Extrema-dreaptă din Ungaria anunță că va revendica regiunea ucraineană Transcarpatica dacă Ucraina pierde războiul

 31 comentarii

Partidul ungar de extremă-dreapta „Patria noastră” va revendica o regiune din vestul Ucrainei, unde trăiesc aproximativ 150.000 de etnici maghiari, dacă Ucraina își va pierde statalitatea în urma războiului declanșat de Rusia, a declarat sâmbătă seara liderul formațiunii Laszlo Toroczkai, citat de Reuters.

Declarațiile au fost făcute cu ocazia unei conferințe în care partidul, care are 6 parlamentari din 199 în parlamentul de la Budapesta, a găzduit, printre alții, lideri de extremă dreaptă din Alternativa pentru Germania (AFD) și Forumul Olandez pentru Democrație.

„În ceea ce privește războiul din Ucraina, mesajul nostru este foarte simplu: încetarea imediată a focului, pace și o rezoluție prin negocieri”, a spus Toroczkai într-un videoclip postat pe site-ul partidului său, în care cere autonomie pentru etnicii maghiari din vestul Ucrainei.

„Dacă acest război se termină cu Ucraina care își pierde statalitatea, pentru că asta este posibil, atunci, în calitate de singur partid ungar care a luat această poziție, permiteți-mi să semnalez că revendicăm Transcarpatica”, a spus el în aplauzele celor prezenți.

Cu o populație de circa 1,2 milioane, potrivit ultimului recensământ, Transcarpatica găzduiește și circa 32.000 de etnici români, pe lângă minoritățile maghiară, rusă sau slovacă.

Ministerul ungar de Externe și Ambasada Ucrainei la Budapesta nu au răspuns imediat la solicitările presei de a oferi o reacție privind revendicările lui Toroczkai.

Într-un interviu din decembrie oferit pentru radioul public, premierul ungar Viktor Orban și-a exprimat sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei. Ministrul de externe Peter Szijjarto urmează să se întâlnească luni în vestul Ucrainei cu omologul său Dmitro Kuleba și cu prim-ministrul Denis Shmihal, pentru a pregăti terenul pentru o posibilă întâlnire între Viktor Orban și Volodimir Zelenski.

Budapesta a acuzat în trecut Kievul pe motiv că restricționează drepturilor a aproximativ 150.000 de etnici maghiari de a-și folosi limba maternă.

Luna trecută, toate statele Uniunii Europene, cu excepția Ungariei, au convenit să înceapă discuțiile de aderare la UE cu Ucraina. Liderii blocului au ocolit opoziția lui Orban, făcându-l să părăsească sala când a fost luată decizia finală și astfel nu a fost niciun vot împotrivă care să funcționeze ca veto.

Însă liderii nu au putut învinge rezistența sa de a reînnoi bugetul UE cu o prevedere care să acorde 50 de miliarde de euro Kievului. Subiectul urmează să fie rediscutat la un summit de urgență programat joi.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (31)
  • Avatar comentarii

    Mihai363 28.01.2024, 15:33

    Cum?Rusii prin forță încearcă aceasi treaba!

  • Avatar comentarii

    Gigi_Stan 28.01.2024, 15:49

    deci Ungaria fură un teritoriu cu 1.250.000 de locuitori din care doar 150.000 se declară unguri și nici ăia nu vor să facă parte din Ungaria, ci din Ucraina. Naționaliștii si conservatorii ăștia, de orice nație ar fi ei, sunt *** de-a binelea. Pe *** ăștia ii interesează doar hărțile și pe unde trec granițele nu soarta și bunăstarea cetățenilor țărilor lor. Acest text nu a fost cenzurat, înjurăturile de mamă au fost acoperite preventiv cu *** :))

  • Avatar comentarii

    K476 28.01.2024, 15:58

    Ce ar fi să meargă ei de unde a venit

  • Avatar comentarii

    2402 28.01.2024, 16:13

    Ce ar fi să meargă ei de unde a venit

  • Avatar comentarii

    dancalistri 28.01.2024, 16:26

    In general cei ce au facut parte din imperii vor neaparat reînvierea acestora.Ei nu înteleg ca nu se mai poate. Gata, s-au votat legi demult:nu se mai revendica teritorii. Ce nu înteleg?

ALTE ȘTIRI
O pisică și un câine se înțeleg foarte bine și stau împreună pe covor
11:07
Câte animale de companie ai voie să ții într-un apartament la bloc. Regulile din București și din marile orașe, amenzile și obligațiile proprietarilor
5 Știri by Libertatea - comunicare nonverbală, 2 octombrie
10:00
5 știri by Libertatea – Comunicarea nonverbală: Cum a fost surprins preşedintele Nicuşor Dan, după ce şi-a aranjat şosetele lângă Zelenski
MONDEN
Dan Negru
12:48
Dan Negru, mărturisire neașteptată: „Și eu mi-am furat-o cu un 6-0. Cât oi fi eu de «regele audiențelor», am pierdut”
Irina Rimes
11:48
Irina Rimes, noi detalii despre viața de familie după anunțul plecării de la „Vocea României”. Decizia luată de părinții ei
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
11:26
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
13:11
Cât câștigă pe lună un măturător de stradă în Germania: salariul poate ajunge și la 40.000 de euro pe an
Analiză
13:00
Adrian Dică, artistul român care a expus la Academia Regală de Arte din Londra: „Pentru mine, pictura a devenit și a rămas un mod de a gândi”
12:57
Proiectul de 4 miliarde de euro care ar putea consolida economia României din 2027. S&P: Poate reduce deficitul extern
12:51
S-a aflat cu ce se ocupă în America George Restivan, soțul Adrianei Bahmuțeanu. Motivul pentru care e nevoit să stea la distanță de partenera sa
TRENDING
Analiză
07:00
Procesul italienilor acuzați de Parchetul European că au trucat în România licitații de 100 de milioane de euro. Discuții confidențiale dintre o avocată și clienții ei, excluse din dosar
08:02
Circulația pe A1 Sibiu - Boița se închide până în decembrie pentru lucrări la Autostrada Sibiu - Pitești: Cum va fi traficul deviat
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Un bărbat stă singur pe o canapea și ține într-o mână verigheta
09:39
Un bărbat a întrebat pe internet cum să se răzbune pe fosta lui soție, dar nu s-a așteptat la răspunsurile pe care le-a primit
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
2 oct.
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
O mână care arată spre tamburul unui seismograf analogic pe care sunt înregistrate undele seismice
08:35
Două cutremure în România, sâmbătă dimineață, la distanță de două ore. Ce magnitudine au avut
Alexandru Nazare este ministru de Finanțe în Guvernul Bolojan din iunie 2025. El a mai fost ministru de Finanțe și în perioada 2020-2021. Foto: Profimedia
2 oct.
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Standard & Poor's menține ratingul suveran la „BBB-", dar cu perspectivă negativă. Reacția ministrului Nazare
Mașină de poliție parcată lângă un bloc
2 oct.
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
10:55
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale