Fitch decide vineri noul rating de țară al României
Agenția de evaluare financiară Fitch urmează să anunțe vineri decizia privind ratingul de țară al României. Experții financiari avertizează că hotărârea este una extrem de strânsă, iar șansele ca România să fie retrogradată în categoria „junk” (n.r. nerecomandat pentru investiții) au crescut în ultima perioadă, pe fondul adâncirii instabilității politice și al incertitudinilor privind deficitul bugetar.
Chiar dacă execuția bugetară pe primul semestru al anului indică o scădere a deficitului la 2% din PIB (41 de miliarde de lei), față de 3,64% din PIB în aceeași perioadă a anului trecut, analiștii atrag atenția că agențiile internaționale privesc cu scepticism sustenabilitatea acestei evoluții.
„Deși execuția bugetară pe primul semestru arată o îmbunătățire reală, deficitul scăzând la 41 de miliarde de lei, adică 2% din PIB, față de 69,8 miliarde de lei și 3,64% din PIB în aceeași perioadă a anului trecut, experții agențiilor de rating se întreabă, în esență, dacă traiectoria pozitivă va putea fi menținută și în a doua parte a anului.
Să nu uităm că România a funcționat aproape tot primul trimestru fără buget aprobat. Inflația a fost mai mare decât cea prevăzută în buget, iar cheltuielile de capital finanțate național au fost reduse, ceea ce a influențat în sens pozitiv deficitul, dar a slăbit calitatea creșterii”, atrăgea atenția analistul economic Adrian Negrescu, în urmă cu doar câteva zile.
Care sunt șansele ca România să fie retrogradată la „junk”
Conform datelor oficiale, deficitul bugetar al României a scăzut la 41 de miliarde de lei (2% din PIB) în primul semestru al anului 2026, comparativ cu 69,8 miliarde de lei (3,64% din PIB) în aceeaşi perioadă din 2025. Cu toate acestea, Fitch ar putea lua în considerare factori precum datoria publică, care continuă să depăşească ţintele stabilite de Comisia Europeană.
Adrian Negrescu atrage atenţia asupra riscurilor generate de legea unitară a salarizării în sectorul public, care ar putea adăuga anual 12 miliarde de lei la cheltuielile statului începând cu 2027.
„Această creştere va trebui finanţată fie prin majorarea taxelor, fie prin reducerea altor cheltuieli sau prin împrumuturi suplimentare. Niciuna dintre aceste opţiuni nu este neutră pentru rating”, a explicat el.
Ce spune premierul Ilie Bolojan despre analiza Fitch privind economia României
În contextul unei instabilității politice accentuate și al presiunilor bugetare tot mai mari, premierul Ilie Bolojan a oferit clarificări privind perspectivele economice ale țării, punctând factorii care influențează decizia marilor analiști financiari.
„Din primăvară am avut problemele legate de întârzierea aprobării bugetului, ca urmare a scandalurilor pe care le-a generat Partidul Social Democrat, amânările care au fost. Am avut căderea Guvernului, o acţiune care am spus-o şi atunci, spun şi acum, a fost iresponsabilă, pentru că în momentul în care demolezi ceva fără să pui nimic în loc, înseamnă că nu te-ai gândit la contextul de crize în care te găseşti”, a declarat Ilie Bolojan, miercuri seara, la Digi24.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ilie-bolojan-2-2-1024x597.jpg)
Care sunt aspectele care influențează decizia Fitch
Șeful Executivului a explicat că orice agenție de rating analizează trei piloni fundamentali atunci când acordă o calificare unei țări: evoluția economică din ultimele luni, stabilitatea politică curentă și perspectivele fiscale pe termen mediu.
„Evaluările ţin cont de două aspecte. Ţin cont de ceea ce s-a întâmplat până la data evaluării, ţin cont de stabilitatea politică şi ţin cont de perspectiva viitoare pe 2027-2028. Ori, în mod evident, noi am plecat din 2025 dintr-o situaţie foarte dificilă.
Ne-am luat nişte angajamente faţă de Comisia Europeană, faţă de creditorii noştri că vom face anumite corecţii de deficite pe care le-am făcut până acum şi le-am respectat”, a mai precizat premierul interimar, în timpul interviului.
Ce variante are Fitch pe masă pentru decizia privind România
În postarea de pe Facebook, Adrian Negrescu a explicat că Fitch are mai multe opţiuni: menţinerea ratingului actual BBB- cu perspectivă negativă, plasarea pe Rating Watch Negative, retrogradarea la BB+ cu perspectivă stabilă sau retrogradarea cu perspectivă negativă. Totuşi, decizia ar putea fi amânată, invocând îmbunătăţirile economice recente.
„Fitch are câteva variante pe masă – menținerea ratingului BBB- cu perspectivă negativă, menținerea plus plasarea pe Rating Watch Negative, retrogradarea la BB+ cu perspectivă stabilă și retrogradarea cu perspectivă negativă.
Important de spus că Fitch poate amâna o decizie negativă invocând îmbunătățirea din primul semestru și calmul de pe piețe.
Și asta în condițiile în care agențiile de rating evită, în general, ca deciziile lor să ducă la ieșiri masive de capital din țările vizate”, a mai scris analistul economic.
Ce se întâmplă dacă România este retrogradată la gradul de „junk”
Totodată, analistul economic a mai precizat că o eventuală decizie de a retrograde România la „junk” nu va scoate automat din toți indicia investment-grade.
„Altfel spus, o eventuală decizie de retogradare la junk nu ar scoate automat România din toți indicii investment-grade, însă ar crește riscul ca S&P sau Moodys să ia decizii similare. Iar pentru România asta ar însemna o criză majoră cu potențial de tsunami economic”, a mai spus el în postare.
Ce spune Ilie Bolojan despre riscurile ca România să fie retrogradată
Întrebat direct dacă România riscă să sufere o retrogradare din partea agenției Fitch, Ilie Bolojan nu a dat un răspuns categoric, însă a evidențiat consecințele declarațiilor populiste și ale instabilității de pe scena politică.
„Nu am spus acest lucru. Spun că orice fel de evaluare, mai ales în contextul în care ai instabilitate politică şi declaraţii că tot ce s-a făcut a fost greşit, că există bani pentru a creşte salarii, că există bani pentru a colecta, că trebuie făcute toate lucrurile astea, te pot duce într-o situaţie în care se creează o perspectivă îngrijorătoare vizavi de ce se va întâmpla.
În mod evident, nu e bine să fim în situaţia în care suntem, dar aici am ajuns nu din vina mea, ci din acţiunile pe care le-a întreprins Partidul Social Democrat în ultima perioadă”, a mai declarat premierul interimar, miercuri seara.
În urmă cu doar câteva zile, ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare avertiza că România se află într-un moment critic înaintea evaluării. Ministrul interimar preciza că instabilitatea politică amenință România.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_8c01a8b93a3e3a647a7711592ee6b506.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0a08009bf92b316c6a28094e2c1ecf75.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_13ab6a8f508c5aa752aa5ca51a549d8b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_82ca1e6cfaa347d401e0ae567422a81d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4afa15f49d501c1b53afd82e3b4957f5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_48e698c5f4450046a18766d03ab30c97.jpg)
Știri România
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_1fcf1c684030d855b50ffb5d2642236b.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_b46e86d5837d4e06f87bae500a65a623.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_d02a82f429cdfaba9fcc14ad1a3fc4e2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_25da228860d1341271eb06b04cb6d399.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_af32fe8dcac7ee589a191d204d00155b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_c7ff273f55a236ada60dc0f5955794ed.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_849641c523ed37f423e554fb849ec25f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_56c539039ddad7d0a2d10f4f049ff93a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_09937bebcdc508cd80afe1365f8bfe54.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_650dbff4c1d175398e54ee341da8f6f9.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_4b76c283c6599f09403e6cc392b89d64.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_11058b9e69629033f312efd55f7b0285.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_985734fe8fa4f7916a4720cc9b933bda.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_241c7c934519c556509219f657b1ec26.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_6596d14e583ea17e56dc1e08dd2a4b24.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_c831e1e774177dc7399afdf218e8a2d4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_dc72547bbf050cbea81546a325bc76ab.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_935e287eb31bfe675415fd079926329d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_a0717dcabc2ef65644b944e5ffe2e0f8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ministra-mediului-diana-buzoianu-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/rares-bogdan-pnl-la-interviurile-libertatea-foto-libertatea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/buble-look.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/eren-kasikci-a-murit-fost-castigator-masterchef-turcia-8-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_2fd7c756a7dd56ed5ff8d2d916adbcaa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_0afdb3da71ccfa32e3ebb6128c81957d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/sorin-grindeanu-in-conferinta-de-presa-foto-dumitru-angelescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/colaj-ministerul-agriculturii-si-dezvoltarii-rurale-instantintalnireagrominrouukr004inquamphotosoctavganea-copy-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/plaja-croatia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/greva-protest-maria-curie-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/locuri-parcare-grecia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/stele-hotel.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/biblioteca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/de-ce-nu-mai-raceste-aerul-conditionat-greseli-frecvente.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ce-trebuie-sa-contina-in-2026-kit-ul-de-siguranta-auto.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/femeie-bagaj-vacanta-haine-incaltaminte-gadgeturi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/agar-agar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/masina-confiscata-portile-fier-i-27-iulie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/canicula-romania-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ion-chilom-roman-sua-77-ani-strangere-fonduri.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/avion-eurofighter-britanic.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/1-traseulmeteoraatenadeceozilaacropolenusalveazaovacantaprostplanificata.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/barbat-cu-postituri-pe-spate-shutterstock1413483662-copy-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/sedinta-guvernul-romaniei.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/calin-georgescu-calugareni--facebook-alina-andreea-stamatiu-ungurianu-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.