Premierul anunță „revenirea la normalitate” de la 1 iunie: „Vreau să avem o vacanță mai bună”

Comentează

Premierul Florin Cîțu a explicat, într-o conferință de presă susținută luni, 5 aprilie, care este planul pentru renunțarea la măsurile restrictive, precizând că „un comitet interministerial va asigura revenirea la normalitate de la 1 iunie”. Totodată, Cîțu a cerut sprijinul Bisericii pentru campania de vaccinare și a precizat că, la finalul lunii mai, ar putea fi minimum 5 milioane de persoane imunizate.

În ceea ce privește situația epidemiologică, Florin Cîțu a afirmat că lucrurile s-au stabilizat, iar măsurile luate până acum „funcționează, dau rezultate”.

De aceea, el a anunțat înființarea unui comitet interministerial, „sub coordonarea premierului, care să asigure de la 1 iunie revenirea la normalitate”.

„1 iunie este primul pas pe care îl văd. Nu înseamnă o deschidere 100%, dar este primul pas. De aceea, avem acest comitet interministerial în care sunt implicate toate ministerele, pentru că toată economia trebuie implicată. Mă gândesc să includem ca invitați, ca membri, și asociații, și patronate. Avem timp să pregătim redeschiderea”, a spus premierul într-o conferință de presă transmisă pe contul de YouTube al Guvernului.

Întrebat ce măsuri se vor relaxa de la 1 iunie, Florin Cîțu a evitat să dea exemple concrete: „Mai exact, vom vedea după ce se va întruni acest comitet, dar eu sper să fie cât mai multe măsuri de relaxare. Depinde foarte mult de discuțiile cu industriile respective. Începe sezonul de vară, aș vrea să avem o vacanță mult mai bună ca anul trecut și mai sigură și ne vom asigura prin aceste măsuri pe care le vom lua”.

Cîțu a cerut populației să aibă răbdare, dar și sprijinul Bisericii

În același timp, prim-ministrul a lansat și un apel pentru a-i convinge pe români să se vaccineze, subliniind că aceasta este soluția pentru ca România să reintre pe făgașul normal.

„Sunt două luni foarte importante, lunile aprilie și mai, pentru că vom avea aproape 8,3 milioane de doze de vaccin care intră în România. La finalul lunii mai, ar însemna ca în cel mai pesimist scenariu să avem 5 milioane de persoane vaccinate, iar într-un scenariu optimist 6,3 milioane de persoane vaccinate”, a adăugat Florin Cîțu.

El a mai spus că este nevoie de „implicarea Bisericii în această campanie de vaccinare, mai ales în mediul rural”.

Dacă mergem să ne vaccinăm, vom putea să vorbim de 10 milioane de persoane vaccinate la sfârșitul lunii iulie și putem să vorbim de o redeschidere a economiei aproape în totalitate.Premierul Florin Cîțu:

„Din păcate, numărul persoanelor înregistrate este doar 767.883 de persoane sau pe lista de așteptare, în platforma de programare. Dintre acestea, au fost notificate 442.000 de persoane și programate 64% dintre ele”, a mai spus premierul.

Acesta a cerut populației răbdare, pentru că „măsurile dau rezultate”: „Vă cer în continuare să aveți răbdare, măsurile pe care le-am luat funcționează, dau rezultate. Ne uităm zilnic la date. Avem aceste rezultate care așteaptă că situația epidemiologică a ajuns la un platou”.

Aveți încredere că vom trece peste această perioadă. Este același mesaj pe care îl transmite și președintele Klaus Iohannis, vi-l transmit și eu ca premier. Vaccinarea este singura soluție.Florin Cîțu:

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
ACTIVITATE GUVERNUL ROMAN;INTALNIREA DL-GELU VOICAN VOICULESCU C
Analiză
07:00
Serviciile secrete din România de după 1990. „Doi și-un sfert”, serviciul secret al MAI, folosit ca poliție politică împotriva lui Corneliu Coposu și a opozanților noului regim
Debitul Dunării la intrarea în România, în zona Baziaș, va rămâne sub media multianuală în următoarele trei luni, iar regimul hidrologic al râurilor interioare va fi sub normal
3 oct.
Dunărea și râurile României, sub mediile normale în această toamnă. Debitele ar putea coborî sub 30% în unele zone
MONDEN
Anamaria Ferentz
3 oct.
Anamaria Ferentz, mărturisiri dureroase la două luni după eutanasierea câinelui: „Învăț să trăiesc cu golul imens pe care l-a lăsat”
Romanita Iovan
3 oct.
Romanița Iovan a împlinit 62 de ani. Decizia luată de ziua ei și a fiului său: „Fără scuze, cu răbdare și disciplină”
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
3 oct.
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
09:24
O țară din Europa pregătește o vinietă obligatorie din mai 2027. Cât vor plăti șoferii și ce amendă riscă cei prinși fără ea
09:22
O moschee veche de peste 110 ani din Constanța intră în reabilitare: lucrările vor dura trei ani
09:20
Ian, filmat în timp ce urina pe scenă în timpul concertului de la Arenele Romane. Imaginile cu trapperul au ajuns virale
09:18
Valentina Pelinel, secretul unui ten impecabil la 45 de ani. Procedura estetică la care apelează o dată la șase luni
TRENDING
08:21
Emil Boc spune că muncitorii non-UE devin o problemă în Cluj-Napoca: „Sunt bineveniți, dar cu un test de bază”
2 oct.
Cine transmite Marele Premiu de Formula 1 din Malaysia 2026 la TV. La ce oră încep cursa și calificările de la Sepang
07:00
Loto 6/49 din 4 octombrie 2026. Report de peste 2 milioane de euro la 6/49, categoria I
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Mai multe chelnerițe îmbrăcate în costume tradiționale bavareze purtând numeroase halbe mari pline cu bere în interiorul unui cort aglomerat de la Oktoberfest.
08:42
Cât câștigă o chelneriță la Oktoberfest în doar 16 zile de festival. Veniturile depind de încasări și bacșiș
Peisajul și clădirile de la Ästad Vingård, Suedia
3 oct.
Hotelul suedez din mijlocul naturii care are propria podgorie, un restaurant cu stea Michelin și o saună subacvatică
horoscopul zilei de astăzi 17 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
3 oct.
Horoscop 4 octombrie 2026. Peștii sunt sincer preocupați de resursele de orice fel, de buna lor administrare și de economii
Pyongyang, Coreea de Nord – octombrie 2019 O mașină veche albastră circulând pe o stradă din Pyongyang, cu steagul Coreei de Nord
3 oct.
Confesiunile unui jurnalist care a vizitat Coreea de Nord: de la karaoke cu „Barbie Girl” alături de supraveghetorii regimului, la prânzuri cu pizza
Cu venirea sezonului rece, supele, tocănițele și mâncărurile preparate în cantități mari revin în meniurile multor familii.
3 oct.
Regula de 2 ore care trebuie respectată atunci când pui mâncarea proaspăt gătită în frigider
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
23 sept.
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
În curtea unei hale industriale, un pompier echipant cu aparat de respirat stă în genunchi pe o platformă betonată și direcționează un jet de apă spre un incendiu violent, sutești, valcea, 3 octombrie 2026
3 oct.
Incendiu la o hală plină de vopseluri și diluanți din Sutești, județul Vâlcea. Autoritățile au trimis mesaj RO-Alert din cauza fumului dens
Protestatarul Cezar Avrămuță, cunoscut ca “Stegarul Dac”, într-un copac din curtea Arestului Central al Capitalei. Fotografie de arhivă: Hepta
3 oct.
Stegarul Dac, arestat preventiv pentru 30 de zile. Este acuzat că a lovit un jandarm care asigură paza la Arestul Central, unde este închis Călin Georgescu
Blocul C.A.M. din Piața Lahovary
Reportaj
3 oct.
Misterul blocului care a fost construit pentru ceva ce Bucureștiul nu mai văzuse niciodată
Legea femicidului, intrată în vigoare în aprilie 2026, rămâne neaplicabilă în totalitate din cauza lipsei metodologiei necesare.
3 oct.
Legea femicidului, fără metodologie după cinci luni. România a înregistrat deja 30 de cazuri de la începutul anului
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale