Hackerii iranieni au trimis informații furate despre campania lui Trump unor persoane asociate cu campania lui Biden

Comentează

Informațiile furate despre campania candidatului republican la alegerile prezidențiale, Donald Trump, au fost transmise, în timpul verii, unor persoane care au fost afiliate campaniei democratului lui Joe Biden, au anunțat miercuri, 18 septembrie, oficiali federali din SUA, citați de CNN. Între timp, Joe Biden s-a retras din cursa pentru Casa Albă, fiind înlocuit de vicepreședinta sa, Kamala Harris.

Biroul Directorului de Informații Naționale, FBI și Agenția pentru Securitate Cibernetică și Securitate a Infrastructurii au transmis, într-o declarație comună, că, la sfârșitul lunii iunie și începutul lunii iulie, hackeri iranieni „au trimis e-mailuri nesolicitate persoanelor asociate atunci cu campania președintelui Biden, care conțineau un fragment preluat din materiale furate, nepublice, din campania fostului președinte Trump, ca text în e-mailuri”.

Reprezentanții instituțiilor precizează că nu există niciun indiciu că personalul lui Biden a răspuns vreodată acestor e-mailuri. Un oficial de campanie a declarat pentru CNN că „materialul nu a fost folosit”.

Informația a fost confirmată de un purtător de cuvânt al vicepreședintei Kamala Harris, acum candidată democrată la alegerile prezidențiale, acesta precizând: „câteva persoane au fost vizate pe e-mailurile lor personale”.

„Am cooperat cu autoritățile competente de aplicare a legii, pentru că am fost anunțați că indivizii asociați cu campania Biden de atunci se numărau printre victimele vizate ale acestei operațiuni de influență străină”, a declarat Morgan Finkelstein, purtătorul de cuvânt al securității naționale pentru campania Harris.

„Nu avem cunoștință ca vreun material să fie trimis direct echipei de campanie; câteva persoane au fost vizate pe e-mailurile lor personale de ceea ce părea o tentativă de spam sau phishing. Condamnăm în cei mai fermi termeni orice efort al actorilor străini de a interveni în alegerile din SUA, inclusiv această activitate rău intenționată nedorită și inacceptabilă”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Echipa lui Trump cere explicații de la Biden și Harris

Pe de altă parte, echipa de campanie a lui Donald Trump a afirmat că a Joe Biden și Kamala Harris „trebuie să clarifice dacă au folosit materialul piratat”, susținând că este „o dovadă suplimentară că iranienii se amestecă activ în alegeri” pentru a-i ajuta pe democrați.

În timpul unui miting de campanie de miercuri seara, la New York, Donald Trump a afirmat, fără dovezi, că Biden a fost implicat în acțiunile hackerilor, în ciuda declarației autorităților.

„Iranul mi-a piratat campania. Nu știu ce naiba au găsit. Mi-ar plăcea să aflu, nu ar fi putut fi prea interesant, dar au dat campaniei Biden. Nu pot să cred - oh, da, pot”, a spus candidatul republican.

Oficiali americani și experți privați spun că hackerii iranieni au încercat, anterior, fără succes, să pirateze campania Biden-Harris, dar activitatea dezvăluită miercuri pare a fi o altă încercare iraniană de a disemina informații furate din campania lui Trump, notează CNN.

Documente de campanie, oferite presei

Postul american a relatat hackerii susținuți de guvernul de la Teheran au furat în această vară documentele interne ale campaniei Trump și le-au oferit organizațiilor de știri. Potrivit declarației comune a instituțiilor federale, eforturile hackerilor de a trimite informații către instituțiile de presă din SUA au continuat.

Publicația Politico a relatat că, începând din 22 iulie, a primit e-mailuri care conțineau comunicări interne ale unui oficial înalt din campania lui Trump și un dosar de cercetare pe care campania l-a întocmit despre partenerul de cursă al republicanului, senatorul din Ohio J.D. Vance.

Ziarele The New York Times și The Washington Post au anunțat ulterior că și ele au primit ceva similar, inclusiv un document de 271 de pagini despre Vance din 23 februarie, etichetat drept „privilegiat și confidențial”, despre care publicațiile au spus că se bazează pe informații disponibile public.

CNN a mai relatat că hackerii iranieni au spart, în iunie, contul de e-mail al vechiului aliat al lui Trump, Roger Stone, pentru a viza personalul campaniei republicanului. Anchetatorii cred că suspecții au spart contul lui Stone și apoi l-au folosit pentru a încerca să pătrundă în contul unui înalt oficial de campanie.

Reacția Iranului

Guvernul iranian a negat acuzațiile că încearcă să se amestece în alegerile prezidențiale din SUA care au loc în noiembrie.

„Deja lipsite de orice credibilitate și legitimitate, astfel de acuzații sunt fundamental nefondate și total inadmisibile. Republica Islamică Iran nu se implică în scandalurile interne sau controversele electorale ale Statelor Unite”, a declarat Misiunea Permanentă a Iranului la ONU, pentru CNN.

Într-o audiere de miercuri în Comisia de Informații a Senatului despre amestecul străin în alegerile din SUA, directori din domeniul tehnologiei de la Microsoft, Meta și Google și-au prezentat activitatea referitoare la închiderea de conturi false create de agenți ruși, iranieni și chinezi pe platformele lor.

Însă mai mulți parlamentari din comisie și-au exprimat îngrijorarea că platformele tehnologice nu au făcut suficient în această problemă.

Foto: Hepta

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un grup de militari caută pe un câmp de lângă Padina, județul Buzău, rămășițe de rachetă și dronă, după ce un avion F-16 a lovit o dronă. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Libertatea/ Eli Driu
08:38
10.000 de rezerviști din București și Ilfov, chemați în aceste zile la exerciții militare. Anunțul făcut de MApN
avion-f-18 spania
07:39
Alertă în miez de noapte la granița României: două avioane F-18 spaniole au fost ridicate de la sol
MONDEN
Adela si Radu Valcan
09:32
Singura regulă pe care Radu Vâlcan și Adela Popescu le-au impus-o copiilor. „Cât timp încă avem alternative reale, le vom folosi”
Anisia Gafton
09:12
Mesajul transmis de Anisia Gafton de la camera de gardă: „Noroc cu gropile din București care ajută orice graviduță să nască”
POLITIC
Nicușor Dan face astăzi consultări cu partidele înainte să anunțe numele celui de-al patrulea premier desemnat în ultimele 4 luni. Foto: presidency.ro
07:05
Nicușor Dan face astăzi consultări cu partidele înainte să anunțe numele celui de-al patrulea premier desemnat în ultimele 4 luni. Ce variante are pe masă
Dan Motreanu (primul din dreapta) este pe lista scurtă de premieri a lui Nicușor Dan înaintea consultărilor de la Cotroceni. Foto: Profimedia
Analiză
4 oct.
Nicușor Dan are patru nume de premier pe lista scurtă, înaintea consultărilor de la Cotroceni - Surse
Ultimele știri
10:00
Ce salarii se câștigă în mecanică în 2026. Domeniul este deficitar în România, mulți specialiști pleacă în străinătate
09:59
Reguli noi pentru bagajele de mână, din 2027. Ce trebuie să știe pasagerii din Uniunea Europeană
09:52
Invenția cu panouri solare roz care permite cultivarea hranei și generarea de energie pe același teren
09:52
Vica Blochina s-a trezit cu banii luați și apartamentul distrus de muncitori: „Mi-au furat cheia și mi-au spart casa”
TRENDING
06:30
Un bolovan de 10 kg, folosit timp de 30 de ani ca opritor de ușă, costă 100.000 de dolari: nu este de pe Pământ și a ajuns aici în 1939
4 oct.
Patru țări europene au renunțat definitiv la schimbarea orei. Decizia de a elimina ora de vară și iarnă este blocată în UE
4 oct.
Loto 6/49 din 4 octombrie 2026. Report de peste 2 milioane de euro la 6/49, categoria I
4 oct.
Horoscop 5 octombrie 2026. Gemenilor le este la fel de greu și astăzi la locul de muncă, poate și pe fondul unor probleme de sănătate
Bărbat dormind
07:00
Ce se întâmplă cu adevărat cu corpul tău când dormi pe spate: „Este deosebit de important”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
4 oct.
Adio vacanțe lungi și rigide. Cum se schimbă modul în care vom călători în 2027, potrivit unui nou studiu
Priveliște spre Castelul Bran, din împrejurimile orașului Brașov, în România
4 oct.
Transilvania și Castelul Bran conduc topul celor mai bune destinații europene de Halloween în 2026
Andreea Vasile și Raluca Hagiu, în cadrul podcastului „Prima dată”. Sursă foto: Libertatea
4 oct.
Andreea Vasile, despre fricile din copilărie, eșecuri și tranziția de la sport la teatru: „Mi-a fost foarte frică că n-o să intru”
O femeie cu o cămașă cu mâneci scurte, închisă la culoare, și cu pantaloni lungi, cu părul strâns, face patul într-o cameră de hotel
4 oct.
Ce ascund camerele de hotel chiar și la 5 stele. Mărturiile angajaților despre „curățenia de fațadă” și de ce nu ar trebui să bei niciodată din paharele din cameră
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Fructe și legume de toamnă
15 sept.
Ce legume și fructe de toamnă întăresc imunitatea înainte de sezonul răcelilor
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
BUCURESTI - DECLIC - ACTIUNE MANIFEST - 14 MAI 2025
Analiză
07:00
Violul de la școala de vară AUR: Inculpații reclamă „scurgeri de informații” și acuză că victima ar fi susținută de un ONG afiliat USR
O rețea de energie cu stâlpi de curent de înaltă tensiune și cabluri interconectate, fotografiată într-o zonă de câmpie din România, la apus. Foto: Shutterstock
06:18
România a importat mai multă energie decât a produs: 3.400 MW, sâmbătă seară. Capacitatea maximă de import este de 4.000 MW
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Profimedia
4 oct.
Traian Băsescu o vede pe Mirabela Grădinaru candidată la alegerile prezidențiale din 2030: „A învățat mersul pe covoare prin toate capitalele”
Trapperul Ian, unul dintre cei mai cunoscuți artiști ai scenei trap din România, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști
4 oct.
Ian, reținut după gestul făcut pe scenă la Arenele Romane. Trapperul, anchetat pentru ultraj contra bunelor moravuri
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale