Până ieri, criminaliștii Poliției Capitalei nu intraseră – din cauza riscurilor extrem de mari ca scheletul metalic să se prăbușească -, printre resturile calcinate ale Clubului Bamboo. Însă, cercetările pompierilor militari de la ISU ”Dealul Spirii”, care au răscolit printre resturile calcinate, au conturat o primă suspiciune ceva mai consistentă legată de cauzele care au dus la izbucnirea sinistrului. Ar fi vorba, spun surse judiciare, de ”niște deficiențe pe partea de prevenire”. Mai exact, investigatorii cred că nenorocirea produsă în noaptea de vineri spre sâmbătă, care a distrus complet Clubul Bamboo și a rănit 44 de persoane, ar fi putut fi provocată de anumite defecțiuni ale instalației ambientale de iluminat. Una nouă, montată de curând, dar folosită la capacitate mult prea mare.

”Sistemul de iluminare pentru interior a fost schimbat de curând. Există anumite indicii că, din cauza efectului termic (n.r suprasolicitarea întregului sistem), s-ar fi putut produce incendiul. Dacă ipoteza se susține, vorbim de un incendiu pornit din pereți, de la cablurile încinse care s-au aprins din cauza suprasolicitării, foc care s-a extins mai apoi peste tot. E doar o primă ipoteză ceva mai consistentă. Oricum, abordăm cercetările din toate unghiurile. Vom supune echipamentele electrice unor expertize, vom viziona înregistrările camerelor de supraveghere din club, vom audia martori ”, ne-au dezvăluit surse apropiate anchetei.

Angajații clubului vorbesc de ”mână criminală”

În paralel, polițiștii de la ”Omoruri”, criminaliștii și procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, ajutați și de specialiști din cadrul ISU ”Dealul Spirii” București-Ilfov mai au în lucru alte două-trei ipoteze. Investigatorii nu exclud nici eventualitatea ca focul să fi fost pus de o mână criminală, iau în calcul un teribil accident produs de un fumător neatent, dar și o defecțiune la un radiator, calorifer sau la un eventual alt sistem de încălzire care ar fi putut fi alimentat cu energie electrică.

Marcel Ciolacu a anunțat data la care România va intra în Schengenul terestru, după întâlnirea cu Mark Rutte
Recomandări
Marcel Ciolacu a anunțat data la care România va intra în Schengenul terestru, după întâlnirea cu Mark Rutte

În timp ce anchetatorii urmăresc eventuale cauze legate de sisteme electrice, reprezentanții legali ai clubului în acest dosar, mai mulți angajați, dar și Cătălin Botezatu merg într-o cu totul altă direcție. Ei sunt aproape convinși că la originea incendiului care a făcut clubul scrum s-ar afla o mână criminală. În susținerea acestei ipoteze, cei audiați au spus polițiștilor și procurorilor că, în noaptea respectivă, au văzut trei persoane în apropierea vechii săli de fitness a epicentrului distracției pentru majoritatea VIP-urilor bucureștene. Conform teoriei unor reprezentanți ai Bamboo, ei ar fi autorii nenorocirii care le-a prefăcut clubul în scrum.

Jocurile de lumini le-au făcut clubul scrum?

În incendiul de la Clubul Colectiv, de la sfârșitul lunii noiembrie 2015, au murit 64 de persoane iar alte peste o sută au fost rănite

Incendiul de la Clubul Bamboo, mai intens decât cel de la Clubul Colectiv

Incendiul de la Clubul Bamboo este, în opinia pompierilor militari, cel mai puternic produs în Capitală din 2010 și până astăzi. Ce s-a întâmplat în weekend, unde au fost implicați 350 de militari, este comparabil, spun specialiștii, cu sinistrul care a făcut scrum Dragonul Roșu, de la marginea Capitalei, și nu cu tragedia de la Colectiv unde au murit zeci de tineri iar peste o sută a u fost rănite.

Elena Mateescu, șefa ANM, despre episodul de iarnă care lovește România: „De joi, se va răci semnificativ”
Recomandări
Elena Mateescu, șefa ANM, despre episodul de iarnă care lovește România: „De joi, se va răci semnificativ”

”Poate părea de necrezut, dar sinistrul de la Colectiv a avut mult mai puțină intensitate! Acolo a fost vorba, din păcate, de niște vicii de evacuare. De aceea au murit atâția oameni. Focul a fost stins rapid. Aici, flăcările s-au ridicat la câțiva zeci de metri înălțime și au cuprins rapid mare parte din construcție. Când pompierii au ajuns acolo era ditamai vâlvătaia. În total au ars 2.500 mp din cei 5.600 mp ai construcției, dar nu și niște birouri, niște anexe ale patronilor clubului lipite de Bamboo. Acolo focul nu a ajuns”, au adăugat aceleași surse judiciare.

Clubul Bamboo, controlat din orașul lui Al Capone

Cel mai cunoscut club din Capitală, Bamboo, a fost deținut de la înființare doar de italieni stabiliți în Castellammare di Stabia. Orășelul napolitan este locul unde s-au au locuit părinții celui mai cunoscut mafiot, Al Capone.

Clubul “Bamboo” a fost lansat în anul 2002 pe un teren care ținea de Parcul Tei, locația fiind controlată la acel moment de italianul Antonino Cuomo (născut în 1982) prin firma Morgana Invest srl din București. Locul de distracție a luat foc în 2005, atunci când “Bamboo” a ars prima dată în totalitate.

Antonia si Vincenzo Castellano

Cântăreața Antonia si bărbatul cu care se află în divorț, Vincenzo Castellano

Vincenzo Castellano, fostul soț al cântăreței Antonia, a intrat în firmă

După ce a fost refăcut, în acționariat a apărut alături de Antonino Cuomo, frații Castellano, Giosue (născut în 1966) și Ciro (născut în 1964). Primul deținea 95% din acțiunile Morgana Invest, iar al doilea devenea reprezentantul lui Antonino Cuomo, nepotul lor. Pe parcurs în firmă a mai intrat și Vincenzo Castellano, un alt nepot al Giosue, dar și fostul soț al cântăreței Antonia.

Mircea Geoană, după răspunsul dat de Elena Lasconi la o întrebare de politică externă: „Doamne, Dumnezeule!”
Recomandări
Mircea Geoană, după răspunsul dat de Elena Lasconi la o întrebare de politică externă: „Doamne, Dumnezeule!”

Giosue Castellano

Italianul Giosue Castellano, e acționar majoritar la Clubul Bamboo, din Capitală

Toți italienii care au controlat Clubul “Bamboo” în cei 15 ani de activitate sunt născuți și au domiciliu în Castellamare di Stabia. Este vorba de un mic orășel cu 60.000 de locuitori din regiunea Napoli.

Castellamare di Stabia este una dintre localitățile unde mafia își are domiciliu, conform presei din Peninsulă. Mai exact, este vorba de celebra Camorra, care controlează sudul Italiei. Ba chiar, aici au trăit până să emigreze părinții lui Al Capone (1918-1947), cel mai cunoscut mafiot american.

De altfel, comform presei italiene, aici ar avea domiciliu multe dintre cele 150 de familii care fac parte din Camorra (spre exemplu, clanurile DAlesandro sau Caserano). O altă familie ar fi cea reprezentantă de descendenții Puppetei Maresca, primului naș feminin al mafiei. Conform publicației L Espresso, atât frații Castellano, cât și Antonino Cuomo ar fi nepoți Puppetei Maresca.

Pe aceasta strada din Castellammare di Stabia ar sta italienii care controleaza Clubul Bamboo

Pe aceasta strada din Castellammare di Stabia ar sta italienii care controlează Clubul Bamboo, din Capitală

Eventualele legături cu Mafia nu sunt comentate

Frații Castellano au refuzat mereu să comenteze legăturile lor cu mafia. Singura referire a fost a lui Giosue Castellano, care pentru publicația italiană L’Expresso a răspuns iritat:”Morgana Invest (n.r – firma care deține Bamboo) aparține nepotului meu (Antonino Cuomo). Eu am probleme, iar voi îmi provocați dureri de cap? La revedere!”, a fost răspunsul italianului. (Marian Păvălașc)

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

EXCLUSIV. Reacția lui Marcel Ciolacu în scandalul zborurilor plătite de Nordis: „Nu am văzut până acum un astfel de document”
Știrileprotv.ro
EXCLUSIV. Reacția lui Marcel Ciolacu în scandalul zborurilor plătite de Nordis: „Nu am văzut până acum un astfel de document”
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Viva.ro
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Libertateapentrufemei.ro
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Proiectul uriaș prin care România poate ajunge o forță în regiune. Platforma a ajuns deja la Constanța și a costat sute de milioane de euro
FANATIK.RO
Proiectul uriaș prin care România poate ajunge o forță în regiune. Platforma a ajuns deja la Constanța și a costat sute de milioane de euro
„Secretul pe care Bela Karolyi îl ia în mormânt” » Opinie tăioasă din Los Angeles: „E imposibil de crezut că nu știa de monstrul de lângă el! Și ce vrem, de fapt?”
GSP.RO
„Secretul pe care Bela Karolyi îl ia în mormânt” » Opinie tăioasă din Los Angeles: „E imposibil de crezut că nu știa de monstrul de lângă el! Și ce vrem, de fapt?”
Motivul pentru care Alina Pușcaș și Mihai Stoenescu au amânat, din nou, nunta. Cei doi formează un cuplu de 10 ani și au împreună 3 copii: „În haosul nostru...”
Elle.ro
Motivul pentru care Alina Pușcaș și Mihai Stoenescu au amânat, din nou, nunta. Cei doi formează un cuplu de 10 ani și au împreună 3 copii: „În haosul nostru...”
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Statul vinde bolizii infractorilor celebri. Preţul cerut pentru Lamborghini URUS sau Lamborghini Huracan
Observatornews.ro
Statul vinde bolizii infractorilor celebri. Preţul cerut pentru Lamborghini URUS sau Lamborghini Huracan
Horoscop 19 noiembrie 2024. Peștii vor primi din ce în ce mai mult și mai des mesaje din partea propriului suflet, care îi va sprijini pas cu pas
HOROSCOP
Horoscop 19 noiembrie 2024. Peștii vor primi din ce în ce mai mult și mai des mesaje din partea propriului suflet, care îi va sprijini pas cu pas

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI