La 30 de ani de la Revoluție, Ion Iliescu a vorbit în presa din Rusia: „PSD mai funcționează doar ca instrument de putere”

Comentează

Ion Iliescu, fostul președinte al României între 1990 - 1996 și 2000 - 2004, a oferit, la 30 de ani de la revoluție, un interviu amplu celor de la agenția rusă de presă TASS.

Iliescu, în vârstă de 89 de ani, a renunțat la ieșirile publice în ultima vreme, dar, „pentru corespendentul TASS, Iliescu a făcut o excepție”, a scris Nikolai Morozov, cel care a realizat interviul, citat de Adevărul.

Iliescu a subliniat că tot ce a făcut, „începând cu 22 decembrie 1989“, a fost pentru „noua Românie“, dar acest proces de transformare este departe de a fi finalizat.

Iliescu a mai menționat că UE este „doar o piaţă, o zonă de liber schimb“ și a mai precizat faptul că aspectele sociale sunt pe plan secund, în timp ce inegalitatea se adânceşte.

„Relațiile României cu Rusia nu sunt normale”

Iliescu a criticat și diplomația română, pe care o vede „într-un moment prost“ şi lipsită de atât de „perspectivă şi de imaginaţie“.

Relaţiile româno-ruse nu pot fi numite normale după niciun criteriu, mai crede Ion Iliescu. „Relaţiile dintre România şi Rusia nu pot fi considerate normale după niciun criteriu.

„Vreau să subliniez că viaţa în umbra imperiului nu este convenabilă pentru ţări precum România şi nu toate amintirile istorice sunt plăcute.

Sper că politicienii români vor înţelege că normalizarea relaţiilor cu Rusia, pe lângă comerţ şi schimburi culturale, va extinde abilitatea României de a participa la rezolvarea problemelor în ţările vecine, inclusiv în Moldova şi Ucraina, unde, bineînţeles, are interese“, a mai declarat Iliescu.

Iliescu, despre PSD: „Relațiile mele cu partidul s-au răcit”

„Părintele” PSD-ului a remarcat o alunecare spre „spre centru“ şi folosirea partidului ca „instrument de putere“.

„Nu este un secret faptul că relaţiile mele cu partidul s-au răcit în ultimii ani. Motivul este legat de valori şi de principii. În România, politica socială s-a stins, iar liberalismul economic adoptă forme cu adevărat extremiste.

Încercând să «reformeze» şi să devină un «partid de stânga european», PSD s-a dus spre centru, în timp ce alte partide mari şi mici s-au mutat spre dreapta şi chiar spre extrem dreaptă.

După aderarea României la UE, mulţi foşti alegători ai PSD au plecat în Occident şi votează acum pentru partidele de dreapta. Cel mai rău lucru este însă că PSD nu mai funcţionează ideologic, ci doar ca instrument de putere. România, la fel ca ţările din Europa de Est în general, nu îşi poate permite să abandoneze politica de stânga“, a mai afirmat Iliescu.

Despre Dosarul Revoluției: „Fapte care nu dovedesc nimic”

În ceeea ce priveşte Revoluţia Română, Iliescu crede că a fost cauzată de nemulţumirile sociale care s-au acumulat în anii '80.

„Adevărul despre revoluţie include şi incapacitatea societăţii româneşti de a crea o alternativă politică şi civilă, cum s-a întâmplat în Polonia, Ungaria sau Cehoslovacia, care ar fi asigurat o tranziţie paşnică la democraţie“, a comentat Iliescu.

Ce crede Iliescu despre Dosarul Revoluţiei?. „Este un set absurd de fapte care nu dovedesc în general nimic, dar care pot fi utilizate în scopuri politice pentru uz intern“, a încheiat acesta.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Centrala Nucleară de la Cernavodă
16:51
Apele Române iau măsuri de urgență la Cernavodă: Dunărea a ajuns la minime istorice, iar centrala nucleară este la doar 3 centimetri de limita de siguranță
Elena Mateescu (1)
14:03
Cine este Elena Mateescu, șefa ANM de aproape 10 ani. Câștigă peste 22.000 de lei pe lună și are două apartamente
MONDEN
Andreea Popescu si Dan Alexa
15:21
Andreea Popescu, adevărul despre infidelitatea față de fostul soț. „Nu s-ar fi întâmplat dacă eu eram bine în căsnicie”
Anisia Gafton si Serghei
14:08
Anisia Gafton se pregătește să nască. Ce a decis în legătură cu numele bebelușului. „Mai e o chestiune de câteva zile”
POLITIC
Relațiile româno-ungare au devenit mai strânse în 2026 după schimbarea de guvern de la Budapesta, susține Valentin Năumescu. Foto: Getty Images
15:14
România și Ungaria își unesc forțele pentru bugetul UE și sprijinul pentru Ucraina
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan
10:52
Sorin Grindeanu, replică lui Ilie Bolojan: „Lipsurile cu care se confruntă românii nu dispar pentru că alegeți să le tratați cu ironie”
Ultimele știri
17:46
Două tornade au măturat un oraș din Sicilia. Zeci de oameni au ajuns la spital, case și mașini distruse
17:37
A cumpărat un bilet la loto în timp ce își făcea cumpărăturile, apoi a uitat de el. A doua zi, a avut parte de o surpriză: „Nu realizez ce s-a întâmplat”
17:19
Donald Trump este criticat puternic atât de democrați, cât și de republicani pentru acordul cu Vladimir Putin: „Trădează America și securitatea națională”
16:57
Premieră în medicina românească: A fost administrat primul tratament care încetinește boala Alzheimer, la Spitalul Județean Cluj
TRENDING
Reportaj
10:00
Brașov 2026: „Trăiască în veci prietenia româno-sovietică”, sloganul scris mare pe clădirea Uzinei Tractorul, pe care nimeni nu l-a șters de peste 70 de ani
12:30
„Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei” la ANM: Diana Buzoianu denunță cumpărături de peste 300.000 de lei din bani publici. Ce spune Elena Mateescu
08:36
Pensii indexate prudent și ordine în finanțele publice: ce a scris Luca Niculescu, la primele ore ale dimineții, pe Facebook
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Un colț de lectură amenajat pe pervazul unei ferestre albe din PVC, decorat cu o pătură tricotată, perne decorative, o carte deschisă și o plantă în ghiveci
16:40
Greșelile de amenajare care îți învechesc locuința și soluțiile ieftine care îi cresc valoarea. De ce tot mai mulți proprietari renunță la tâmplăria PVC
Doctor folosind tableta cu afișaj medical, telemedicină și diagnosticare AI.
15:04
Ce analize medicale trebuie să faci după 40, 50 și 60 de ani. Lista completă pe vârste
O mașină pe care scrie Gendarmerie oprită pe marginea drumului lângă o platformă de tractare pe care se află o mașină neagră
14:48
Șoferul de Porsche prins cu 312 km/h de radarul poliției din Franța ar putea scăpa de amendă și pedeapsă. Ce chichiță tehnică a găsit
testoasa Jonathan, cel mai batrân animal din lume, și-a petrecut cea mai mare parte a vieții pe insula Sfânta Elena, un teritoriu britanic de peste mări situat în Oceanul Atlantic de Sud, în incinta Plantation House – reședința guvernatorului insulei Sfânta Elena
13:47
O broască țestoasă de 194 de ani ar putea deține secretul tinereții veșnice
Dafin, cimbru și mărar
13:22
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Câtă apă se pune la orez
11:09
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
Ce condimente se pun la murături
9 oct.
Ce condimente se pun la murături
Cum menții masa musculară după 40 de ani
16 sept.
Cum îți menții masa musculară după 40 de ani. Ghid simplu de alimentație și antrenament
Murături asortate la borcan
9 oct.
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
ANSVSA a semnat șase certificate sanitar-veterinare cu Libia pentru exportul de animale vii, carne de pasăre și pește. Foto: Getty Images
13:12
România va exporta din nou carne către Libia. ANSVSA a semnat 6 certificate sanitar-veterinare
podul pietonal Lugoj
Analiză
13:16
Pod pietonal inaugurat cu alai de fruntași PSD, inaccesibil oamenilor cu dizabilități, bicicliștilor sau mamelor cu copii
Elena Mateescu
12:56
Ce spune șefa ANM, Elena Mateescu, despre parfumurile de aproape 120.000 de lei și lenjeria de lux: „Nu mă absolv, Doamne ferește”
Vânt, lapovită și ninsoare (1)
11:35
ANM anunță ploi, lapoviță, ninsori și vânt de până la 90 km/h. Zonele în care vine frigul de duminică
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...