Interlopul Bebino, șeful Clanului Sportivilor, arestat preventiv într-un dosar de trafic cu cocaină

 39 comentarii

Interlopul Marius Alecu, zis Bebino, șeful Clanului Sportivilor, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, miercuri, 24 ianuarie, prin decizia Tribunalului București, într-un dosar de trafic cu cocaină. Inițial, el fusese reținut pentru 24 de ore de DIICOT sub acuzația că a intermediat vânzarea de droguri, au declarat surse judiciare pentru Libertatea. Aceeași măsură preventivă a fost luată și pentru un membru din clanul Cocalarilor.

UPDATE ora 19.40: Judecătorul de drepturi și libertăți al Tribunalului București a dispus arestarea preventivă a celor doi inculpați, unul dintre ei fiind Bebino, șeful Clanului Sportivilor, iar al doilea, un membru al clanului Cocalarilor.

UPDATE ora 16.30: DIICOT a anunțat că au fost reținuți doi inculpați, „recidiviști, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și complicitate la trafic de droguri de mare risc”.

Potrivit informațiilor Libertatea, unul dintre cei reținuți este Bebino, șeful Clanului Sportivilor, iar al doilea este un membru din clanul Cocalarilor.

„În perioada noiembrie 2023 – ianuarie 2024, unul dintre inculpați a comercializat cantități de cocaină (drog de mare risc), cu sprijinul celui de al doilea, care a intermediat tranzacțiile”, se arată în comunicat. Procurorii susțin că Bebino este cel care a intermediat vânzarea de cocaină, iar membrul clanului Cocalarilor este acuzat că a vândut drogurile, conform informațiilor din anchetă.

DIICOT a cerut Tribunalului București arestarea preventivă a celor doi, pentru o perioadă de 30 de zile.

***

Știrea inițială: Procurorii DIICOT și polițiștii de la Combaterea Criminalității Organizate au făcut 6 percheziții domiciliare în București și în Călărași, „într-o cauză privind săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc”, a transmis DIICOT.

Anchetatorii au precizat că, în perioada noiembrie 2023-ianuarie 2024, „doi suspecți au comercializat, respectiv intermediat comercializarea unor cantități de cocaină (drog de mare risc), către consumatori din municipiul București”.

Surse judiciare au precizat pentru Libertatea că unul dintre cei vizați de anchetă este Marius Alecu, zis Bebino, șeful Clanului Sportivilor. Acesta a fost dus mai întâi la audieri și apoi reținut pentru 24 de ore.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (39)
  • Avatar comentarii

    sorinzainescu68 24.01.2024, 17:27

    Locul lui este după gratii

  • Avatar comentarii

    Dorin1979 24.01.2024, 17:54

    Pe toti dorim sa ii ridicati si in puscarii de cea mai proasta calitate sa plece de pe lumea asta le dorim acestor mizerii.

  • Avatar comentarii

    cpt.ahab 24.01.2024, 18:10

    Unde-s vremurile lui Vlad Țepeș?! Sau măcar ale lui Antonescu? Ce țară curată am fi avut! Te uiți la ăsta și-ți dai seama că n-a lucrat o secundă în viața lui.

  • Avatar comentarii

    nicoleta1 24.01.2024, 18:19

    Daca este vinovat sa fie arestat

  • Avatar comentarii

    VardyParty 24.01.2024, 18:22

    Căpitane, nu fi trist. Viața merge înainte… știi Matale.

ALTE ȘTIRI
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
16:47
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
Simona Halep reziliază contractul cu AnimaWings după ce compania aeriană a cerut insolvența. Sursă foto: Andrei Crăițoiu /GSP
16:17
Simona Halep, decizie radicală după ce compania aeriană AnimaWings a cerut intrarea în insolvență
MONDEN
Elena Ionescu In Oglinda Kanal D2
17:53
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
17:27
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
17:54
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
18:34
Dominic Fritz insistă cu alegerile anticipate și anunță că USR va intra la guvernare cu o singură condiție
Ultimele știri
19:35
Un bărbat din Cluj a fost arestat preventiv după ce a comis șapte furturi în câteva zile. Paguba depășește 100.000 de euro
19:26
5 Știri Imobiliare.ro Finance: Apartamentele se vând mai lent, dar construcțiile accelerează. Weekendul acesta, găsești cele mai bune oferte de credit ipotecar la Salonul Imobiliar București
19:13
Bucureștiul, cea mai poluată capitală din UE. PMB propune interzicerea accesului de la 1 noiembrie 2027 a peste 80 de mii de mașini în zona centrală
18:48
Europa a acceptat să-și elibereze petrolul din rezervele strategice, anunță Donald Trump
TRENDING
07:30
Cine transmite Polonia - România. La ce oră începe meciul din Liga Națiunilor la TV pe 2 octombrie 2026
Analiză
12:57
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
11:47
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Castraveți bulgărești
13:01
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
12:43
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop scorpion pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Scorpion. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Exercitiu Mobilizare MOBEX
16:06
10.000 de bărbați din București și Ilfov, cel mai tânăr având 43 de ani, sunt convocați, de pe 5 octombrie, la un exercițiu de mobilizare
Peste 4.000 de comercianți români și-au extins afacerile pe piețele din Bulgaria și Grecia prin intermediul platformei de comerț electronic Trendyol
15:00
Românii, motorul Trendyol în Balcani: o treime din vânzările din Grecia și Bulgaria vine de la cei 4.000 de comercianți din România
Protest antiguvernamental „Asta nu e Moscova” la Sofia, Bulgaria – 28 septembrie 2026
Exclusiv
13:00
Cum a trecut Bulgaria prin șapte rânduri de alegeri anticipate și a supraviețuit economic. Explicația lui Silviu Cerna, fost membru în consiliul de administrație al BNR
Prețurile producției industriale din România au crescut cu 2,1% în luna august 2026, comparativ cu luna precedentă.
12:40
Val de scumpiri în România, INS anunță că prețurile de producție au crescut cu aproape 12% față de 2025
Nicusor Dan
Analiză
17:00
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
14:54
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
14:43
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
06:55
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!