Un incendiu a izbucnit, joi seara, la o clădire situată pe Calea Moșilor. Flăcările au cuprins acoperișul imobilului, iar pompierii intervin cu 10 autospeciale. Reprezentanții ISU au transmis că „se intervine cu dificultate din cauza spațiului îngust și a liniilor de alimentare cu energie electrică a tramvaielor care tranzitează zona”.
UPDATE ora 21:39: Incendiul a fost localizat. „Se lucrează la lichidare”, au anunțat pompierii.
UPDATE ora 21:15: Forțele de intervenție au fost suplimentate. „În total se acționează cu 12 autospeciale de stingere cu apă și spumă, două autoscări, o descarcerare, un SMURD”, au transmis reprezentanții ISUBIF.
Misiunea pompierilor se desfășoară cu dificultate „din cauza spațiului îngust și a liniilor de alimentare cu energie electrică a tramvaielor care tranzitează zona”.
Pompierii ISUBIF au fost solicitați în această seară cu privire la producerea unui incendiu la o clădire situată pe Calea Moșilor.
„Incendiul se manifesta la nivelul acoperișului, pe o suprafață de aproximativ 300 mp, cu posibilități de propagare. Acționăm cu 10 autospeciale de stingere cu apă si spumă, o descarcere, o autoscară de intervenție și salvare de la înălțime și un echipaj SMURD”, au transmis reprezentanții ISUBIF.
Din primele date nu există victime.
Știre în curs de actualizare.