Iubita lui Toto Dumitrescu, audiată de poliție. Ce le-ar fi spus oamenilor legii despre actor

Comentează

De aproximativ o săptămână, actorul Toto Dumitrescu, fiul lui Ilie Dumitrescu, se află în arest, după ce a fost implicat într-un accident auto și a fugit de la fața locului.

Găsit de oamenii legii după 48 de ore de la producerea accidentului rutier, Toto Dumitrescu a fost dus la Institutul Național de Medicină Legală „Prof. Dr. Mina Minovici” (INML), acolo unde a fost testat și a rezultat faptul că a consumat cocaină.

Actorul spune că ar fi consumat substanțe interzise după accident

Potrivit declarațiilor pe care le-a dat el în fața autorităților, fiul lui Ilie Dumitrescu afirmă că s-a speriat și, după ce a părăsit locul accidentului, a mers la un prieten acasă și acolo a consumat substanțe interzise.

„Ancheta în plină desfășurare privitoare la accidentul grav al cărui protagonist este Toto Dumitrescu se află în etapa în care procurorii trebuie să demonstreze dacă el consumase cocaină în momentul în care conducea mașina. Toto a declarat în fața judecătorului că el a consumat droguri după ce a făcut accidentul.

Avocații au făcut contestație împotriva măsurii arestului preventiv încă din timpul judecării acestei măsuri. Dacă se va dovedi că Toto Dumitrescu se afla sub influența drogurilor când a săvârșit accidentul, acuzația va fi una mult mai gravă, iar pedeapsa mult mai mare”, au precizat unele surse judiciare.

Din câte se pare, în cele 48 de ore în care autoritățile nu au reușit să-l găsească pe Toto Dumitrescu, iubita acestuia a fost audiată de poliție. Iar în motivarea prin care instanța dezvăluie de ce l-a arestat pe tânăr se vorbește și despre această tânără.

Toto Dumitrescu știa că este căutat de poliție

Potrivit judecătorilor, iubita lui Toto Dumitrescu a fost audiată, iar aceasta le-ar fi spus oamenilor legii că fiul lui Ilie Dumitrescu știe că este căutat de poliție și că se ascunde.

Mai mult decât atât, în momentul în care autoritățile au descoperit locul în care actorul se află, acesta a refuzat să le deschidă ușa.

„S-a reținut că inculpatul se află în situația prevăzută de art. 223 alin. (1) lit. a) C.proc.pen., întrucât din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a fugit și s-a ascuns în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală, respectiv, ulterior accidentului din data de 14.09.2025, s-a deplasat la altă adresă decât cea la care locuiește în fapt și, deși cunoștea că este căutat de organele de poliție – astfel cum rezultă din declarația concubinei sale – inculpatul s-a ascuns, inclusiv în momentul în care agenții de poliție s-au prezentat la apartamentul în care se afla, refuzând să răspundă, fiind necesară emiterea unui mandat de aducere cu pătrunderea fără consimțământ în imobil.

