Suspectul, un cetățean german prezentat drept Carsten L., a fost reținut miercuri la Berlin, au declarat procurorii federali într-un comunicat, după ce poliția i-a percheziționat apartamentul și biroul de la locul de muncă, relatează The Guardian.
Autoritățile germane au transmis că aceasta era angajat al serviciului german de informații externe (BND), iar infracțuunea pentru care a fost arestat este de trădare, întrucât a furnizat informații secrete Rusiei.
„Învinuitul este suspectat de trădare de stat. În 2022, a împărtășit informații pe care le-a găsit în timpul programului de lucru cu o agenție de informații rusă. Conținutul este considerat secret de stat”, au transmis autoritățile germane.
Bărbatul a fost dus joi în fața unui judecător, care a dispus arestarea lui în așteptarea inculpării, au spus procurorii.
Arestarea a avut loc la doar câteva zile după ce Austria a declarat că a identificat un cetățean grec, de 39 de ani, pe care îl suspectează că spionează pentru Rusia. Suspectul este fiul unui fost spion rus care a fost odată staționat în Germania și Austria ca diplomat, a anunțat luni Ministerul de Interne austriac.