ADEVARAT....Apropo, nu observati ca doar AMERICANII sunt importanti pentru LIbertatea? Din aproximativ 30 de stiri externe pe care Libertatea le publica zilnic, 10+ sunt despre SUA, despre oamenii si intamplarile lor semi banale, despre politica lor..de parca ROMANIA este al 51-LEA stat al SUA....doar ca, cu drepturi mai putine, cu o economie mai mica si doar pusa la inaintare....Ce parere aveti despre asta? Din 195 de tari, doar aceasta biata femeie si sarpe sa fie CEA MAI IMPORTANTA STIRE din 8+ miliarde de oameni? SA FIE LENEA SI PUTUROSENIA jurnalistilor care doar deschid cateva pagini web de stiri si preiau ce cred ei ca "prostimea" inghite? Sa fie o AGENDA POLITICA care cere presei sa ne inoculeze CONSTANT cu stiri din SUA, ca sa ne para mai apropiata, mai "intima", mai....frate cu romanu? Orice ar fi, CONCLUZIA TOT UNA ESTE: Libertatea NU FACE JURNALISM, doar propaganda sa jurnalism PROST.

  • Avatar comentarii

    Any0205 09.08.2023, 16:11

    Doamne ferește!

ALTE ȘTIRI
Debitul Dunării la intrarea în România, în zona Baziaș, va rămâne sub media multianuală în următoarele trei luni, iar regimul hidrologic al râurilor interioare va fi sub normal
20:25
Dunărea și râurile României, sub mediile normale în această toamnă. Debitele ar putea coborî sub 30% în unele zone
În curtea unei hale industriale, un pompier echipant cu aparat de respirat stă în genunchi pe o platformă betonată și direcționează un jet de apă spre un incendiu violent, sutești, valcea, 3 octombrie 2026
20:09
Incendiu la o hală plină de vopseluri și diluanți din Sutești, județul Vâlcea. Autoritățile au trimis mesaj RO-Alert din cauza fumului dens
MONDEN
Anamaria Ferentz
18:21
Anamaria Ferentz, mărturisiri dureroase la două luni după eutanasierea câinelui: „Învăț să trăiesc cu golul imens pe care l-a lăsat”
Romanita Iovan
17:07
Romanița Iovan a împlinit 62 de ani. Decizia luată de ziua ei și a fiului său: „Fără scuze, cu răbdare și disciplină”
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
11:26
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
23:11
Hotelul suedez din mijlocul naturii care are propria podgorie, un restaurant cu stea Michelin și o saună subacvatică
23:16
Patronul Dristor Kebap, acuzat că aducea funcționari din România în cluburi din Turcia, care ar fi fost mituiți pentru a nu fi cercetat
22:40
O femeie a furat lozuri răzuibile în valoare de 3000 de euro de la un magazin și a vrut să încaseze 21 de câștiguri la altul
21:51
Inteligența artificială are nevoie de aceleași măsuri de siguranță ca industria nucleară, avertizează un fost inginer OpenAI
TRENDING
Reportaj
16:30
Misterul blocului care a fost construit pentru ceva ce Bucureștiul nu mai văzuse niciodată
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
Analiză
07:00
Procesul italienilor acuzați de Parchetul European că au trucat în România licitații de 100 de milioane de euro. Discuții confidențiale dintre o avocată și clienții ei, excluse din dosar
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
horoscopul zilei de astăzi 17 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
21:50
Horoscop 4 octombrie 2026. Peștii sunt sincer preocupați de resursele de orice fel, de buna lor administrare și de economii
Pyongyang, Coreea de Nord – octombrie 2019 O mașină veche albastră circulând pe o stradă din Pyongyang, cu steagul Coreei de Nord
21:27
Confesiunile unui jurnalist care a vizitat Coreea de Nord: de la karaoke cu „Barbie Girl” alături de supraveghetorii regimului, la prânzuri cu pizza
Cu venirea sezonului rece, supele, tocănițele și mâncărurile preparate în cantități mari revin în meniurile multor familii.
19:14
Regula de 2 ore care trebuie respectată atunci când pui mâncarea proaspăt gătită în frigider
pop-up cu tema „Gilmore Girls” al restaurantului Luke's Diner, pe 5 octombrie 2016, în Beverly Hills, California
19:06
„Set-Jetting”, marea tendință din turism care schimbă vacanțele de iarnă. Cum poți păși în orășelul din „Gilmore Girls” într-o vacanță
Mâinile unei persoane aranjeaza un bagaj în compartimentul pentru bagaje din avion.
17:57
Turiștii din UE și Marea Britanie vor putea călători cu două bagaje de mână gratuite. Regulile pentru zborurile europene se schimbă din 2027
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Protestatarul Cezar Avrămuță, cunoscut ca “Stegarul Dac”, într-un copac din curtea Arestului Central al Capitalei. Fotografie de arhivă: Hepta
17:10
Stegarul Dac, arestat preventiv pentru 30 de zile. Este acuzat că a lovit un jandarm care asigură paza la Arestul Central, unde este închis Călin Georgescu
Legea femicidului, intrată în vigoare în aprilie 2026, rămâne neaplicabilă în totalitate din cauza lipsei metodologiei necesare.
16:29
Legea femicidului, fără metodologie după cinci luni. România a înregistrat deja 30 de cazuri de la începutul anului
Imaginea îl prezintă pe Dănuț Buhăescu, îmbrăcat într-o bluză neagră, stând la biroul său încadrat de drapelul României și cel al Uniunii Europene.
15:11
Dănuţ Buhăescu, primarul PSD din Uricani, a murit. Se afla la cel de-al șaselea mandat
Anvelope de iarnă
14:32
Când trebuie să echipăm mașina cu anvelope de iarnă: Ce spune Codul Rutier despre data fixă și ce amenzi riscă șoferii
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
10:55
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale