Pompierii intervin, marţi, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins două case de pe strada Culea Nicolae, din sectorul 2 al Capitalei. Pompierii au extras o persoană decedată, relatează News.ro.
„Incendiul se manifestă cu degajări mari de fum la o locuinţă tip parter şi la acoperişul celei de-a doua, pe o suprafaţă de aproximativ 150 mp”, a transmis ISU Bucureşti-Ilfov.
Pompierii au precizat că în urma verificărilor efectuate în spațiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată.
Conform sursei citate, la fața locului au fost trimise 8 autospeciale de stingere, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, o autospecială de decarcerare şi două ambulanţe SMURD.