România a înregistrat o creștere economică de 6,5% în primul trimestru față de intervalul similar din anul trecut, atât pe serie brută, cât și pe cea ajutată sezonier, conform datelor Institutului Național de Statistică (INS). Față de ultimul trimestru din 2021 creșterea a fost în termeni reali cu 5,2% mai mare.
Produsul Intern Brut (PIB) al României estimat pentru primul trimestru a fost calculat la 272,2 miliarde de lei în prețuri curente, conform instituției.
Comparativ cu primul trimestru din 2021 au contribuit în mod deosebit următoarele ramuri:
- Comerțul, repararea autovehiculelor, transportul și sectorul HoReCa. Acestea au contribuit cu 2,6% din creșterea economică. În total, sectoarele în cauză au o pondere de 20,5% la formarea PIB și au înregistrat o creștere a activității de 12,2%.
- IT-ul a avut o contribuție de 1,8%. Per ansamblu, IT-ul contribuie cu 7,4% la formarea PIB și a consemnat o creștere a activității de 23,3%
- Activitățile profesionale, științifice și tehnice, activitățile de servicii administrative și activitățile de servicii suport a avut o contribuție de 0,7%. Sectoarele în cauză au o pondere de 5,6% în PIB și au avut o creștere a activității de 9,5%.
- Actrivitățile de spectacole, culturale și recreative și reparațiile de produse casnice au avut o contribuție de 0,2% la creșterea economică. Sectoarele au o pondere de 2,6% în PIB și au consemnat o creștere de activitate de 9,2%.
- Impozitele nete au avut o contribuție de 0,4% la creșterea economică. Acestea au o contribuție de 9,4% la formarea PIB și au înregistrat o creștere a volumului de 4%.
- O contribuție negativă de 0,1% a avut-o industria. Aceasta are o pondere de 25,8% la formarea PIB și a consemnat o scădere de activitate de 0,3%.
Creștere pe consum
Pe categorii de utilizări, contribuții importante au avut:
- Cheltuiala pentru consumul final al gospodăriilor a contribuit cu 4,4% la creșterea PIB, după o creștere de volum de 7%
- Cheltuiala pentru consumul individual al administrației publice a contribuit cu 0,6% la formarea PIB-ului, după o creștere de volum de 7,5%
- Cheltuiala pentru consumul final colectiv al administrației publice a contribuit cu 0,9% la formarea PIB, după o creștere de volum de 7,9%.
Economia României ar urma să înregistreze în acest an o creştere de 2,9%, potrivit estimării Băncii Mondiale, publicată în raportul „Perspective Economice Globale”.