Filmul crimei din sectorul 4. Bărbatul căutat pentru crimă i-a mărturisit mamei sale că a omorât-o pe fetiţa de 12 ani

 1 comentariu

Ilie Marcel Şerbuc, principalul suspect în cazul crimei din sectorul 4, i-a mărturisit luna trecută mamei sale, la telefon, că a ucis-o pe fetiţa găsită ascunsă în lada unei canapele. Declaraţia mamei e probă în dosar şi i-a convins pe judecătorii de la Tribunalul Bucureşti să emită mandat de arestare preventivă pe numele lui Şerbuc.

În motivarea arestării preventive de la Tribunalul Bucureşti, datele adunate până acum de anchetatori refac cronologia acelor zile, ultimele din viața unei fetiţe de 12 ani.

Când a văzut-o ultima oară mama ei pe Ana Maria

Proprietarul apartamentului în care a fost găsit cadavrul fetiţei a declarat în anchetă că i-a închiriat locuinţa lui Marcel Şerbuc, prin intermediul unui agent imobiliar, la sfârşitul lunii martie, anul acesta.

Şerbuc s-a mutat acolo împreună cu concubina sa, Monica I., şi cu fetiţa acesteia de 12 ani, Ana Maria Constantin. Trupul acestui copil a fost găsit în lada unei canapele din apartament.

Arhiva foto

Tatăl biologic al Anei Maria le-a declarat anchetatorilor că a vorbit ultima oară cu ea, la telefon, pe 9 aprilie. Era duminică, cu o săptămână înainte de Paşte. După două zile, pe 11 aprilie, bărbatul a sunat-o din nou, dar fetiţa nu i-a mai răspuns la telefon.

Pe 13 aprilie, spun anchetatorii, Marcel Şerbuc şi concubina sa au părăsit România, cu destinaţia Spania. Femeia a fost ulterior reţinută de poliţia de acolo şi audiată prin videoconferinţă. Ea a declarat că, cu 2-3 zile înainte de plecarea lor în Spania, fetiţa i-ar fi spus că vrea să meargă la tatăl ei biologic.

Spune că a doua zi, în jurul orei 5:00, ea a plecat la muncă, iar Ana Maria a rămas în apartamentul închiriat, cu Marcel Şerbuc. Când s-a întors acasă, în jurul orei 14:00, fetiţa nu mai era acolo.

Şerbuc i-a spus că Ana Maria a plecat la tatăl ei biologic şi că avea telefonul descărcat, de aceea nu poate fi sunată.

Femeia a precizat că a mai încercat să ia legătura cu fiica ei şi zilele următoare, dar telefonul era fără semnal. Dar Monica Iftimovici nu s-a impacientat şi nu și-a căutat copilul.

Declaraţia mamei suspectului: „Mi-a zis că ea a căzut şi s-a lovit de marginea căzii”

Cel care a dat-o pe Ana Maria dispărută la poliţie a fost tatăl ei biologic, Daniel C. Poliţia spune că a primit sesizarea în data de 3 mai.

La scurt timp, la începutul lunii mai, polițiștii au mers în satul natal al lui Marcel Şerbuc, din comuna Şcheia (Suceava) şi au stat de vorbă cu mama acestuia, ca să afle unde este el. Aceasta le-a spus că nu știe nimic despre el.

Câteva zile mai târziu, femeia a primit un telefon din partea fiului.

„I-am spus că era căutat de poliție și l-am întrebat de ce. Atunci, el, deși la început n-a vrut să-mi spună nimic, mi-a zis că a făcut ceva foarte grav și că a omorât-o pe Ana Maria, fata concubinei lui. A spus că a avut un conflict spontan cu fata, iar el a împins-o, ea a căzut, s-a lovit de marginea căzii și a început să sângereze şi să tremure. Mai mult n-a vrut să-mi spună”, a mărturisit femeia, recent, în anchetă.

Fosta soţie: „Mă ameninţa că mă omoară şi că mă bagă în sac”

După descoperirea cadavrului fetiţei, pe 3 iunie, poliţia s-a întors în zona Sucevei şi au audiat-o și pe fosta soţie a lui Marcel Şerbuc.

Ea a declarat că bărbatul era foarte gelos și că de mai multe ori a fost violent cu ea, fizic și verbal. „Mă ameninţa că mă omoară, că mă bagă într-un sac și mă aruncă într-un canal”, a declarat fosta soţie, în anchetă.

Ea a mai precizat că Şerbuc obișnuia să fie agresiv și cu fiul său, pe care-l lovea cu furtunul, în zona capului.

Libertatea a dezvăluit că Marcel Şerbuc a fost anchetat patru ani pentru că a bătut o tânără şi a băgat-o în spital, dar el a scăpat nepedepsit, după ce i-a dat bani victimei, iar ea şi-a retras plângerea.

Cine a trecut pe lângă canapeaua în care se afla cadavrul

Proprietarul apartamentului închiriat de Şerbuc spune că acesta întârzia cu plata chiriei, aşa că pe 12 mai l-a sunat. Şerbuc i-a zis că e în Spania, la muncă, dar l-a asigurat că va găsi o modalitate să achite chiria.

După cinci zile, aflând, cel mai probabil, de la mama lui că e căutat de poliţie, Şerbuc nu i-a mai răspuns proprietarului la mesaje. Acesta i-a cerut atunci unui prieten să meargă la apartament, ca să fotografieze indexul apometrului.

Pe 25 mai, acel bărbatul a intrat în casa unde fusese comisă crima. A constatat că apartamentul e gol, iar în interior se simţea un miros de putrefacţie. I-a spus toate acestea proprietarului, dar acesta a venit la apartament abia în data de 3 iunie. Atunci a fost descoperit cadavrul fetiţei.

Când a fost ucisă fetiţa de 12 ani

Trupul copilei se afla în lada canapelei din sufragerie, învelit în doi saci menajeri.

Legiştii care au efectuat autopsia au stabilit că moartea fetiţei s-a produs prin strangulare cu un cordon.

Și, deşi din celelalte date ale anchetei rezultă că fetiţa a fost ucisă în dimineaţa zilei de 11 aprilie, legiştii au apreciat că decesul s-a produs, cel mai probabil, „cu aproximativ trei săptămâni anterior descoperirii cadavrului”, adică pe la mijlocul lunii mai.

Marcel Şerbuc este inculpat în dosarul deschis la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, iar acum este căutat de poliţie, fiind pe lista infractorilor deosebit de periculoși.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    BumBum2 10.06.2023, 12:57

    In perioada interbelica un tanar, Sile Vasilescu, si-a ucis ambii parinti, dupa care cadavrele le-a bagat intr-o lada de metal inchisa ermetic.

ALTE ȘTIRI
Mașină de poliție parcată lângă un bloc
2 oct.
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
MONDEN
Elena Ionescu In Oglinda Kanal D2
2 oct.
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
2 oct.
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU. Care este motivul
Ultimele știri
2 oct.
Polonia - România 6-0. Rușine istorică pentru „tricolori”, într-o seară fără speranță la Varșovia
2 oct.
Mesaj gigant de ajutor scris pe fundul unui lac secat din Elveția de către locuitorii din zonă: „Am oprit navigația în plin sezon”
2 oct.
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Standard & Poor's menține ratingul suveran la „BBB-", dar cu perspectivă negativă. Reacția ministrului Nazare
2 oct.
Preţurile petrolului au scăzut vineri după ce Europa a fost de acord să elibereze motorină din rezerve
TRENDING
2 oct.
Consiliul Concurenței, precizări despre AnimaWings: „Intrarea noilor acţionari în AnimaWings nu intră sub incidenţa Legii Concurenţei”
Analiză
2 oct.
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
2 oct.
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
2 oct.
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
2 oct.
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
2 oct.
Cristian Tudor Popescu, deranjat de atitudinea lui Nicușor Dan: „De unde știm că nu e o minciună sfruntată, încă una?”
Imaginea surprinde traficul bară la bară și poluarea aerului cauzată de emisiile de eșapament ale mașinilor
2 oct.
Bucureștiul, cea mai poluată capitală din UE. PMB propune interzicerea accesului de la 1 noiembrie 2027 a peste 80 de mii de mașini în zona centrală
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
2 oct.
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
Simona Halep reziliază contractul cu AnimaWings după ce compania aeriană a cerut insolvența. Sursă foto: Andrei Crăițoiu /GSP
2 oct.
Simona Halep, decizie radicală după ce compania aeriană AnimaWings a cerut intrarea în insolvență
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
2 oct.
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!