Germania interzice intrarea lucrătorilor sezonieri. Cei mai afectați vor fi românii și polonezii

Comentează

Germania spune „nein” celor aproape 300.000 de lucrători sezonieri care vizitau țara anual, cei mai mulți provenind din România și Polonia. Măsura este menită să prevină răspândirea pandemiei de coronavirus, anunță Agerpres.

Germania a anunţat miercuri că interzice intrarea lucrătorilor sezonieri străini pe teritoriul ei, una dintre măsurile de combatere a extinderii pandemiei cu noul coronavirus, în pofida opoziţiei sectorului agricol aflat în criză de forţă de muncă înaintea unor recolte importante, potrivit AFP.

„Lucrătorii sezonieri nu vor mai fi autorizaţi să intre în Germania, în cadrul controalelor noastre la frontiere”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului german de Interne, precizând că această regulă se aplică începând de miercuri la ora locală 17.

Interdicţia este valabilă inclusiv pentru cetăţenii statelor membre ale UE, care furnizează cel mai semnificativ contingent de lucrători sezonieri pentru exploataţiile agricole germane.

<strong>Germania primeşte în fiecare an aproximativ 300.000 de lucrători sezonieri din străinătate pentru sectorul său agricol, majoritatea venind din România şi Polonia, potrivit datelor principalului sindicat agricol din Germania, DBV, care a avertizat în ultimele zile Berlinul asupra insuficienţei forţei de muncă pentru strângerea recoltelor, în timp ce închiderea graniţelor mai multor state din Europa Centrală şi de Est din cauza coronavirusului împiedică numeroşi lucrători sezonieri să se deplaseze în Germania.</strong>

„Aceste restricţii sunt indispensabile pentru încetinirea propagării infecţiei în Germania, unde până miercuri erau confirmate peste 34.000 de cazuri de COVID-19”Ministerul german de Interne

Pentru a rezolva problema acestui deficit de forţă de muncă, ministrul german al agriculturii, Julia Klockner, a sugerat deja ca în acest sector să fie angajaţi şomeri, migranţi şi personal din sectorul HORECA, afectat în prezent de restricţiile menite să limiteze răspândirea coronavirusului. Sectorul agricol german are nevoie imediat de circa 30.000 de lucrători sezonieri şi de aproximativ 85.000 în luna mai, a precizat Julia Klockner.

În Franţa, unde sectorul agricol se confruntă cu aceeaşi problemă, ministrul agriculturii Didier Guillaume a lansat un apel către „armata de bărbaţi şi femei care nu mai au activitate'' din cauza măsurilor împotriva pandemiei de coronavirus ''să se alăture marii armate a agriculturii franceze”.

Israelul va închide toate sinagogile din cauză că sunt principala modalitate de răspândire a COVID-19.

Mai multe ţări au interzis sau au pus restricţii în privinţa prezenţei la înmormântări, în încercarea de a diminua răspândirea virusului ucigaş.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Minivacanță de 4 zile în noiembrie 2026: Sfântul Andrei și 1 Decembrie. Foto: Shutterstock
09:05
4 zile libere în minivacanța de Sfântul Andrei și 1 Decembrie 2026, pentru angajații din România
Imagine cu judecătorii CCR în noua componență, după ce Simina Tănăsescu a devenit președinta Curții. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
07:37
CCR decide dacă Guvernul trebuie să plătească 5.000.000.000 de lei pentru salariile restante ale magistraților
MONDEN
Marina Almășan și Tudor Bota în fața sediului TVR | sursa foto: captură Facebook
09:21
Cum îl apără Marina Almășan pe angajatul din TVR care a mers la muncă într-un Porsche: „A făcut vârtej pe rețelele de socializare”
Dani Otil, Gabriela si fiul lor
09:08
Întâlnire emoționantă între Dani Oțil și fiul lui, Tiago. Gabriela Prisăcariu și-a făcut bagajele și a plecat în Malta. „Plecăm. Nu se mai poate”
POLITIC
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
6 oct.
STENOGRAME | PSD a discutat în ședința internă și varianta să voteze Guvernul Luca Niculescu pentru jumătate de an. Grindeanu a primit un mandat de negociere deschis
Marius Lulea (dreapta) a fost prim-vicepreședinte al partidului condus de George Simion până în noiembrie 2025. Foto: Profimedia
6 oct.
Marius Lulea, cofondator AUR, ar fi fost exclus din partid după 7 ani pentru că nu și-ar fi plătit cotizația. Cum se apără și documentul bancar
Ultimele știri
10:16
Gestul simplu prin care soțul Laurei Cosoi menține romantismul în cuplu, după venirea pe lume a celei de-a cincea fetițe. „Mă emoționează”
10:07
Polițiștii din București fac percheziții după protestele violente din Piața Victoriei, de pe 15 septembrie
Longevitate
10:00
O femeie de 100 de ani mănâncă în fiecare zi același fruct: „Îmi place foarte mult”
Interviu
10:00
Bogdan Jitea, istoric: „De-a lungul timpului, ori de câte ori a avut o ușă deschisă la ruși, statul român a fost în mare pericol”
TRENDING
07:53
Frații Dedeman au dat în judecată statul român după ce au primit 5 lei pe metru pătrat pentru un teren expropriat în Iași
6 oct.
Ce e „regula celor 1.000 de metri” pentru radare și cum pot șoferii anula amenda: un singur kilometru poate salva permisul și banii
6 oct.
Turcia a finalizat o linie feroviară de mare viteză până la granița cu Bulgaria: 353 de kilometri de șine, 31 de poduri, 8 tuneluri și trenuri care vor circula cu până la 200 km/h
6 oct.
Horoscop 7 octombrie 2026. Scorpionii sunt prinși în vâltoarea propriilor gânduri, dorințe intense și intenții pe care ar vrea să le țină secrete
O chelneriță care aduce nota de plată
09:37
Un turist a rămas uimit după ce a primit nota de plată pentru patru persoane, la un restaurant din Spania: „La noi ar fi costat cel puțin dublu”
Tânăr văzându-se în oglindă ca senior man. Conceptul de trecut și viitor, flux de timp, vârstă
Longevitate
09:30
Ce sunt markerii biologici ai îmbătrânirii și ce îți spun despre vârsta reală
Imaginea prezintă o vedere aeriană asupra orașului istoric Valletta, capitala Maltei, văzută la apus de soare.
09:11
Locul aflat la 2 ore distanță de București, cu plaje spectaculoase și monumente, unde se poate face plajă și în octombrie
Om senior odihnindu-se în pat cu mască de somn, care apare relaxat și confortabil, înconjurat de perne și pături în dormitor confortabil
Longevitate
06:30
Igiena somnului: 8 reguli simple pentru un somn odihnitor după 50 de ani
Poteca pietruită care străbate pădurea de cedri seculari, parte a traseului de pelerinaj Kumano Kodo – Nakahechi Daimon-saka din Japonia
6 oct.
Japonia a inaugurat cel mai lung traseu turistic de tip circuit din țară, care are peste 300 km lungime și face legătura între șase orașe
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
De ce să întorci borcanele după ce pui zacusca. Trucul care îți salvează conservele. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
De ce să întorci borcanele după ce pui zacusca. Trucul care îți salvează conservele
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
11 sept.
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
O aeronavă albă TAROM (cu numele de botez „Ivan Patzaichin” inscripționat în partea din față) staționată pe pista unui aeroport.
07:06
TAROM anunță probleme la cumpărarea online a biletelor. Locurile afișate pe site pot să nu fie cele disponibile în realitate
Luca Niculescu, Sorin Grindeanu Sursa foto Inquam Photos   George Călin, Facebook   Sorin Grindeanu
Analiză
07:05
Ce ar putea să-i satisfacă pe „greii” PSD în negocierile pentru cabinetul Niculescu: „Ar putea pune condiția ca guvernul să-și prezinte de la sine demisia”
Curtea Constitutionala. Foto: Hepta
6 oct.
PNL și USR au atacat la CCR numirile la conducerea TVR și Radio România și contestă interimatul decis în Parlament
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
6 oct.
Dominic Fritz anunță o ruptură de PNL în privința Guvernului lui Luca Niculescu
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român