Prima dezbatere Donald Trump-Kamala Harris, televizată pe Fox News pe 4 septembrie, spune Trump. Harris nu a confirmat

 3 comentarii

Fostul președinte republican Donald Trump a anunțat sâmbătă, 3 august, pe rețeaua sa Truth Social, că a stabilit cu televiziunea americană Fox News, apropiată de el, să organizeze dezbaterea televizată cu vicepreședintele SUA, Kamala Harris, pe 4 septembrie. Deocamdată, Harris nu a confirmat acordul și așteaptă nominalizarea Partidului Democrat.

„Am convenit cu FoxNews să particip la dezbaterea cu Kamala Harris miercuri, 4 septembrie. Dezbaterea împotriva adormitului Joe Biden a fost programată inițial pe ABC, dar nu va mai fi, pentru că Biden nu va mai participa, iar eu sunt în litigiu cu ABC Network și George Slopadopoulos, creând astfel un conflict de interese”, a transmis Donald Trump.

El a adăugat că dezbaterea televizată va avea loc în Pennsylvania, într-o locație care urmează să fie stabilită și că moderatorii vor fi Bret Baier și Martha MacCallum, „iar regulile vor fi similare regulilor dezbaterii mele cu adormitul Joe, care a fost tratat îngrozitor de partidul său”, aluzie la faptul că Joe Biden s-a retras din cursa electorală după ce și democrații i-au pus la îndoială sănătatea mintală în urma numeroaselor gafe din ultimul an.

În acest moment, Kamala Harris şi-a asigurat voturile necesare pentru a obţine nominalizarea democrată la preşedinţia SUA, iar decizia urmează să fie formalizată.

Prima dezbatere televizată pentru președinția SUA a avut loc pe 27 iunie, între Donald Trump și Joe Biden, și a fost transmisă în direct de CNN. Prestația dezastruoasă a lui Biden a dus însă în cele din urmă la retragerea sa din cursă.

Dezbaterea televizată dintre Donald Trump și Joe Biden, pe 27 iunie. Foto: Hepta

Imediat după ce Joe Biden s-a retras, Donald Trump a cerut ca a doua dezbatere să aibă loc pe Fox News, televiziune apropiată de el, în loc de ABC, post considerat drept unul care răspândește informații false.

„Dezbaterea mea cu escrocul Joe Biden, cel mai prost președinte din istoria Statelor Unite, urma să fie difuzată pe Fake News ABC, casa lui George Slopadopolus, undeva în septembrie. Acum, că Joe a ieșit, deloc surprinzător, din cursă, cred că dezbaterea, cu oricine ar alege democrații de stânga radicală, ar trebui să aibă loc pe FoxNews, mai degrabă decât pe foarte părtinitorul ABC”, a scris Trump pe rețeaua sa socială, Truth Social, pe 22 iulie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    nobody 03.08.2024, 14:10

    Pe invers fata de joianis cu viorica. Daca acolo joianul a refuzat confruntarea directa fiind sfatuit sa nu "se expuna" intrucat nu are toate "ustensilele necesare", de data asta vom putem asista la un refuz al kamalei exact pe acelasi motiv. Oricum, dupa ce te vezi inscaunat nu mai conteaza iq-ul...

    • Avatar comentarii

      sormar 03.08.2024, 16:04

      Kamala nu va refuza niciodată o confruntare cu Trump, singura problemă e doar locul unde s-ar desfășura o astfel de întâlnire...

  • Avatar comentarii

    gigiladrea 03.08.2024, 16:56

    nu va refuza dar stilul de mincinos patologic, rasist, misogin, manipulator si escroc versat al lui trump va aparea sustinatorilor ca o victorie intotdeauna indiferent cu cine va avea o confruntare trump e suburban si mizeaza doar pe emotii si prejudecati iar cei care au acelasi mod de gandire ii vor da dreptate intotdeauna; trump are imensul avantaj ca aparent dar fals lupta contra establishmentului american urat de peste 50% din americani de unde succesul lui; succesul lui vine din esecul de peste 100 de ani al clasei politice americane de a fi alaturi de proprii cetateni si nu de marile transnationale si puternica lume financiara de la wall street, adevarul e ca economia sua este o jungla intr-o masura mult mai mare ca in europa

  • Avatar comentarii

    VardyParty 05.08.2024, 19:41

    Corect! Ea nu refuza, dar de fapt refuza.

ALTE ȘTIRI
Royad Mammadov (1)
12:49
11 marinari au fost salvați și doi au murit după ce o navă cu cereale lovită de o dronă s-a scufundat în Marea Neagră, lângă platforma Pescăruș. O alta plutește în derivă
o hartă meteorologică a Europei ce indică o masă de aer rece, reprezentată în nuanțe de albastru și violet peste Europa de Est și Centrală, în contrast cu masele de aer cald reprezentate în roșu și roz în vestul continentului.
13:42
Răcire bruscă în toată țara după temperaturi spre 30 de grade joi și vineri. Prognoza meteo pentru perioada 5-18 octombrie 2026
MONDEN
Frații Bogdan Iancu și Ștefan Iancu în filmul românesc „Teambuilding 2” | sursa foto: Roman Canțîr / Vlad Grăjdan
ExclusivInterviu
13:44
Cum reacționează mama fraților Iancu, Ștefan și Bogdan, când îi vede în filme și seriale: „Discutăm deschis”
Lidia Buble și mama ei
13:30
Lidia Buble, pedepsită de mama ei chiar în ziua majoratului. De ce nu a avut niciodată o petrecere onomastică
POLITIC
Spitalul Regional de Urgență Craiova FOTO Facebook Construire SRU Craiova Faza II
Analiză
13:00
Spitalele regionale de urgență, după 20 de ani: SRU Craiova înregistrează cel mai mare avans. Unde se află Iașiul și Cluj-Napoca
Un colaj cu Nicușor Dan și George Simion
12:44
George Simion nu merge la consultările cu Nicușor Dan de la Cotroceni și l-a numit „uzurpator” pe președinte
Ultimele știri
07:05
Nicușor Dan face acum consultări cu partidele înainte să anunțe numele celui de-al patrulea premier desemnat în ultimele 4 luni. Ce variante are pe masă
13:59
Limită de viteză de 100 km/h pe toate autostrăzile din Europa: propunerea vine din Austria și nu este un proiect oficial al UE
13:58
Celebrul roller coaster Six Flags X2, de 128 km/h și pe care au urcat 16 milioane de oameni, se închide definitiv după 20 de ani. Peste 100 de pasageri reclamă leziuni cerebrale
13:52
Mașina care costă 15.000 de dolari și arată ca un Lamborghini. Va fi vândută în China de coreenii de la Hyundai
TRENDING
07:05
Nicușor Dan face astăzi consultări cu partidele înainte să anunțe numele celui de-al patrulea premier desemnat în ultimele 4 luni. Ce variante are pe masă
06:30
Un bolovan de 10 kg, folosit timp de 30 de ani ca opritor de ușă, costă 100.000 de dolari: nu este de pe Pământ și a ajuns aici în 1939
4 oct.
Patru țări europene au renunțat definitiv la schimbarea orei. Decizia de a elimina ora de vară și iarnă este blocată în UE
4 oct.
Loto 6/49 din 4 octombrie 2026. Report de peste 2 milioane de euro la 6/49, categoria I
Sfinții Trei Ierarhi
12:15
Se spală rufe când este cruce neagră? Ce înseamnă sărbătoarea cu cruce neagră
Imagine văzută de sus cu o casă în interiorul unei sere
12:08
Au construit o casă în interiorul unei sere uriașe. Cum arată construcția inedită care le permite să cultive fructe și legume pe tot parcursul anului: „Putem vedea și stelele prin tavanul de sticlă”
Borobudur, cel mai mare templu budist din lume (2)
11:55
Insula cu peste 150.000.000 de locuitori care ascunde una dintre cele mai mari comori antice ale lumii
Foto: Sanador
11:10
Investigația care arată cât de mult s-a extins cancerul de prostată
Femeie atârnând haine pe o sfoară de rufe
10:59
Trucul japonez care te ajută să usuci rufele mai repede iarna, fără uscător. Greșeala pe care mulți o fac când le întind
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Fructe și legume de toamnă
15 sept.
Ce legume și fructe de toamnă întăresc imunitatea înainte de sezonul răcelilor
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Un exercițiu militar pe apă, în care mai multe bărci pneumatice rapide ghidate de militari înaintează pe un fluviu, având nave militare de patrulare în fundal.
12:03
MApN a trimis 350 de militari și peste 20 de nave la gurile de vărsare ale Dunării: exercițiu de amploare pe braţul Sfântu Gheorghe
O mână care arată spre tamburul unui seismograf analogic pe care sunt înregistrate undele seismice
10:40
Cutremur în România, luni, 5 octombrie 2026. Ce magnitudine a avut seismul și unde s-a produs
Proces Călin Georgescu Curtea de Apel București. Sursa foto: Eli Driu
10:22
Vasile Moldoveanu, socrul lui Călin Georgescu, audiat la DIICOT pentru un transfer de 118.000 de lei
Un grup de militari caută pe un câmp de lângă Padina, județul Buzău, rămășițe de rachetă și dronă, după ce un avion F-16 a lovit o dronă. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Libertatea/ Eli Driu
08:38
10.000 de rezerviști din București și Ilfov, chemați în aceste zile la exerciții militare. Anunțul făcut de MApN
fermier-roman-tractor
11:41
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”