Un finlandez de 76 de ani a murit, după ce a alergat la Maratonul București, anunță organizatorii. A făcut stop cardiac

 2 comentarii

Bucharest Running Club, organizatorul Maratonului Bucureşti, a anunţat că alergătorul care a murit duminică, 13 octombrie, este de fapt un finlandez în vârstă de 76 de ani, nu un filipinez de 75 de ani, a relatat news.ro.

UPDATE ora 18.05: „Alergătorul, în vârstă de 76 de ani, de origine finlandeză, era participant la Campionatul Mondial de Maraton Masters ce a avut loc în cadrul Maratonul Bucureşti”, au transmis organizatorii.

„Echipa RunInBucharest este profund întristată de moartea participantului şi doresc să transmită sincere condoleanţe familiei şi prietenilor săi”, se mai arată în comunicat.

***

Știrea inițială: Un filipinez în vârstă de 75 de ani a murit, duminică, la Maratonul organizat la București în acest weekend. El a făcut stop cardiac când a ajuns la linia de sosire, potrivit Antena 3.

Bărbatului i-a venit rău, după ce a alergat aproximativ 42 de kilometri.

Soția lui a declarat că era hipertensiv.

Bărbatul a intrat în stop cardio-respirator când a ajuns la linia de sosire. A fost resuscitat la fața locului de medici, apoi și-a revenit.

Filipinezul a fost preluat cu ambulanța pentru a fi dus la Spitalul Floreasca, dar a intrat din nou în stop cardio-respirator până să ajungă la unitatea sanitară. Medicii au declarat decesul.

El participa la Campionatele Mondiale de Maraton Masters din cadrul Maratonului Internaţional Bucureşti.

Peste 12.000 de alergători au participat, în acest weekend, la un maraton în București, motiv pentru care au fost mai multe restricții în trafic.

Cea de-a 17-a ediţie a Maratonului Internaţional Bucureşti a fost organizat în acest weekend.

Ziua de duminică a fost dedicată curselor competitive. Startul pentru cursele competitive-Cursa 42 km Raiffeisen Bank, Campionatul Mondial de Maraton Masters, Campionatul Național de Maraton, Cursa 21 km Autonom şi Cursa Ştafetă E.ON.

În cadrul Maratonului Bucureşti Raiffeisen Bank au loc şi Campionatele Mondiale de Maraton Masters, dedicat alergătorilor de peste 35 de ani, la care s-au înscris 500 de sportivi din peste 40 de ţări.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    Serban_radu. 13.10.2024, 18:54

    Fuga nu e sanatoasa in toate cazurile . RIP.

  • Avatar comentarii

    Irinel 14.10.2024, 11:42

    Condoleante !Dumnezeu sa l odihneasca !

