Președintele CNN Jeff Zucker a demisionat după ce a recunoscut că a avut o relație cu o colegă de muncă

Comentează

Președintele CNN Worldwide, Jeff Zucker, influentul director de știri care a remodelat postul de televiziune, a anunțat, miercuri dimineață, că și-a dat demisia. Acesta și-a depus mandatul după ce s-a dovedit că a avut o relație cu o angajată a postului, alături de care a lucrat 20 de ani, notează CNN.

Zucker nu a dat detalii despre cine ar fi colega respectivă, însă CNN relatează că ar fi vorba despre Allison Gollust, mâna sa dreaptă din ultimele două decenii. Gollust va rămâne la CNN.

Anunțul lui Zucker vine la mai puțin de două luni după ce l-a demis pe prezentatorul Chris Cuomo, acuzat că s-a implicat în procesul de agresiune sexuală al fratelui său, Andrew Cuomo, fost guvernator al New Yorkului.

„Ca parte a investigației asupra mandatului lui Chris Cuomo la CNN, am fost întrebat despre o relație consensuală cu cel mai apropiat coleg al meu, cineva cu care lucrez de mai bine de 20 de ani. Mi-am dat seama că relația a evoluat în ultimii ani. Mi s-a cerut să o dezvălui când a început, dar nu am făcut-o. Nu am făcut bine. Drept urmare, îmi dau demisia astăzi", le-a spus Zucker angajaților, într-o notă.

Zucker și Gollust au început să lucreze împreună la NBC în 1998. Când Zucker a plecat la CNN, din funcția de președinte al NPB, Gollust a fost prima angajată adusă de el. Chiar înainte de a veni la CNN, aceasta a lucrat pentru scurt timp ca director de comunicație pentru Andrew Cuomo. În prezent, este vicepreședinte executiv și director de marketing la CNN.

Într-o declarație proprie, Gollust a spus că relația sa cu Zucker s-a schimbat în timpul pandemiei și că regretă că nu a dezvăluit acest lucru la timpul potrivit.

Zucker a preluat CNN în 2013, într-un moment în care observatorii din industrie spuneau că rețeaua se confruntă cu o criză de identitate. Acesta a reînnoit grila de programe a rețelei și a adus un stil de management practic, câștigând încrederea și respectul angajaților.

În ultimii ani, Zucker a condus postul confruntându-se cu atacuri din partea fostului președinte Trump și a susținătorilor săi. Sub Zucker, CNN a adoptat un slogan „Facts First” în ce privește abordare a știrilor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Daniel Coman
20:08
5 știri Economic: S&P publică noul rating al României, iar de la 1 octombrie se schimbă sistemul taxelor de drum
Cristian Tudor Popescu spune că Luca Niculescu nu va fi altceva decât omul lui Nicușor Dan în Executiv și „va face ce i se va spune”. Foto: Shutterstock
19:44
CTP, despre nominalizarea lui Luca Niculescu premier: „Un oportunist. Va fi purtătorul de cuvânt al lui Nicușor Dan în guvern”
MONDEN
Tom Cruise în filmul „Digger”
20:53
Tom Cruise, cel mai mare eșec din carieră la box office. Ce înseamnă dezastrul financiar al filmului „Digger” pentru viitorul actorului la Hollywood
Tudor Bota, fiul Cristianei Bota
18:04
Cine este angajatul din TVR acuzat de Sorina Matei, șefa interimară a televiziunii, că vine la serviciu cu un Porsche. Bărbatul spune că mașina nu este a lui
POLITIC
Nicușor Dan zâmbește la a patra desemnare de premier - Luca Niculescu FOTO Presidency
Analiză
16:00
Pietrele de moară ale Guvernului Niculescu: garnitura de miniștri, sensibilitățile partizane și liniile roșii
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:11
Sorin Grindeanu, la o zi după desemnarea lui Luca Niculescu premier: „Nicușor Dan continuă experimentele politice”
Ultimele știri
22:01
Kelemen Hunor a vorbit cu Luca Niculescu și are o singură cerință pentru premierul desemnat
21:30
Cum vor călători bogații lumii în 2027: un nou raport dezvăluie tendințele în turismul ultra-luxury și destinațiile preferate
21:13
S-a verificat dacă este semnal la telefon, pe Autostrada Sibiu-Pitești, în tunelul dublu pe sub dealul Momaia
21:11
Trei ani de la atacurile din 7 octombrie: Israelul trebuie să elimine încă 2.000 de „teroriști Hamas”. „Îi vom prinde pe toți”, afirmă Benjamin Netanyahu
TRENDING
15:17
STENOGRAME | PSD a discutat în ședința internă și varianta să voteze Guvernul Luca Niculescu pentru jumătate de an. Grindeanu a primit un mandat de negociere deschis
11:40
Atac cu drone în Marea Neagră, în zona economică a Bulgariei: o navă s-a scufundat, iar a doua a luat foc. 18 marinari au fost salvați de un feribot bulgăresc
21:50
Horoscop 7 octombrie 2026. Scorpionii sunt prinși în vâltoarea propriilor gânduri, dorințe intense și intenții pe care ar vrea să le țină secrete
Produse alimentare care reprezintă o dietă echilibrată.
Longevitate
19:30
Cele șapte alimente antiinflamatoare pe care merită să le ai mereu în casă
Peisaj cu faimosul Castel Bran, între Transilvania și Valahia
18:55
Un touroperator britanic a plasat România în topul celor mai bune și puțin cunoscute destinații de vacanță: „Un adevărat paradis”
Mâna unui bărbat care reglează butonul caloriferului sistemului de încălzire pentru a economisi energie.
Sănătate
18:20
Ce înseamnă, de fapt, cifrele de pe termostatul caloriferului și de ce nivelul 5 nu încălzește camera mai repede
Un băiețel cu părul scurt și castaniu, îmbrăcat într-o cămașă albastră cu bretele, și o fetiță cu părul lung și castaniu, îmbrăcată într-un pulover alb și o fustă roz cu imprimeu, se joacă cu frun
17:35
Cât costă o vacanță la munte în vacanța de toamnă a elevilor. Prețurile pornesc de la 544 de lei pentru trei nopți de cazare
Femeie în vârstă face un exercițiu de echilibru pe un picior, la domiciliu
Longevitate
17:00
Testul de 10 secunde care îți spune ce vârstă biologică ai cu adevărat. Îl poți face singur acasă
Cum se spală corect afinele, zmeura și murele
16 sept.
Cum se spală corect afinele, murele și zmeura. Metoda prin care elimini mucegaiul și pesticidele
Ce este moringa - beneficii și contraindicații
18 sept.
Ce este moringa, ”copacul lui Dumnezeu": beneficii, contraindicații și cum se consumă
Cât pește este bine să consumi pe săptămână
18 sept.
Cât pește pe săptămână e sănătos să mănânci, în funcție de vârstă
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
23 sept.
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
O mașină încarcă la o pompă într-o benzinărie din București, 27 iulie 2026
19:17
Plafonare pentru benzină și motorină până în martie 2027. Ce pregătesc autoritățile pentru a frâna prețurile la pompă
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
18:43
Reacția lui Siegfried Mureșan despre o declarație a lui Sorin Grindeanu în contextul în care Luca Niculescu a fost desemnat premier
Un bărbat într-o jachetă gri, încătușat, este escortat de doi polițiști
18:03
Mărturii din procesul lui George, românul care și-a ucis soția cu 66 de lovituri de cuțit, în Spania: „Jur că o s-o omor pe ea și pe oricine este cu ea”
Șefii Poliției de Frontieră și Vămii Halmeu au fost reținuți de DNA. Foto: Obiectiv SM
17:05
Șefii Poliției de Frontieră și Biroului Vamal Halmeu, reținuți împreună cu alți 7 funcționari publici
VIDEO Cine este Luca Niculescu
12:04
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
07:06
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român