Un incendiu a izbucnit, duminică seara, la un depozit de paleţi de pe Şoseaua Morarilor din sectorul 2 al Capitalei, iar un nor gros de fum a cuprins zona, informează Agerpres.
ISUBIF intervine la fața locului pentru stingerea incendiului cu 7 autospeciale de stingere și două de descarcerare.
Autoritățile au informat că incendiul se manifestă pe o suprafaţă de 200 metri pătraţi, dar nu sunt posibilități de extindere și nici nu au fost raportate victime.