ALTE ȘTIRI
Natalia are nevoie de 8.000 de euro pentru o proteză oculară.
08:00
Natalia are nevoie de 8.000 de euro pentru o proteză oculară și tratamente postoperatorii. Fetița are doar 2,7 ani și suferă de retinoblastom bilateral, o formă rară și agresivă de cancer infantil
Un avion de vânătoare F-18 efectuează o demonstrație aeriană în cadrul Spectacolului Aerian Internațional Torre del Mar 2024, organizat pe plajă
07:35
Alertă aeriană în Tulcea și avioane F-18 ridicate de la Kogălniceanu: Două ținte aeriene din Ucraina, detectate în apropierea graniței cu România
MONDEN
Adi Sînă | sursa foto: PR
5 oct.
În 2009, Adi Sînă scria o melodie într-o cameră. Cum sună piesa care a ajuns peste aproape 20 de ani virală în toată lumea: „Nu-mi vine să cred”
Florin Busuioc apare în filmulețul de promovare a campaniei „Respect” | sursa foto: captură Instagram PRO TV
5 oct.
Singurul cuvânt folosit de vedetele PRO TV de Ziua Mondială a Profesorilor
POLITIC
PNL analizează propunerea lui Luca Niculescu pentru funcția de premier, anunță purtătorul de cuvânt Ionel Bogdan.
5 oct.
Ionel Bogdan, prima reacție din PNL după desemnarea lui Luca Niculescu: „Vom analiza programul și echipa”
George Simion, îmbrăcat într-un costum albastru, cămașă albă și cravată neagră, în Parlament, pe fundal blurat, pe 26 aprilie 2026
5 oct.
George Simion, atac la Luca Niculescu după desemnarea pentru funcția de premier: „E tot o marionetă”
Ultimele știri
08:38
Vremea se răcește și apar ploile în unele zone spre sfârșitul săptămânii. Prognoza meteo ANM pentru perioada 6 octombrie-2 noiembrie 2026
08:28
Nou program de plecări voluntare la Dacia. Ce sume primesc angajații care își dau demisia până la 1 noiembrie 2026
08:15
SUA dau 130.000.000 de dolari pentru „Trump Liberty Line”, linia electrică de 190 km care va lega România de Republica Moldova
08:04
Cât costă un litru de benzină și motorină, marți, 6 octombrie 2026, în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
TRENDING
5 oct.
Cine este Luca Niculescu, al patrulea premier desemnat de Nicușor Dan în patru luni. Are 10 zile să vină în Parlament cu lista de miniștri și programul de guvernare
5 oct.
Instagram face 16 ani - 10 lucruri pe care să le știi despre rețeaua socială
5 oct.
Euro s-a prăbușit la cel mai mic nivel din ultimele 17 luni, pe 5 octombrie 2026. Economist: „Nu vă puneți în fața trenului”
5 oct.
Horoscop 6 octombrie 2026. Taurii vor ca totul să se facă așa cum le convine lor, în special acasă, în familie
O femeie din Italia a obținut o sumă importantă drept despăgubiri după ce a alunecat pe un capac de suc într-o sală de cinema. Sursă foto: Getty Images.
5 oct.
A călcat pe un capac de suc la cinema și și-a rupt piciorul. Suma incredibilă obținută în instanță de o femeie din Italia
Piața imobiliară din Budva, una dintre cele mai cunoscute și căutate stațiuni turistice din Muntenegru, trece printr-o reconfigurare majoră. Sursă foto: Hepta.
5 oct.
Rușii și turcii își vând apartamentele, chiriile au scăzut cu până la 200 de euro, într-o stațiune foarte cunoscută din Muntenegru
muncitor-pavaj-curte
5 oct.
Alternativa modernă pentru betonul din curte, care se montează ca un joc LEGO și durează zeci de ani
Tablou cu scoici, cumpărat cu 30 de dolari, vândut la licitație cu 1,35 milioane de dolari. Sursă foto: Captură video: Youtube.
5 oct.
Un tablou de 30 de dolari, care nu mai fusese văzut în public de aproape 75 de ani, s-a vândut cu 1,35 milioane de dolari la o licitație: „Mă pictez întotdeauna pe mine însămi"
case-rosii-norvegia-aurora-boreala
5 oct.
Cum își izolează norvegienii casele fără să folosească polistiren. Materialul tratat termic care reține căldura chiar și la minus 30 de grade
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Fructe și legume de toamnă
15 sept.
Ce legume și fructe de toamnă întăresc imunitatea înainte de sezonul răcelilor
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Raperul Cedry2k se autoportretizează în videoclipurile sale în costumații ale deținuților din închisorile comuniste. Foto: captură YouTube
Analiză
07:00
Studiu despre rap-ul românesc underground cu discurs naționalist. Muzica care pune în circulație simboluri ale Mișcării Legionare
Ferma Black Angus a lui Gigi Nețoiu, amendată din nou, cu 40000 de lei Ce au găsit inspectorii
06:29
Ferma Black Angus a lui Gigi Nețoiu, amendată din nou, cu 40.000 de lei. Ce au găsit inspectorii
Radu Miruța, ministrul român al Apărării, susține o conferință de presă la sediul ministerului. Ministrul român al Apărării
06:17
România își întărește apărarea anti-dronă: două elicoptere și radare noi ajung până la finalul lunii. Anunțul lui Radu Miruță
Printre spectatorii din zona VIP s-a numărat și Laura Vicol, fosta deputată și fostă președintă a Comisiei Juridice din Camera Deputaților
5 oct.
Laura Vicol, urmărită penal în dosarul Nordis, a ieșit să se relaxeze la meciul România- Suedia de pe Arena Națională
Arhiva foto
07:06
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul