Ioana Mihăilă, noul nume vehiculat pentru Ministerul Sănătății. Ce spune Vlad Voiculescu

Comentează

Vlad Voiculescu a declarat vineri, la prima conferință de presă de după demiterea din funcția de ministru al Sănătății, că o va susține pe Ioana Mihăilă, dacă alianța USR-PLUS va decide ca aceasta să fie succesorul său în funcție.

„Dacă aceasta va fi decizia alianței USR-PLUS, ca doctorul Ioana Mihăilă sau altcineva să meargă să preia portofoliul, evident că îi voi oferi toată susținerea mea. Și nu este vorba numai de mine, ci de întreaga echipă”, a spus Vlad Voiculescu, atunci când a fost întrebat de un jurnalist despre numele vehiculat pentru Ministerul Sănătății.

Fostul ministru a adăugat: „Interesul meu, ca să fie foarte clar, am intrat în politică și eu, și colegi ai mei, ca să facem o diferență, nu pentru o funcție sau alta. Cu siguranță voi pune umărul”.

Cine este Ioana Mihăilă

Ioana Mihăilă. Foto: Facebook

Ioana Mihăilă, în prezent secretar de stat în Ministerul Sănătății, ar putea ocupa funcţia de ministru după demiterea lui Vlad Voiculescu, potrivit ProTV și Digi24.

Ioana Mihăilă a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu" din Cluj-Napoca, este medic primar endocrinolog și a fost preşedinte PLUS Bihor.

Ea a fost numită pe 1 februarie secretar de stat în Ministerul Sănătății, în timpul mandatului lui Vlad Voiculescu, decizie semnată de premierul Florin Cîțu, potrivit site-ului Camerei Deputaților.

De asemenea, Ioana Mihăilă a făcut parte din celula de criză PLUS COVID şi a contribuit la programul de guvernare USR-PLUS la capitolul dedicat managementului crizei COVID-19, a scris și Hotnews.

CV Ioana Mihăilă

Conform autobiografiei, Mihăilă s-a mutat în 1999 în Cluj-Napoca, ca studentă la Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu”. „În timpul facultății, am activat ca voluntar în organizațiile studențești, derulând alături de colegii mei activități de educație sexuală și sanitară în școlile din județul Cluj”, a explicat aceasta.

M-am implicat activ în politică în 2018, atunci când am avut certitudinea că direcția în care se îndrepta România este total îndepărtată de valorile europene. Mi-am dat seama atunci că avem 2 opțiuni: fie plecăm din țară, fie ne alăturăm oamenilor în care credem și contribuim la schimbare Ioana Mihăilă, pe site-ul ioanamihailaprimar.ro:

„În vacanțele de vară am muncit prin programul Work and Travel în SUA, experiențe extrem de utile din toate punctele de vedere. După facultate, am rămas în Cluj, unde am făcut rezidențiatul”, a mai povestit ea.

Experiență profesională:

  • 2011 – prezent: medic endocrinolog, Oradea
  • 2014 – prezent: coordonator medical, Clinica Medena
  • 2018 – 2019: coordonator al pregătirii pentru procesul de acreditare ANMCS – Clinica Medena

Studii:

  • 2006 – 2010: Stagii de pregătire în rezidențiat pentru specialitatea Endocrinologie, Cluj-Napoca
  • 1999 – 2005: Facultatea de Medicină, în cadrul Universității de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu, Cluj-Napoca

Formare continuă:

  • Cursuri ale Societății Europene de Endocrinologie, competență în ecografie endocrină, certificare în osteodensitometrie – ISCD
  • Programul UNCTAD/ EMPRETEC pentru antreprenori – 2012
  • Motivational interviewing – Cluj School of Public Health – 2017

Adrian Wiener, alt nume vehiculat ca succesor al lui Voiculescu

În afara Ioanei Mihăilă (PLUS), un alt nume vehiculat pentru portofoliul de la Ministerul Sănătății a fost Adrian Wiener, doctor și deputat USR de Arad.

USR îl susţinea pentru acest portofoliu, conform surselor politice citate de news.ro, dar Adrian Wiener nu a fost acceptat şi de PLUS, partid care consideră că acest post îi revine.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Alexandru Nazare este ministru de Finanțe în Guvernul Bolojan din iunie 2025. El a mai fost ministru de Finanțe și în perioada 2020-2021. Foto: Profimedia
2 oct.
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Standard & Poor's menține ratingul suveran la „BBB-", dar cu perspectivă negativă. Reacția ministrului Nazare
Mașină de poliție parcată lângă un bloc
2 oct.
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
MONDEN
Elena Ionescu In Oglinda Kanal D2
2 oct.
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
2 oct.
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU. Care este motivul
Ultimele știri
07:15
Diesel sau plug-in hybrid: care consumă mai puțin? Testul real cu Volkswagen Tayron arată când are sens fiecare
Analiză
07:00
Procesul italienilor acuzați de Parchetul European că au trucat în România licitații de 100 de milioane de euro. Discuții confidențiale dintre o avocată și clienții ei, excluse din dosar
06:45
Scrisoare din 1982 a unei fetițe de 10 ani găsită sub scări, într-o casă din Marea Britanie: „Am simțit fiori pe șira spinării”
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
TRENDING
2 oct.
Consiliul Concurenței, precizări despre AnimaWings: „Intrarea noilor acţionari în AnimaWings nu intră sub incidenţa Legii Concurenţei”
Analiză
2 oct.
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
2 oct.
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
2 oct.
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
2 oct.
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
2 oct.
Cristian Tudor Popescu, deranjat de atitudinea lui Nicușor Dan: „De unde știm că nu e o minciună sfruntată, încă una?”
Imaginea surprinde traficul bară la bară și poluarea aerului cauzată de emisiile de eșapament ale mașinilor
2 oct.
Bucureștiul, cea mai poluată capitală din UE. PMB propune interzicerea accesului de la 1 noiembrie 2027 a peste 80 de mii de mașini în zona centrală
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
2 oct.
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
2 oct.
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!