Iar pe baza evaluării gravității faptei (infracțiune contra siguranței circulației pe drumurile publice, comisă prin părăsirea locului accidentului până la sosirea organelor de constatare), a modului și circumstanțelor de comitere a acesteia (există indicii că inculpatul, deși a observat că persoana vătămată era blocată în autovehicul, a ales să părăsească zona pentru a evita testarea pentru prezența substanțelor psihoactive în organism), precum și a antecedentelor penale (inculpatul nu este la primul contact cu legea penală, dispunându-se față de acesta amânarea aplicării pedepsei pentru comiterea unei infracțiuni de conducere a unui vehicul sub influența substanțelor), instanța a apreciat că măsura arestării preventive este justificată”, se arată în motivarea instanței.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Debitul Dunării la intrarea în România, în zona Baziaș, va rămâne sub media multianuală în următoarele trei luni, iar regimul hidrologic al râurilor interioare va fi sub normal
20:25
Dunărea și râurile României, sub mediile normale în această toamnă. Debitele ar putea coborî sub 30% în unele zone
În curtea unei hale industriale, un pompier echipant cu aparat de respirat stă în genunchi pe o platformă betonată și direcționează un jet de apă spre un incendiu violent, sutești, valcea, 3 octombrie 2026
20:09
Incendiu la o hală plină de vopseluri și diluanți din Sutești, județul Vâlcea. Autoritățile au trimis mesaj RO-Alert din cauza fumului dens
MONDEN
Anamaria Ferentz
18:21
Anamaria Ferentz, mărturisiri dureroase la două luni după eutanasierea câinelui: „Învăț să trăiesc cu golul imens pe care l-a lăsat”
Romanita Iovan
17:07
Romanița Iovan a împlinit 62 de ani. Decizia luată de ziua ei și a fiului său: „Fără scuze, cu răbdare și disciplină”
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
11:26
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
22:40
O femeie a furat lozuri răzuibile în valoare de 3000 de euro de la un magazin și a vrut să încaseze 21 de câștiguri la altul
21:51
Inteligența artificială are nevoie de aceleași măsuri de siguranță ca industria nucleară, avertizează un fost inginer OpenAI
21:27
Confesiunile unui jurnalist care a vizitat Coreea de Nord: de la karaoke cu „Barbie Girl” alături de supraveghetorii regimului, la prânzuri cu pizza
21:18
„Rusia plănuiește mai multe acte de sabotaj” avertizează Kaja Kallas. Țările europene pregătesc un plan de răspuns pentru atacurile hibride de la Moscova
TRENDING
Reportaj
16:30
Misterul blocului care a fost construit pentru ceva ce Bucureștiul nu mai văzuse niciodată
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
Analiză
07:00
Procesul italienilor acuzați de Parchetul European că au trucat în România licitații de 100 de milioane de euro. Discuții confidențiale dintre o avocată și clienții ei, excluse din dosar
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
horoscopul zilei de astăzi 17 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
21:50
Horoscop 4 octombrie 2026. Peștii sunt sincer preocupați de resursele de orice fel, de buna lor administrare și de economii
Cu venirea sezonului rece, supele, tocănițele și mâncărurile preparate în cantități mari revin în meniurile multor familii.
19:14
Regula de 2 ore care trebuie respectată atunci când pui mâncarea proaspăt gătită în frigider
pop-up cu tema „Gilmore Girls” al restaurantului Luke's Diner, pe 5 octombrie 2016, în Beverly Hills, California
19:06
„Set-Jetting”, marea tendință din turism care schimbă vacanțele de iarnă. Cum poți păși în orășelul din „Gilmore Girls” într-o vacanță
Mâinile unei persoane aranjeaza un bagaj în compartimentul pentru bagaje din avion.
17:57
Turiștii din UE și Marea Britanie vor putea călători cu două bagaje de mână gratuite. Regulile pentru zborurile europene se schimbă din 2027
Lola Baird, o tânără de 24 de ani din nordul Londrei, a experimentat recent o problemă neașteptată: răul de mișcare
17:16
De ce se simt rău unii pasageri în mașinile electrice și cum poți scăpa de senzația de amețeală
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Protestatarul Cezar Avrămuță, cunoscut ca “Stegarul Dac”, într-un copac din curtea Arestului Central al Capitalei. Fotografie de arhivă: Hepta
17:10
Stegarul Dac, arestat preventiv pentru 30 de zile. Este acuzat că a lovit un jandarm care asigură paza la Arestul Central, unde este închis Călin Georgescu
Legea femicidului, intrată în vigoare în aprilie 2026, rămâne neaplicabilă în totalitate din cauza lipsei metodologiei necesare.
16:29
Legea femicidului, fără metodologie după cinci luni. România a înregistrat deja 30 de cazuri de la începutul anului
Imaginea îl prezintă pe Dănuț Buhăescu, îmbrăcat într-o bluză neagră, stând la biroul său încadrat de drapelul României și cel al Uniunii Europene.
15:11
Dănuţ Buhăescu, primarul PSD din Uricani, a murit. Se afla la cel de-al șaselea mandat
Anvelope de iarnă
14:32
Când trebuie să echipăm mașina cu anvelope de iarnă: Ce spune Codul Rutier despre data fixă și ce amenzi riscă șoferii
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
10:55
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale