Germania înregistrează peste 5.000 de cazuri noi de COVID-19, pentru prima dată din aprilie

Comentează

Germania a înregistrat peste 5.000 de cazuri noi de COVID-19 în ultimele 24 de ore, pentru prima dată din luna aprilie, a anunţat Institutul Robert Koch pentru controlul bolilor, relatează dpa, conform Agerpres.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 5.132 de noi infectări cu COVID-19, o creştere cu peste 1.000 de cazuri faţă de marţi, când au fost raportate 4.122 de noi îmbolnăviri.

Un număr total de 334.585 de cazuri de COVID-19 au fost înregistrate de la începutul pandemiei şi 9.677 de persoane au murit în Germania după ce au contractat noul coronavirus.

Cu o săptămână în urmă, autorităţile sanitare germane au raportat 2.828 de noi infectări.

În prezent, cifrele au revenit la acelaşi nivel la care se aflau la mijlocul lunii aprilie, însă sub cele atinse în momentul de vârf al pandemiei la sfârşitul lunii martie şi începutul lunii aprilie, când Germania raporta peste 6.000 de cazuri noi zilnic.

Cu toate acestea, în prezent se realizează un număr mult mai mare de teste decât la începutul anului şi astfel sunt detectate mai multe cazuri de COVID-19.

Deşi numărul pacienţilor cu coronavirus din unităţile de terapie intensivă a crescut considerabil în ultimele zile, el rămâne per ansamblu scăzut. Conform datelor oficiale publicate marţi, circa 620 de pacienţi cu COVID-19 au primit tratament la terapie intensivă, comparativ cu circa 450 cu o săptămână înainte.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
România a înregistrat în 2025 un minim istoric al alocării bugetare pentru cercetare și dezvoltare. Foto: Getty Images
20:30
Prăbușire istorică a bugetului pentru cercetare: România a alocat doar 0,09% din PIB în 2025, cel mai mic procent din Uniunea Europeană
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, prezent la MOBEX București-Ilfov 2026. Sursă foto: Eli Driu /Libertatea.
19:18
10.000 de rezerviști, mobilizați la antrenamentul MOBEX București-Ilfov 2026. Radu Miruță: „Cifrele arată destul de bine”
MONDEN
Zodier | sursa foto: Instagram
17:57
Cine e vedeta care a pornit în Asia Express de România. Face autostopul din București până la Cluj: „Sub părul blond roșcat”
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | sursa foto: PRO TV
Exclusiv
16:52
Tânărul care a ajuns într-o emisiune de la PRO TV după ce a fost înscris la casting de prieteni: „Când am intrat, am avut emoții”
POLITIC
Interviu Vlad Voiculescu
Interviu
16:00
„Nu cred că președintele va aștepta la infinit”. Vlad Voiculescu îl vede pe Luca Niculescu ultimul premier desemnat înainte de anticipate
Curtea Constituțională a României
14:35
CCR a amânat decizia în cazul sesizării lui Sorin Grindeanu privind ordonanța pe Programul SAFE
Ultimele știri
21:52
Județele din România care au atras cei mai mulți turiști în această vară. Cifrele oficiale care arată o creștere neașteptată a numărului nopților de cazare
Sănătate
21:49
Colegiul Medicilor din România, precizări despre ciumă: boala este tratabilă cu antibiotice, dar depistarea rapidă este vitală
21:35
Cum a furat un spion 194 de milioane de dolari chiar de la CIA în doar șapte luni
21:12
Muncitori români angajați „la negru” și o pagubă de 5.000.000 de euro, pe șantierele navale din Germania
TRENDING
19:00
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
07:53
Frații Dedeman au dat în judecată statul român după ce au primit 5 lei pe metru pătrat pentru un teren expropriat în Iași
09:25
Un șofer și-a parcat dimineața mașina pe loc gratuit, iar după câteva ore a găsit marcaje albastre și amendă în parbriz: „Nu am mai văzut așa ceva”
21:50
Horoscop 8 octombrie 2026. Capricornii sunt atrași din ce în ce mai mult de ideea de a deveni independenți, de exemplu, postura de a fi propriul șef
Ciorchini proaspeți de struguri pe un butoi rustic
21:12
Regiunea din Europa care a întrecut Toscana și Bordeaux în topul celor mai bune destinații viticole. Unde se află și ce o face specială
Tâmplăria PVC albă este înlocuită de nuanțele calde de lemn. Sursă foto: Hepta.
20:49
De ce renunță oamenii la geamurile de termopan albe și ce nuanțe de lemn le iau locul în preferințele proprietarilor
Un bărbat îmbrăcat în pantaloni scurți albaștri și cu o pălărie stă întins pe sparte, pe o plajă, cu fața spre ocean
19:37
Adio vacanțe bifate pe fugă. Ce sunt călătoriile „antioptimizate” și de ce renunță turiștii la AI și la liste lungi de obiective în concediu
Un bărbat cu părul strâns într-un coc stă într-un terminal aglomerat al aeroportului, părând stresat sau obosit, cu capul sprijinit în mâini
18:31
Cele mai stresante rute aeriene din Europa: topul zborurilor cu cele mai mari întârzieri și anulări care le dau bătăi de cap turiștilor
Un fermier din Franța a vândut toate vacile de lapte, iar acum mizează totul pe iarba elefantului. Sursă foto: Colaj foto: Facebook /Joe Perkins Design..
18:05
Cultivă planta elefantului de 3,5 metri și a renunțat la vacile de lapte. Fermierul din Franța care s-a reprofilat: „Toți m-au crezut nebun”
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
De ce să întorci borcanele după ce pui zacusca. Trucul care îți salvează conservele. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
De ce să întorci borcanele după ce pui zacusca. Trucul care îți salvează conservele
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
11 sept.
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
Prețul grâului românesc a scăzut la 273 dolari/tonă, decuplat temporar de bursa din Paris unde cotațiile cresc din cauza atacurilor asupra navelor din Marea Neagră. Foto: Hepta
19:04
Grâul din România a scăzut la 273 de dolari tona, în ciuda exploziilor din Marea Neagră
Doi minori care ar fi spart site-ul PSD au fost ridicați de DIICOT
18:08
Un tânăr de 21 de ani a fost reținut pentru terorism: „A amenințat persoane aparținând unor minorități și cu distrugerea unui lăcaș de cult” din București
Parlamentari care ridică mâna dreaptă
16:18
O senatoare a depus un proiect de lege care dezincriminează deţinerea de droguri pentru consum propriu. Reacția lui Marcel Vela
Păsări pe albia uscată a Dunării, în satul Rasova, 12 august 2026
15:34
Dunărea a secat dramatic, se fac măsurători de urgență pe teren. Debitul fluviului este de trei ori mai mic decât cel normal
guvernul-romaniei-sigla
12:37
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește