După ce s-a plimbat un an și jumătate între instanțe, începe judecarea dosarului în care Gabriel Oprea este acuzat de moartea polițistului Bogdan Gigină

Comentează

Tribunalul Bucureşti a dispus luni începerea judecăţii pe fond în dosarul în care fostul ministru de Interne Gabriel Oprea este acuzat de ucidere din culpă în legătură cu accidentul rutier care a dus la decesul poliţistului Bogdan Gigină, informează Agerpres. Dosarul s-a plimbat timp de un an și jumătate între mai multe instanțe.

Dosarul a fost trimis de DNA în mai 2018 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, însă s-a plimbat pe la mai multe instanţe din motive de procedură, la Judecătoria Sectorului 1 şi apoi Tribunalul Bucureşti.

De asemenea, tribunalul a decis începerea judecăţii faţă de societatea General MPM Impex SRL şi administratorul acesteia, Petre Mazilu, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată.

”În seara de 20 octombrie 2015, agentul de poliţie Gigină Bogdan-Cosmin, în vârstă de 28 de ani, a fost implicat într-un accident de circulaţie pe o stradă din municipiul Bucureşti, în urma căruia a suferit o hemoragie cranio-cerebrală, consecinţă a unui traumatism cranio-cerebral şi facial cu fractură craniană, leziuni care au cauzat decesul.

La momentul producerii accidentului, victima Gigină Bogdan-Cosmin făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire a ministrului Oprea Gabriel, care preceda în trafic autoturismul în care se afla ministrul.

La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea Gabriel se deplasa către locuinţa sa”, se arată în rechizitoriul DNA.

DNA: Gabriel Oprea și-a conferit discreționar drepturi

Conform DNA, accidentul rutier care a determinat decesul poliţistului Gigină s-a produs ca urmare a nerespectării de către Gabriel Oprea, Petre Mazilu şi General MPM Impex SRL a dispoziţiilor legale şi a măsurilor de prevedere pentru exercitarea unor activităţi - activitatea de însoţire a ministrului de către poliţişti rutieri în cazul lui Oprea, respectiv activitatea de realizare a unor lucrări în carosabil în cazul firmei şi administratorului acesteia.

”Concret, începând cu preluarea, la începutul anului 2014, a funcţiei de ministru al Afacerilor Interne, inculpatul Oprea Gabriel a dispus - cu încălcarea dispoziţiilor legale privind însoţirea demnitarilor de către Poliţia Rutieră - însoţirea sa permanentă de către un dispozitiv de Poliţie Rutieră, iar din luna iunie 2015 a dispus ca din acest dispozitiv să facă parte şi un poliţist rutier motociclist”, spun procurorii.

În acest mod, ministrul de Interne de la acea dată, Oprea Gabriel, şi-a conferit, în mod discreţionar, ”drepturi” neprevăzute de cadrul legal, ”drepturi” a căror exercitare a presupus punerea unor poliţişti rutieri în situaţii de risc sporit şi totodată a impus ca deplasarea echipajelor de Poliţie Rutieră să se facă în regim de viteză sporită.Rechizitoriu DNA:

În opinia procurorilor, Gabriel Oprea i-a pus pe poliţiştii rutieri care au executat această acţiune de însoţire într-o situaţie permanentă de risc sporit, obligându-i să participe la o activitate ce avea un potenţial ridicat de producere a unor evenimente rutiere.

Rechizitoriu: Inculpații au prevăzut posibilitatea producerii unui accident

”Referitor la inculpaţii Mazilu Petre şi General MPM Impex SRL, a rezultat că aceştia, cu încălcarea dispoziţiilor legale privind executarea semnalizării rutiere, nu au luat măsuri pentru instruirea angajaţilor cu privire la modalitatea corectă de realizare a semnalizării rutiere aferente lucrărilor executate pe partea carosabilă şi au pus la dispoziţia angajaţilor semne rutiere realizate artizanal, neconforme standardelor de siguranţă, faptă care a avut ca urmare realizarea total necorespunzătoare a semnalizării rutiere aferente unei lucrări executate pe strada Ştirbei Vodă din Bucureşti, în zona în care s-a produs accidentul”, mai susţin procurorii.

Din probele administrate a rezultat că cei trei inculpaţi au prevăzut posibilitatea producerii unui accident rutier letal, însă au apreciat, fără temei, că un astfel de rezultat nu se va produce.

Anchetatorii au luat în calcul faptul că, la momentul producerii accidentului, victima făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire a ministrului de Interne, circula cu o viteză de 84 km/h în condiţii de vizibilitate redusă determinate de întuneric şi ploaie, iar dinamica producerii accidentului şi lipsa unor manevre de frânare conduc la concluzia că poliţistul nu a văzut obstacolele de pe carosabil.

”Faţă de aceste elemente de fapt s-a verificat caracterul ilicit şi culpabil al următoarelor acţiuni care au dus la decesul victimei:

  • prezenţa victimei ca motociclist într-o coloană oficială;
  • viteza de deplasare şi neadaptarea acesteia la condiţiile meteorologice;
  • modalitatea deficitară de semnalizate a obstacolelor existente pe carosabil.

Cu privire la primele două cauze - prezenţa victimei ca motociclist într-o coloană oficială, viteza de deplasare şi neadaptarea acesteia la condiţiile meteorologice - a rezultat că aceste activităţi au fost determinate şi că îi sunt imputabile inculpatului Oprea Gabriel”, explică DNA.

Procurori: Gabriel Oprea a cerut ”ca deplasarea să se facă cu viteză foarte ridicată”

Potrivit procurorilor, Gabriel Oprea este cel care a impus, folosindu-se de ascendentul funcţiei sale şi conferindu-şi în mod discreţionar drepturi neprevăzute de cadrul legal ce reglementează însoţirea demnitarilor, ca deplasarea să se facă cu viteză foarte ridicată, ceea ce a contribuit la producerea accidentului rutier care a dus la decesul victimei.

”Cu privire la cea de a treia cauză a accidentului rutier, respectiv modalitatea deficitară de semnalizare a obstacolelor existente pe carosabil, a rezultat că această cauză a accidentului este imputabilă societăţii comerciale General MPM Impex SRL (care executa pe suprafaţa carosabilă o lucrare la instalaţia subterană de gaze naturale) şi lui Mazilu Petre, administratorul societăţii comerciale.

A rezultat că semnele de circulaţie nu erau reflectorizante şi că erau amplasate la aproximativ 11,5 metri înainte de zona lucrărilor. Potrivit prevederilor legale, semnele de circulaţie trebuiau să fie reflectorizante.

Obligaţia de a asigura şi folosi semnalizare reflectorizantă şi de a o amplasa potrivit prevederilor normative în materie revine administratorului firmei General MPM Impex SRL Mazilu Petre”, precizează DNA.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Baile Felix
15:47
O româncă face afaceri de 5.000.000 de euro cu apa termală din Băile Felix: creștere de 23 de ori în cinci ani
Mulțime de oameni care merge pe stradă, în București. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
13:35
Record de emigrări în 2025: peste 5,1 milioane de români muncesc în țări din Europa. Topul statelor cu cele mai mari comunități
MONDEN
Cheloo
15:31
Cum arată viața lui Cheloo la Breaza: „N-aș vrea să mă mai întorc niciodată la București”
Ana Maria Mocanu și Loredana Chivu la Asia Express
15:15
Asia Express, 4 octombrie 2026. Concurenții nevoiți să plângă în timpul unei probe. Tradiția veche de 800 de ani pe care trebuie să o respecte în China
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
3 oct.
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
16:10
Un mecanic român a reglat tacheții la o Honda 1.5 Turbo cu 141.000 km parcurşi ca „pe vremuri”
16:05
Două noi cutremure în România: seismele au fost înregistrate duminică, în județul Buzău
16:00
3 medalii de aur și 2 de argint pentru elevii români la Olimpiada Internațională de Astrofizică, în Vietnam
15:53
Cele 6 lucruri pe care ar trebui să le scoți din dormitor dacă vrei să ai un somn mai odihnitor
TRENDING
08:21
Emil Boc spune că muncitorii non-UE devin o problemă în Cluj-Napoca: „Sunt bineveniți, dar cu un test de bază”
3 oct.
O lună octombrie mai caldă decât de obicei ar putea prevesti o iarnă grea pentru Europa: ce arată prognozele meteorologilor
07:00
Loto 6/49 din 4 octombrie 2026. Report de peste 2 milioane de euro la 6/49, categoria I
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
O femeie îmbrăcată într-o rochie gri care arată spre o casă modulară prefabricată, de culoare deschisă, amplasată într-un spațiu exterior deschis.
13:55
Au cumpărat o casă din containere maritime cu 24.000 de euro și au prezentat-o cum arată șase luni mai târziu: „Am economisit zeci de mii de euro”
Medalie cu profilul lui Alfred Nobel pe o carte deschisă
13:00
Cine a fost Alfred Nobel. Povestea din spatele Premiilor Nobel
Colaj din trei cadre ce prezintă o tânără purtând cască de protecție albă și echipament de lucru în timp ce amestecă materiale de construcție într-o găleată pe un șantier.
11:14
O tânără a lăsat Medicina ca să se facă zidăriță în Australia: „Când află că sunt femeie, conversația se oprește”
Mai multe chelnerițe îmbrăcate în costume tradiționale bavareze purtând numeroase halbe mari pline cu bere în interiorul unui cort aglomerat de la Oktoberfest.
08:42
Cât câștigă o chelneriță la Oktoberfest în doar 16 zile de festival. Veniturile depind de încasări și bacșiș
Peisajul și clădirile de la Ästad Vingård, Suedia
3 oct.
Hotelul suedez din mijlocul naturii care are propria podgorie, un restaurant cu stea Michelin și o saună subacvatică
Cât pește este bine să consumi pe săptămână
18 sept.
Cât pește pe săptămână e sănătos să mănânci, în funcție de vârstă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
23 sept.
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
𝐋𝐮𝐜𝐫𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐚𝐯𝐚𝐧𝐬𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐩𝐞 𝐂𝐞𝐧𝐭𝐮𝐫𝐚 𝐀𝐳𝐮𝐠𝐚–𝐁𝐮𝐬̦𝐭𝐞𝐧𝐢 Sursa foto Consiliul Județean Prahova
Analiză
13:00
Nota de plată a improvizațiilor pe DN1: jumătate de miliard de euro pentru centuri fragmentate care nu înlocuiesc autostrada și creează un haos total la Comarnic. „Sper să ne ferească Dumnezeu, în perioada asta, de vreo nenorocire”
Incendiu izbucnit la o casă din Slatina
10:03
Incendiu puternic în Slatina. O casă de 120 de metri pătrați a fost distrusă complet de flăcări. Patru persoane, inclusiv doi copii, au ajuns la spital
În piețe, tarabele sunt pline cu struguri
Reportaj
10:00
Cât costă mustul în piețele din București. Sucul dulce și proaspăt se vinde la pahar sau la sticlă
Clădirea Moscheii Carol I din Constanța
09:22
O moschee veche de peste 110 ani din Constanța intră în reabilitare: lucrările vor dura trei ani
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale