Kelemen Hunor avertizează Opoziţia: "Dacă mai pierd o săptămână, şi nu depun moţiunea de cenzură, s-ar putea să fie o surpriză mare!". Reacţia lui Orban

Comentează

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat miercuri, că o amânare a depunerii moţiunii de cenzură ar putea determina o reorientare a forţelor pro şi contra din Parlament.

UPDATE ora 14.00 "Prefer să nu îi dau niciun răspuns domnului președite al UDMR. Noi am stabilit un calendar de negocieri, deja am demarat negocieri cu cea mai mare parte a partenerilor, iar în viitorul apropiat vom purta negocieri și cu celelalte două formațiuni (ALDE și Pro România", a spus Orban, la Parlament.

El a anunţat că a demarat negocieri cu toate formaţiunile interesate să fie dat jos Guvernul.

"Am stabilit un calendar de negocieri cu toate partidele şi grupurile parlaementare şi grupurile parlamentare altele decât PSD pe care îl punem în practică. Am avut întâlniri cu partenerii din Opoziţie, de la USR, am discutat cu reprezentanţii PMP, urmând să mai avem o întâlnire cu colegii noştri din Opoziţie. Am avut negocieri cu UDMR şi cu grupul minorităţilor. Vom avea negocieri şi cu reprezentanţii ALDE şi cu reprezentanţii Pro România. Vom purta discuţii individual şi cu parlamentari PSD care sunt dispuşi să susţină moţiunea de cenzură. Suntem deschişi să elaborăm un text al moţiunii de cenzură care să curprindă şi observaţiile critice şi punctele de vedere ale tuturor partenerilor implicaţi în acest demers parlamentar", a declarat Ludovic Orban.

"Astăzi, e prima dată din 2017 când o moţiune de cenzură poate să treacă fără nicio problemă. Eu cred că cei care au anunţat deja că depun moţiune de cenzură au pierdut deja o săptămână. Dacă mai pierd o săptămână, s-ar putea să fie o surpriză mare: să existe o reorientare, fiindcă aşa e în Parlamentul României de 30 de ani, aşa e în politica românească, şi să se trezească că are majoritate Guvernul, are 233 de voturi la restructurare", a atras atenţia Kelemen Hunor.

El a precizat că "orice pierdere de vreme, orice temporizare a depunerii moţiunii de cenzură prin fel de fel de argumente (...) va lăsa senzaţia că nu se doreşte preluarea guvernării de către opoziţie".

"Nu e bine, pentru că eu cred că în acest moment ar fi un pas important să se găsească o nouă formulă de guvernare, un nou guvern", a arătat el, într-o conferinţă de presă susţinută la Parlament.



Liderul UDMR a subliniat că, în ciuda speculaţiilor din presă, UDMR nu va susţine Guvernul.

"În mai, înainte de alegerile europarlamentare, am luat decizia că nu vom susţine mai departe Guvernul PSD-ALDE. De atunci nu s-a schimbat absolut nimic. Săptămâna trecută, la şedinţa grupurilor reunite, apoi în CRU (Consiliul Reprezentanţilor Uniunii - n.r.), am discutat aceste aspecte şi am ajuns la concluzia că în continuare rămâne decizia din mai în vigoare: nu susţinem guvernul (...) Nu va exista susţinere pentru un guvern minoritar, pentru o restructurare", a mai spus Kelemen Hunor.

Președintele PNL, Ludovic Orban, a anunțat, luni, că Partidul Naţional Liberal va depune o moţiune de cenzură.

Opoziţia spune, însă, că va depune moţiunea doar când va avea 233 de semnături, pentru a fi siguri că aceasta va trece în Parlament şi Guvernul va pica.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Pompieri în echipament de protecție acționând cu spumă de stingere la locul accidentului în care cabina unui camion a fost distrusă în urma impactului cu structura unei benzinării.
10:56
Șoferul care a intrat cu TIR-ul direct într-o benzinărie pe Valea Oltului era băut. Turcul a fost rănit grav în accident
Proces Călin Georgescu Curtea de Apel București. Sursa foto: Eli Driu
10:24
Călin Georgescu a fost adus, din nou, la DIICOT pentru a doua zi de percheziții informatice. Cristela Georgescu a fost chemată și ea
MONDEN
Asia Express editia 19
10:44
„Asia Express” 7 octombrie 2026. Ce se va întâmpla în concurs, după ce Gabi Torje şi Alexuc au câștigat Marea Imunitate
Cristina Rus și Andreea Bănică | sursa foto: Arhivă
10:36
Cine și-o mai amintește pe Cristina Rus de la trupa Blondy? Imagine rară cu vedeta care a dispărut din showbiz: Acum are 45 de ani și s-a fotografiat cu Andreea Bănică
POLITIC
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
6 oct.
STENOGRAME | PSD a discutat în ședința internă și varianta să voteze Guvernul Luca Niculescu pentru jumătate de an. Grindeanu a primit un mandat de negociere deschis
Marius Lulea (dreapta) a fost prim-vicepreședinte al partidului condus de George Simion până în noiembrie 2025. Foto: Profimedia
6 oct.
Marius Lulea, cofondator AUR, ar fi fost exclus din partid după 7 ani pentru că nu și-ar fi plătit cotizația. Cum se apără și documentul bancar
Ultimele știri
11:57
Schimbări majore la vârful celei mai mari rețele de restaurante din România. Carmen Polcovnicu este noul CEO al City Grill Group
11:54
Suma câștigată de Mihai Trăistariu în 2026 din garsonierele închiriate la mare: „Toamna bag niște bani înapoi”
11:50
Se deschid circulației noul Pod peste Tisa și punctul de frontieră spre Ucraina, dintre Sighetu Marmației II și Bila Țerkva
11:45
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
TRENDING
07:53
Frații Dedeman au dat în judecată statul român după ce au primit 5 lei pe metru pătrat pentru un teren expropriat în Iași
Interviu
10:00
Bogdan Jitea, istoric: „De-a lungul timpului, ori de câte ori a avut o ușă deschisă la ruși, statul român a fost în mare pericol”
6 oct.
Ce e „regula celor 1.000 de metri” pentru radare și cum pot șoferii anula amenda: un singur kilometru poate salva permisul și banii
6 oct.
Turcia a finalizat o linie feroviară de mare viteză până la granița cu Bulgaria: 353 de kilometri de șine, 31 de poduri, 8 tuneluri și trenuri care vor circula cu până la 200 km/h
Karl Bushby este bărbatul care a făcut ocolul Pământului pe jos
11:32
Un bărbat care a făcut ocolul Pământului pe jos a ajuns acasă după 28 de ani, din care 14 i-a petrecut blocat
Mai multe pulovere pe umerașe
10:57
Un cuplu din SUA a cumpărat un pulover cu doar 58 de cenți. Câteva luni mai târziu, acesta s-a vândut cu 43.020 de dolari
Colaj O femeie in varsta tine in mana o tableta cu husa albastra, in timp ce sta intr-un fotoloiu// o fotografie veche cu o femeie imbracata in costum de dans
Longevitate
10:00
O femeie de 100 de ani mănâncă în fiecare zi același fruct: „Îmi place foarte mult”
O chelneriță care aduce nota de plată
09:37
Un turist a rămas uimit după ce a primit nota de plată pentru patru persoane, la un restaurant din Spania: „La noi ar fi costat cel puțin dublu”
Tânăr văzându-se în oglindă ca senior man. Conceptul de trecut și viitor, flux de timp, vârstă
Longevitate
09:30
Ce sunt markerii biologici ai îmbătrânirii și ce îți spun despre vârsta reală
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
De ce să întorci borcanele după ce pui zacusca. Trucul care îți salvează conservele. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
De ce să întorci borcanele după ce pui zacusca. Trucul care îți salvează conservele
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
11 sept.
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
Protestul fermierilor din Piața Victoriei, 15 septembrie 2026
10:07
Polițiștii din București fac percheziții după protestele violente din Piața Victoriei, de pe 15 septembrie
Minivacanță de 4 zile în noiembrie 2026: Sfântul Andrei și 1 Decembrie. Foto: Shutterstock
09:05
4 zile libere în minivacanța de Sfântul Andrei și 1 Decembrie 2026, pentru angajații din România
Imagine cu judecătorii CCR în noua componență, după ce Simina Tănăsescu a devenit președinta Curții. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
07:37
CCR decide dacă Guvernul trebuie să plătească 5.000.000.000 de lei pentru salariile restante ale magistraților
O aeronavă albă TAROM (cu numele de botez „Ivan Patzaichin” inscripționat în partea din față) staționată pe pista unui aeroport.
07:06
TAROM anunță probleme la cumpărarea online a biletelor. Locurile afișate pe site pot să nu fie cele disponibile în realitate
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român