Președintele Klaus Iohannis a semnat azi două decrete care au oficializat schimbarea de la conducerea Ministerului Educației Naționale.
Klaus Iohannis a semnat atât decretul de revocare a Ecaterinei Andronescu, cât și decretul de numire, cu titlul de interimar, a lui Valer Daniel Breaz, la conducerea Ministerului Educației Naționale, a informat presidency.ro.
Ecaterina Andronescu a fost demisă ca urmare a unei declarații deplasate în scandalul crimelor de la Caracal. „Eu am învățat de acasă să nu mă urc cu un străin în mașină”, a spus Ecaterina Andronescu.
Imediat, Viorica Dăncilă a decis s-o excludă din guvern.
„Am decis să o demit astăzi pe doamna Ecaterina Andronescu din funcția de Ministru al Educației pentru declarațiile profund greșite făcute recent în cadrul unei emisiuni televizate.
Sunt afirmații care arată lipsă de înțelegere – punctual, a cazului de la Caracal și, în general, a modului în care trebuie să ne protejăm copiii de răpiri, agresiuni, abuz și trafic de persoane - din partea doamnei Andronescu.
Este o atitudine lipsită de responsabilitate, care nu reflectă poziția Guvernului și care nu îmi doresc să devină asimilată cu Executivul pe care îl conduc”, a explicat premierul Viorica Dăncilă pe Facebook.