Festivalul de la Cannes. Goana după filme!
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Chiar în clipa în care am deschis laptop-ul să scriu – prima mea corespondență de la Cannes pentru Libertatea! – am primit un mesaj pe WhatsApp de la Andrei Șerban, cu un interviu pe care l-a dat acum în Grecia (unde montează Turandot, în aer liber, la Atena, într-un amfiteatru antic), însoțit de cuvintele: „Interviu poetic, deși în alegeri cui îi pasă?”...
Câtă dreptate are Andrei Șerban!... Și totuși, orice ar fi, la fel de multă dreptate are și titlul interviului: „Lumea are nevoie de frumusețe, poezie și vise”... Mă aflu la cea mai mare fabrică de vise a planetei: Cannes-ul e un colos, în care mii de filme își caută – în subsolul Palatului, la cel mai mare târg imaginabil - un cumpărător, o difuzare, un rost: nimic mai trist, în cinema, decât un vis nevăzut de nimeni! Apoi, festivalul e o avalanșă de secțiuni și de evenimente paralele – prin care te poți rătăci cu ușurință, dacă nu ții Nordul: iar Nordul este Competiția propriu-zisă, micul platou de pe Everest, la care au acces doar 21 de filme de pe glob. Pe care le va judeca un juriu internațional condus la această ediție a Cannes-ului, a 78-a, de actrița franceză Juliette Binoche (printre altele ceea ce se cheamă „o doamnă” – aspect care contează foarte mult în imprimarea unui anumit „stil de manifestare” al juriului - care pare, prin compoziție, inapt să facă nebunii sau să fure la cântar, cum s-a mai întâmplat în alți ani!)...
La ora acestei corespondențe, startul Competiției încă nu s-a dat. Delegatul general al festivalului, Thierry Fremaux, a avut o întîlnire cu jurnaliștii, ca o prefață la deschiderea oficială. S-au discutat, de-a valma, zeci de subiecte, despre Brigitte Bardot, (care, la 90 de ani, face praf cinema-ul de azi, de la ferma ei din apropiere de Cannes, unde are 50 de animale, cîini, pisici, oi, capre, rațe!), despre Depardieu și procesele lui de abuz, despre Rusia exclusă total din festival până nu se va instala acea „pace durabilă”, despre războiul din Ucraina (și documentarele de televiziune pe acest subiect, proiectate în avanpremiera festivalului), despre tarifele vamale ale lui Trump, despre selecție și despre juriu... I-am semnalat lui Thierry Fremaux că juriile ultimilor ani sunt compuse după o schemă care include profesioniști ai filmului, dar exclude oameni de cultură în sens mai larg, filosofi, eseiști, critici de film, de ce? Răspunsul a fost unul „bălmăjit”, dar încheiat cu un gest larg către sală și bine adus din condei – „ de fapt adevăratul juriu, marele juriu, e presa, sunteți voi toți!”... Promit să îmi iau foarte în serios rolul de „jurat”, pe principiul călinescian: „obiectivitatea criticului e subiectivitatea dezinteresată”... De pildă, pe principiul acestei subiectivități asumate, recunosc că nu mi s-a părut foarte ofertant să programezi de dimineață, ca primul film proiectat în festival, documentarul despre Zelenski „înainte de a deveni președinte”; oricît de incorect politic ar suna, recunosc că mă interesează mai puțin ce făcea Zelenski cînd era copil, și m-ar fi interesat mult mai mult, să zicem, un documentar despre ce face acum Lars von Trier, un zeu al artei a 7-a, bolnav de parkinson și internat într-un „azil” în Danemarca...
Apropo de Danemarca, „e ceva putred” în aerul timpului...
Ziarele abordează cam aceleași subiecte: Gaza, Ucraina, moartea asistată (e marea dezbatere legislativă din Franța, probabil prea mulți bani merg în Elveția, unde e posibilă eutanasia contra cost)... Dar, în ciuda epocii otrăvite pe care o trăim, la Cannes este – iertare! – FRUMOS! Lumina e strălucitoare și ediția se anunță interesantă.
Prima proiecție a selecției oficiale, la care voi intra acum, e un film genial, al lui Chaplin, Goana după aur, din 1925, o copie restaurată, la 100 de ani, cu contribuția mai multor cinemateci din lume. Vreau sa mă „teleportez” la premiera din 1925 și să uit, să nu știu nimic despre ce avea să vină, despre al doilea război, despre cortina de fier, despre milioanele de morți, despre atâtea nenorociri care aveau să vină peste omenire... Dacă nu o să uit ceva de la întîlnirea cu Fremaux e un citat pe care nu-l știam, din Brecht, preluat de Godard, o definiție a războiului: „războiul e o bucată de fier într-o bucată de carne”.
Vreau să visez, cu nemuritorul Charlot, visul Speranței.
Foto: Profimedia
![Raiul pe pământ! Mirela Vaida trăiește într-o casă de vis, cu 5 camere, perete de sticlă spre pădure și piscină de 30.000 €. Cum arată locuința vedetei [GALERIE FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/zgXk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlLzlocWV1SVFQTU5YSGFPdVJ5dEhmRnhFdU5tZWk1cmNRUWR1YzZzYlcuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
