Frații Andrew și Tristan Tate au scăpat de interdicția de a părăsi Bucureștiul și județul Ilfov. Cererea de a pleca din România, respinsă

 18 comentarii

Un judecător de la Tribunalul Bucureşti a decis joi, 28 septembrie, că fraţii Andrew şi Tristan Tate, judecaţi pentru trafic de persoane şi viol, pot părăsi Capitala şi judeţul Ilfov, fiind liberi să se deplaseze pe teritoriul României, transmite Agerpres.

Anterior, pe 4 august, fraţii Tate scăpaseră de arestul la domiciliu, fiind plasaţi sub control judiciar, cu mai multe interdicţii, printre care şi aceea de a nu depăşi limita teritorială a judeţului Ilfov şi a municipiului Bucureşti, decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată.

Cei doi influenceri britanici au cerut joi în instanţă permisiunea să plece din România, cu obligaţia de a nu părăsi limita teritorială a Europei.

Un magistrat de la tribunal le-a respins cererea, dar le-a dat voie să se deplaseze pe întreg teritoriul României.

„În baza art. 207 Cpp, menţine măsura controlului judiciar faţă de inculpaţii Tate III Emory Andrew, Tate Tristan, Naghel Georgiana şi Radu Alexandra Luana, până la o nouă verificare a măsurii preventive, dar nu mai târziu de 60 de zile. (...) Dispune înlocuirea obligaţiei inculpaţilor de a nu părăsi municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov cu obligaţia inculpaţilor de a nu părăsi teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată“, se arată în decizia instanţei, care nu este definitivă.

Pe 30 decembrie 2022, Andrew Tate și Tristan Tate au fost arestați preventiv pentru trafic de persoane și viol, acuzații formulate de DIICOT.

Pe 20 iunie 2023, cei doi frați, precum și Georgiana Naghel și Luana Radu, complicele lor, au fost trimiși în judecată.

Infracțiunile pentru care sunt judecați:

  • constituire a unui grup infracțional organizat;
  • trafic de persoane în formă continuată (față de fiecare inculpat în parte au fost reținute astfel: patru acte materiale, trei acte materiale, şase acte materiale și, respectiv, cinci acte materiale raportat la numărul de persoane vătămate);
  • viol în formă continuată (două acte materiale);
  • acces ilegal la sistem informatic, alterarea integrității datelor informatice;
  • instigare la lovire sau alte violențe;
  • lovire sau alte violențe. 

Foto: Hepta

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (18)
  • Avatar comentarii

    nicoleta1 28.09.2023, 22:38

    Inca o greseala a magistratilor

  • Avatar comentarii

    ElenaMA 28.09.2023, 22:52

    Halal justiție avem în țara asta

  • Avatar comentarii

    .ZORRO. 29.09.2023, 00:39

    E bine; pot vizita si ei frumoasa noastra tara.... :)

  • Avatar comentarii

    VolodimirZelenski 29.09.2023, 00:50

    Free Top G! Free Top G! Free Andrew Tate!

  • Avatar comentarii

    valihaita 29.09.2023, 01:30

    E bine macar ca au interdictie de a parasi tara !

ALTE ȘTIRI
O mână care arată spre tamburul unui seismograf analogic pe care sunt înregistrate undele seismice
08:35
Două cutremure în România, sâmbătă dimineață, la distanță de două ore. Ce magnitudine au avut
Alexandru Nazare este ministru de Finanțe în Guvernul Bolojan din iunie 2025. El a mai fost ministru de Finanțe și în perioada 2020-2021. Foto: Profimedia
2 oct.
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Standard & Poor's menține ratingul suveran la „BBB-", dar cu perspectivă negativă. Reacția ministrului Nazare
MONDEN
Marius Damian
09:12
Marius Damian, povestitorul de la Asia Express, transformare spectaculoasă. Ce spune actorul despre injecțiile pentru slăbit
Andreea Popescu și-a cumpărat Penthouse
09:07
Imagini din penthouse-ul achiziționat de Andreea Popescu, după divorțul de Rareș Cojoc. Cum arată noua locuință
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU. Care este motivul
Ultimele știri
09:56
„Eram în închisoare”: un angajat dat afară după ce a lipsit mai multe săptămâni de la serviciu a contestat concedierea în instanță. Decizia luată de judecător
09:37
Cel mai mare parc eolian din România din ultimii 10 ani a pornit. 270.000 de gospodării vor avea energie prin investiția totală de 622 milioane euro
09:12
Marius Damian, povestitorul de la Asia Express, transformare spectaculoasă. Ce spune actorul despre injecțiile pentru slăbit
09:07
Imagini din penthouse-ul achiziționat de Andreea Popescu, după divorțul de Rareș Cojoc. Cum arată noua locuință
TRENDING
Analiză
07:00
Procesul italienilor acuzați de Parchetul European că au trucat în România licitații de 100 de milioane de euro. Discuții confidențiale dintre o avocată și clienții ei, excluse din dosar
08:02
Circulația pe A1 Sibiu - Boița se închide până în decembrie pentru lucrări la Autostrada Sibiu - Pitești: Cum va fi traficul deviat
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Un bărbat stă singur pe o canapea și ține într-o mână verigheta
09:39
Un bărbat a întrebat pe internet cum să se răzbune pe fosta lui soție, dar nu s-a așteptat la răspunsurile pe care le-a primit
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
2 oct.
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Mașină de poliție parcată lângă un bloc
2 oct.
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
Un avion Animawings pe pista unui aeroport
2 oct.
Consiliul Concurenței, precizări despre AnimaWings: „Intrarea noilor acţionari în AnimaWings nu intră sub incidenţa Legii Concurenţei”
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
2 oct.
Cristian Tudor Popescu, deranjat de atitudinea lui Nicușor Dan: „De unde știm că nu e o minciună sfruntată, încă una?”
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
2 oct.
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!